Maramureșul e o enciclopedie de povești frumoase și parcă mereu mai e ceva de spus. Așa cum vă ziceam în primul articol al seriei Călător în Maramureș, o să vă povestesc despre locuri, despre oameni, despre tradiții, despre bucuria de-a mă fi născut în această zonă. Despre orașul din fruntea țării, Sighetu Marmației v-am spus aici, în al doilea articol din această serie, iar pentru acum, mi-am zis c-ar fi bine să vă arăt câteva poze și să vă povestesc despre un colț de natură remarcabil, un loc în care merită să faceți o drumeție, dacă sunteți prin zona Băii Mari, în mod special, sau a Maramureșului, în general.
Lacul Albatru, Baia Sprie, Maramureș. E o rezervație naturală care face parte din Parcul Munții Maramureșului, are o suprafață de 0,5 ha, o formă eliptică și o adâncime medie de 4 metri. S-a format prin prăbuşirea unei galerii de mină în anul 1920, loc în care, de-a lungul timpului, s-a adunat apă de ploaie, aceasta amestecându-se cu compușii chimici de pe pereții minei. Are ceva special, se spune că ar fi unic în Europa. Datorită compuşilor chimici din apă, sulfat de fier şi melanterit, îşi schimbă culoarea, variind între diferite nuanțe de albastru şi verde. Uneori, e verde smarald, într-un contrast superb cu cerul perfect albastru, alteori, e de un albastru închis, intens. Iarna, cel mai adesea, e înghețat și se transformă în patinoar pentru cei curajoși.
Lacul Albastru e o oază de liniște pe-o coamă a Dealului Minei, în mijlocul pădurii tinere de gorun, apa lui limpede îndeamnă la o baie, culorile ei îți bucură ochii. Se ajunge facil la lac, după o drumeție ușoară din Baia Sprie, orăşelul de sub munte, vecin cu Baia Mare. Autobuzele din Baia Mare circulă în acea direcție, un bilet (numărul 8) costă patru lei pentru un drum și stația din Baia Sprie e chiar la baza dealului unde începe traseul. Cu mașina, drumul se parcurge în aproximativ 20 de minute, în direcția nord, spre Sighetu Marmației și acolo e o parcare unde se poate lăsa mașina. Din acel loc, de unde opresc autobuzele sau se parchează mașinile, chiar din spatele bisericii catolice din Baia Sprie, traseul urcă vreo patruzeci de minute, în ritm foarte lent, până la altitudinea de 565 m. Zona a fost amenajată, relativ de curând, printr-un proiect de protejare a Lacului Albastru, există indicatoare și marcaje la tot pasul, nu prea ai cum să te rătăcești, cărările sunt suficient de bătătorite pentru a fi recunoscute, traseul e ușor, iar sus, la lac, sunt multe locuri amenajate pentru luat masa (și de făcut foc), sunt mese și bănci de lemn, s-au făcut trepte de lemn prin pădure în locurile mai greu accesibile sau trepte care coboară la malul apei, s-a facilitat mult accesul la lac, fără ca aceste adaptări, modificări, să fie deranjante, zona rămânând în totalitate naturală, fără ca mâna omului să se facă foarte mult simțită.
Noi l-am vizitat în cam toate anotimpurile, vara, când tare mi-ar fi plăcut să înot un pic în apa aceea răcoroasă, dar n-am făcut-o, poate din teama insuflată de oamenii locului care spun că e periculos, că sunt curenți puternici, că sub lac sunt galerii subterane care fac legătura chiar cu Marea Neagră sau, poate, doar pentru că nu aveam costumul de baie cu mine. De fapt, câţiva copii curajoşi se jucau acolo cu o frânghie agăţată de un copac şi cu care se fac sărituri acrobatice în lac, iar un domn în vârstă înota, fredonând vesel romanţe vechi. Am fost în drumeție la Lacul Albastru și primăvara când natura înverzită, în renaștere, e spectaculoasă și se reflectă în luciul de smarald al apei, combinația de verde a naturii și albastrul cerului oferind un spectacol superb oglindit în apa lacului. Toamna, arămiul fantastic al naturii îmbracă zona în straie de sărbătoare și lacul pare o bijuterie rară a muntelui. Am fost acolo și iarna, în iarna fără prea multă zăpadă a lui 2014 când natura era golită de viață și lacul era înghețat și destul de dezolant, dar oferind posibilitatea de-a te plimba pe el, făcând pași cu teamă și cu bucurie, în același timp, calculând mereu din ochi grosimea stratului de gheață de sub picioare.
E un loc frumos, o mică oază de relaxare, un lac de dimensiuni restrânse, dar foarte pitoresc, zona oferind, în plus, de-acolo, din apropierea Lacului Albastru, o panoramă magnifică asupra dealurilor din jur, asupra orașului Baia Sprie și a împrejurimilor. Aproape de iureșul orașului și totuși în mijlocul pădurii, e un loc potrivit în care să te încarci cu energia vie a naturii.
Vă invit să-l descoperiți. Din ceea ce vă povestesc despre el, din pozele frumoase pe care vi le arăt. Și dintr-o drumeție pe care vă invit să o faceți spre Lacul Albastru, când sunteți Călător(i) în Maramureș.
