Capul Leeuwin reprezintă cel mai sud – vestic punct din partea continentală a Australiei, amplasat în regiunea Australia de Vest, în zona unde se întâlnesc apele Oceanului Indian şi cele ale Oceanului Antarctic. Cea mai apropiată aşezare este Augusta, situată în nordul capului.

Numele provine de la vaporul olandez Leeuwin („Leoaica”), care a acostat aici în anul 1622. Se cunosc puţine informaţii despre această expediţie, însă în 1627 capul era menţionat pe o hartă realizată de Hessel Gerritsz. În 1791, Antoine Bruni d’Entrecasteaux a fost primul care a explorat regiunea Capului Leeuwin, numind-o insula St Allouarn. În 1801, Matthew Flinders realizează o expediţie în zona golfului care astăzi îi poartă numele, ocazie cu care denumeşte punctul respectiv Capul Leewin.

De obicei, Capul Leewin este asociat cu Capul Naturaliste, alături de care formează un teritoriu unitar din punct de vedere georgrafic și al biodiversităţii, ca în cazul Parcului Naţional Leeuwin-Naturaliste.

Pe un promontoriu din zonă se ridică Farul Capul Leeuwin, alături de o serie de clădiri utilizate de către paznici. Farul a fost ridicat pentru a facilita deplasarea vaselor în zonă, iar construcţia sa a început în 1895 şi s-a finalizat un an mai târziu. Turnul are o înălţime de 39 de metri şi reprezintă un renumit punct maritim, dar şi meteorologic, de aici fiind colectate date despre starea vremii. Fasciculul de lumină pe care-l răspândeşte farul ajunge până la o distanţă de 48 de kilometri în depărtare.

Farul Cape Leeuwin este al treilea cel mai înalt far din Australia şi cel mai înalt din Australia de Vest. Turiştii care vizitează Capul Leeuwin au ocazia de a urca în far, de unde pot vedea o panoramă spectaculoasă asupra mării şi a zonei de coastă.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ