Castelul Ramezay este una dintre cele mai vechi si deopotriva frumoase cladiri din Montreal, datand din timpul stapanirii franceze, si anume din anul 1705, fiind singura veche resedinta a guvernatorului francez, ce a supravietuit in fata eroziunii timpului. Chateau Ramezay, de altminteri, unul dintre cele mai vizitate muzee din zona, se afla pe Strada Notre-Dame, in Vechiul Montreal, fiind situat undeva vizavi de Montreal City Hall. In sfarsit, Claude de Ramezay a sosit la Montreal, ca guvernator, in anul 1704. Anul urmator a angajat un arhitect local si un pietrar pentru a-i construi o casa. Dupa decesul sau, in anul 1724, Castelul Ramezay, i-a ramas vaduvei sale, aceasta avand sa administreze frumoasa cladire.

Numai ca familia Ramezay a fost silita sa vanda proprietatea din cauza datoriilor, in anul 1745. Atunci, Castelul Ramezay din Montreal a fost cumparata de Compania Indiilor de Vest Franceze, care a folosit-o drept sediu si depozit pentru blanuri. Mai tarziu, si anume prin anul 1755, cladirea a fost renovata si extinsa, fiindu-i adaugate beciurile – s-a considerat atunci, de fapt, ca numai construind si alte incaperi, cladirea va avea sa-si justifice folosinta.

Din nefericire, in acele vremuri, existau voci care voiau sa vada cladirea la pamant, cu pretextul ca nu poate fi folosita intocmai, mai ales ca era, dupa cum aflam din documentele vremii, destul de costisitor de intretinut. In schimb, imediat dupa ce comandantul britanic, generalul James Wolfe, a ocupat Montrealul, in anul 1759, Castelul Ramezay a fost folosit ca resedinta a guvernatorului britanic al orasului, in aceasta maniera, cladirea recapatandu-si scopul initial pentru care, in fapt, fusese construita. Iar constructia avea sa asiste la unele dintre cele mai importante evenimente din istoria Canadei. De pilda, in timpul ocupatiei orasului de catre americani, intre anii 1775 si 1776, Castelul Ramezay a fost locul unei intalniri istorice, de fapt, a unei tentative esuate a unei delegatii americane, din care facea parte si Benjamin Franklin, prin care se dorea convingerea Quebec-ului sa se alature Statelor Unite.

Dupa acest episod, cladirea a fost din nou folosita ca resedinta a guvernatorilor britanici, pana in anul 1854. Iar scopurile in care cladirea avea sa fie folosita au devenit din ce in ce mai variate, de-a lungul anilor. Astfel, in continuare, a servit pe rand ca scoala, colegiu si tribunal inainte de a fi deschisa publicului ca muzeu in anul 1895.

Mai apoi, in anul 1929, castelul a devenit prima cladire clasificata ca monument istoric de catre guvernul provinciei Quebec. Autoritatile si-au dat seama, in cele din urma, de importanta constructiei, respectiv de rolul important pe care l-a avut de-a lungul vremurilor, sa nu mai spunem ca era si cea mai veche cladire din tara, drept pentru care a inclus Castelul Ramezay intr-un program special de renovare si conservare, program care, din fericire, a atras foarte multi turisti, si nu neaparat vizitatori straini, cat din tara. Si nu degeaba, mai ales ca, in cladire, sunt expuse piese originale de mobila si picturi, iar in gradina sa de mari dimensiuni actori costumati reinvie viata din Montreal-ul secolului al XVIII-lea. Turistii au ocazia sa vada cam cum arata viata in acele vremuri, aceasta reintoarcere in istorie fiind, fara doar si poate, unul dintre punctele forte ale acestui obiectiv turistic important.

Mai mult decat atat, istoria Castelului Ramezay reflecta clar diferitele faze ale istoriei Montreal-ului, si anume, de la un punct comercial francez s-a trecut la o parte a Imperiului Britanic. In prezent, Muzeul Castelul Ramezay este considerat a fi un monument important si cu totul si cu totul deosebit, ce se leaga de cei 300 de ani de istorie a orasului si, implicit, de cele mai importante evenimente pe care Canada le-a trait. Cu alte cuvinte, daca doriti sa aflati mai multe despre aceasta tara si intentionati sa o vizitati, ar fi pacat, daca nu cumva o nesabuinta, sa nu treceti si pe la Castelul Ramezay, mai ales ca se afla intr-o zona de mare interes turistic.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ