Este binecunoscut faptul că în Anglia există multe orașe care găzduiesc catedrale faimoase. Una dintre cele mai impunătoare se află în Chester și poartă același nume ca orașul în care își duce existența de atâta vreme și pe a cărui istorie a influențat-o inevitabil, fiind declarată una dintre cele mai importane 5 zone arheologice din Anglia. Este atât de veche încât existența ei începe cu 2000 de ani în urmă. De-a lungul timpului, a fost pe rând templu păgân, urmând să devină biserică creștină odată cu apariția creștinismului.

Chester1

Abia în 1092 au fost puse bazele unei noi construcții, pe ruinele fostei biserici, de data aceasta o mănăstire, la inițiativa lui Hugh Lupus, zis și „Lupul”, un nepot de-al lui William Cuceritorul. Stilul în care aceasta a fost construită este cel romanic, cu arcade rotunjite și zidărie solidă.

Mulți ani mai târziu, arhitectura romanică a devenit învechită, astfel că s-a decis reconstruirea mănăstirii în stilul gotic foarte popular în 1260, proces care s-a întins pe durata a 300 de ani. Construcția mănăstirii a fost întreruptă în 1539, iar Henry al VIII-lea i-a redat titlul de „catedrală”.

Chester11

În secolul al IX-lea a început o nouă restaurare a clădirii, care s-a întins până în secolul al XX-lea, atunci când a fost adăugat un turn cu clopotniță, zis Bell Tower. Toate aceste modificări, care au avut loc de-a lungul istoriei, redau farmecul catedralei Chester, fiind un melanj de stiluri arhitecturale care atrage mii de turiști în fiecare an. Astăzi, catedrala s-a adaptat vieții actuale, oferind numeroase atracții pentru vizitatori și localnici, de la cele mai conservatoare, la cele mai moderne.

Un punct de atracție îl reprezintă corul bisericesc și recitalurile la orgă, susținute de muzicieni veniți din toată lumea pentru a încânta auzul melomanilor. Turiștii au, de asemenea, posibilitatea de a admira priveliștea de la înălțime, dacă aleg să urce în vârful catedralei, unde vor vedea, în același timp, un oraș, 5 județe și 2 țări.

Citește și:  SAS Assegaai: Obiective turistice Africa de Sud - Cape Town

Chester111

Catedrala Chester oferă turiștilor un loc de relaxare, un spațiu inedit în care pot lua masa în liniște. Sala de mese a călugărilor din vremurile apuse a fost transformată într-un restaurant modern, în care turiștii pot alege preparatul favorit din meniul de aici, admirând în același timp tapiseria de pe pereți, țesută în secolul al XVII-lea după desenele lui Raphael. Tot aici, turiștii se pot delecta privind către Fereastra Creației, o reprezentare uimitoare a celor Șase Zile de Creație, operă care a fost adusă în 2001 pentru a celebra noul mileniu. Așadar, turiștii sunt înconjurați din toate cele patru colțuri ale catedralei de îmbinarea clasicului cu modernul.

Printre obiectivele pe care un vizitator le poate vedea se numără: Fereastra de Vest, care reprezintă familia sfântă împreună cu 6 sfinți; orgă datând din 1875, care are 4894 de tuburi; tabloul Cobweb, pictat pe membrana unei omizi în urmă cu 200 de ani; Lady Chapel, prima parte a bisericii care a fost construită în stilul gotic, dedicată fecioarei Maria.

Catedrala Chester noaptea
Catedrala Chester noaptea

Catedrala pune la dispozitia turiștilor un magazin de suveniruri, printre care CD-uri, bijuterii și felicitări pentru orice ocazie. De asemenea, pentru un ultim tur al catedralei, vizitatorii pot admira frumusețea clădirii din grădinile care o înconjoară și pot reflecta la sutele de ani de istorie care și-au lăsat amprenta asupra catedralei Chester.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.