Catedrala din Valencia este un lacas sfant, romano-catolic, ce este cunoscut si drept Catedrala Sfintei Maria. Insa, de mentionat, inainte de toate, este faptul ca impozanta catedrala nu este doar un exemplu important al exceptionalei arhitecturi gotice valenciene, ci adaposteste si ceea ce se spune ca ar fi Sfantul Graal. Bineinteles ca in aceasta privinta s-au scris foarte multe, atentia cercetatorilor indreptandu-se, cu precadre, spre Catedrala din Valencia. De fapt, speculatiile au ajuns intr-atat de departe, incat multi turisti aleg, in defavoarea altor monumente si mai frumoase din Spania, aceasta catedrala, tocmai pe fondul speculatiilor, legendelor. Sfantul Graal, dupa cum probabil stim cu totii, este cupa care, potrivit legendelor si traditiei, ar fi fost folosita la Cina cea de Taina.

Mai mult decat atat, Sfantul Graal ar fi si cupa in care, mult mai tarziu, Iosif din Arimateea ar fi strans sangele ce se scurgea din ranile lui Iisus Hristos, rastignit pe cruce. Imaginea este una comuna, indeosebi in picturile unor artisti binecunoscuti, numai ca, dupa cum se mentiona si mai inainte, speculatiile au ajuns intr-atat de departe, incat fiecare asa zisa dovada in imagini este interpretata ca un simbol, iar exemplele in acest sens ne sunt cunoscute tuturor.

In sfarsit, revenind la Catedrala din Valencia, mentionam ca arhitectul Pere Compte este cel caruia i se datoreaza realizarea sufletului gotic al Catedralei din Valencia. Si chiar daca putem spune ca stilul gotic este predominant, ceea ce contribuie, insa, la caracterul deosebit al acestei constructii este amestecul de stiluri incredibil de bine executate. Acestea sunt, daca vreti, cele mai graitoare, vorbind despre evolutia prin care a trecut de-a lungul secolelor. Turistii trebuie sa stie ca una dintre intrari este in stil romanic, aceasta fiind, de asemenea, si cea mai veche, alta in stil gotic, denumita Poarta Apostolilor, iar una in spectaculosul stil baroc, fiind si cea mai recent construita. Totodata, stim ca, in Evul Mediu, Valencia a fost, de doua ori, regat maur, iar catedrala originara, ctitorita in timpul monarhilor catolici, la jumatatea secolul al XIII-lea, conform dovezilor documentare, a fost construita pe locul unei moschei. Cumva, istoricii si nu numai au interpretat ridicarea acestei catedrale drept ridicarea credintei romano-catolice de pe locul unde, altadata, statuse fundatiile unei moschei. In fine, constructia prezenta, in anii 1700, arcade de mari dimensiuni, rotunjite. Conturarea acestora a fost posibila prin modificarea formei initiale. Apoi, mai prezinta si o bazilica ce are o cupola, ce dateaza din secolul al XVII-lea.

Cand vom pasi in interiorul Catedralei din Valencia, vom constata ca este decorata intr-un stil pronuntat gotic, ce se completeaza, intr-o armonie desavarsita, cu elemente ce apartin barocului si neoclasicismului. Un aspect interesant este ca se presupune ca, in Capela Santo Caliz, sta Sfantul Graal, din aur cu agate. Mai putem admira si picturile, de altminteri, nepretuite ale unor artisti precum Zurbaran si Goya. Numai ca aceasta este partea, daca vreti, normala a Catedralei din Valencia, deoarece acest edificiu a servit drept locul de intrunire a unui tribunal al apei. Aici, fermierii isi rezolvau litigiile referitoare la chestiuni legate de irigatii. Dincolo de orice stranietate, Catedrala din Valencia ramane un edificiu istoric, precum si o dovada a faptului ca nu conteaza ce fundatii au existat candva, atat timp cat credinta primeaza, precum si faptele savarsite sub semnul acestei bune credinte.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ