Am stat în Strasbourg o singură zi. Dar ce zi!
Sunt greu de impresionat, însă catedrala Notre-Dame din Strasbourg m-a cam lăsat fără cuvinte. Este de o măreţie copleşitoare, atât înăuntru, cât şi pe dinafară. Nu-mi dau seama cât timp mi-a luat s-o vizitez, însă orele au zburat pur şi simplu. Se spune că această catedrală ar putea deveni a opta minune a lumii şi pot să spun că înţeleg de ce.
Mi s-a părut emoţionantă istoria acestei catedrale. Fix pe locul ei, în timpul Imperiului Roman, se înălţa semeţ un templu închinat zeului Marte. Prin secolul VI e.n., templul fusese deja înlocuit cu o biserică închinată Fecioarei Maria. După câteva sute de ani, această biserică arde din temelii, iar locul ei este preluat de o nouă construcţie: o catedrală din lemn. În jurul anului 1150, aceasta este şi ea distrusă tot prin incendiere. Totuşi, fundaţia rămâne intactă şi va servi, din acest moment, ca fundaţie a catedralei Notre-Dame din Strasbourg, cea din zilele noastre.
Lucrările de construire a catedralei au durat 250 de ani. Au început în 1176 şi au fost finalizate abia în 1440. Stilul arhitectural este cel gotic, cu faţade încărcate de sculpturi, bolţi sprijinite pe piloni de compozit şi numeroase şiruri de vitralii extrem de frumos pictate.
Catedrala Notre-Dame din Strasbourg este prevăzută cu un singur turn, deşi planurile prevedeau două turnuri, unul nordic şi unul sudic. Cel din urmă nu a mai apucat să fie construit, ceea ce a contribuit la unicitatea acestei catedrale. Turnul actual are formă octogonală, iar vârful este ascuţit şi duce cu gândul la imaginea unei piramide în trepte. Datorită acestui turn, sute de ani, catedrala Notre-Dame din Strasbourg a reprezentat cel mai înalt edificiu religios. Ulterior, a fost depăşită de alte construcţii similare, iar, astăzi, această catedrală este a şasea pe lista celor mai înalte.
Sculpturile sunt fabuloase. Absolut toate sunt de inspiraţie religioasă, nimic nu a fost sculptat de amorul artei, ci de amorul credinţei. Faţada este împărţită în trei portaluri. Cel din stânga este marcat de sculpturi inspirate din copilăria lui Iisus Hristos şi câteva secvenţe ce personifică triumful virtuţii asupra viciului. Portalul din centru conţine sculpturi ale profeţilor, Fecioarei cu Pruncul, patimilor lui Hristos şi momentul Crucificării. Deasupra, sunt sculptate cele 12 triburi ale lui Israel, flancate de o statuetă a lui Solomon şi una a Fecioarei Maria. Sculpturile portalului din dreapta redau scena Judecăţii de Apoi şi secvenţa celor zece fecioare în aşteptarea mirelui.
Deasupra portalului central se află o fereastră foarte mare, în formă de rozetă, marcată şi ea de sculpturi reprezentând pe Sfinţii Apostoli, dar şi câţiva dintre regii carolingieni.
Poarta Saint-Laurent marchează capela cu acelaşi nume. În prezent, este folosită ca şi sacristie. Faţada acestei intrări este plină de sculpturi superbe, precum o dantelărie. Chiar deasupra intrării se poate vedea un baldachin încrustat cu scene sculptate ce redau martiriul Sfântului Laurenţiu, pe Fecioara cu Pruncul şi cei trei magi de la Răsărit.
Intrarea turiştilor se face pe poarta sudică unde, de asemenea, poţi admira sculpturi sublime ale Fecioarei Maria – încoronarea şi adormirea – dar şi sculpturi ce personifică sinagoga şi Biserica Creştină.
În interior, amvonul atrage imediat atenţia. Are aspectul unei bijuterii brodate cu sculpturi dintre cele mai emoţionante: Fecioara Maria, Sfânta Varvara, Sfânta Ecaterina, Sfântul Moise, Sfântul Iosif şi Papa Leon al IX-lea. În partea de sus, amvonul redă scena Răstignirii lui Iisus Hristos, înconjurată de statuile apostolilor şi ale îngerilor.
Absida este punctul de la care s-a început construcţia catedralei Notre-Dame din Strasbourg şi exprimă stilul romanic târziu. Vitraliul de aici o reprezintă pe Fecioara Maria în rol de protectoare a catedralei, înconjurată de porumbei. Dedesubt, se găseşte o criptă extrem de veche, din câte am înţeles, aparţinând vechii biserici pe fundaţia căreia s-a înălţat catedrala actuală.
Orga este încastrată în sculpturi de lemn, având la bază un leu care îl simbolizează pe Samson. Vitraliile sunt spectaculoase şi par inspirate de mozaicurile bizantine. Secvenţele religioase reflectă atât perioada Vechiului Testament, cât şi pe cea a Noului Testament. Cele mai vechi au fost executate la începutul secolului al XIII-lea şi se referă la scene din Vechiul Testament. Restul vitraliilor reflectă o serie de sfinţi, pe cei doi 12 apostoli, mucenici, martiri şi împăraţi creştini.
Mi-a rămas inima la o anume sculptură: cea a rugăciunii lui Iisus Hristos în grădina Ghetsimani. Interesându-mă ulterior, am aflat că această sculptură nu a fost de drept a catedralei, ci a fost adusă aici dintr-o biserică dominicană care a dorit să o doneze ca semn al preţuirii. Sculptura îl înfăţişează pe Mântuitor rugându-se Tatălui, cu o expresie de durere emoţionantă, reflectată pe chipul de piatră, în timp ce, din spate, se pregătesc să năvălească asupra Lui soldaţii înarmaţi. Groaza apostolilor care îşi dau seama ce urmează este extraordinar de bine redată. Ai impresia că toate aceste sculpturi sunt vii de-a dreptul.
Un alt detaliu grandios: coloana cu îngeri. Este situată în mijlocul transeptului sudic de unde domină atmosfera. Reprezintă o adevărată capodoperă. Combină opt coloane între care sunt dispuse, pe mai multe etaje, sculpturile celor patru evanghelişti, apoi ale patru îngeri cântând din trompete şi sus, sculpturi înfăţişându-L pe Iisus Hristos înconjurat de arhangheli ce ţin în mâini diverse simboluri ale Patimilor.
Orologiul Astronomic este cel mai renumit detaliu al catedralei Notre-Dame din Strasbourg. Într-adevăr, este ceva nemaivăzut. Are o înălţime impresionantă, iar partea cea mai atrăgătoare este modul în care creatorii lui au îmbinat personajele religioase şi lupta dintre bine şi rău cu trecerea timpului. Fiecare oră a zilei este reprezentată printr-o statuetă de lemn a unui apostol. La fiecare 60 de minute, Însuşi Iisus îşi face apariţia, anunţând scurgerea ceasului printr-un nou triumf asupra morţii, reprezentată sugestiv printr-un schelet sculptat în lemn. Zilnic, la ora 12 a amiezii, apostolii se deplasează prin faţa Mântuitorului, plecându-şi capetele pentru a primi binecuvântarea. Iisus îi binecuvântează pe toţi, iar la final binecuvântează şi credincioşii aflaţi în catedrală. Tot acest mecanism uluitor a fost realizat cu vreo şase sute de ani în urmă.
Am ieşit din catedrala Notre-Dame năucită de toată grandoarea şi frumuseţea pe care oamenii au fost capabili să o închine lui Dumnezeu. Şi ca o dovadă de smerenie, marea majoritate a artiştilor care au lucrat pentru această catedrală sunt, astăzi, necunoscuţi.
