Cobra egipteana (Naja haje) este cel mai mare sarpe al acestui gen, cu o lungime maxima de 2,5-3 m. Conform specialistilor acest sarpe poate fi cu usurinta confundat cu cel mai mare sarpe veninos din Asia – cobra regala – care este mult mai mare, are lungimea corpului de 3-5 m. De asemenea, comparativ cu cel mai periculos sarpe din India – cobra indiana – in cazul nostru cobra egipteana are veninul de 10 ori mai otravitor si mai puternic fata de acesta.

Cobra egipteana este o specie endemica din Africa, fiind intalnita in regiunile estice, vestice si nordice, in zonele cu savane, pe campuri si la altitudini mici de 200 m. Prefera zonele uscate, mai putin aride, vaile raurilor secate, se fereste de padurile dese si deserturile aride.

Dimineata se incalzeste la soare, ziua este sedentara, sta in vegetatia inalta, pe sub pietre, in interiorul bustenilor culcati la pamant sau vizuini, iar noaptea este foarte activa, vaneaza alte specii de serpi de dimensiuni reduse, soparle, pasari, broaste, mamifere mici, chiar si animale si pasari domestice.

Se recunoaste usor prin coloritul sau intunecat de pe partea dorsala, in nuante de culori maronii, cenusii, cu zone lungi negre, prin corpul gros acoperit de solzi mari, capul masiv perfect proportionat fata de corp.

Cobra egipteană
Cobra egipteană

Coloritul pe partea ventrala acoperita de solzi lati este simplu, fara desene in nuante diferite, de regula galben-maroniu sau gri cu reflexii albastrui. Are ochii mari, cu irisul de culoare inchisa, botul rotunjit mereu deschis larg cand simte pericolul in dorinta de a intimida si coada lunga, subtiata treptat spre varf.

Citește și:  Șarpele occidental cu rât de porc (Heterodon nasicus)

Este foarte abila, agresiva si rapida, pregatita in orice moment sa se ridice cam la 50-60 cm pentru a-si intimida adversarul cu gluga sa larga care se extinde rapid intr-o forma rotunda. In acelasi timp inainteaza brusc, suiera, iar daca agresorul nu se sperie il musca cu putere si-i introduce veninul foarte otravitor. Pentru om aceasta cobra este deosebit de periculoasa, veninul sau ii poate cauza moartea daca nu i se administreaza rapid antidotul potrivit pentru anihilarea acestuia.

In perioada de reproducere masculii sunt teritoriali, se lupta intre ei prin miscari agresive caracteristice lor. Reproducerea este ovipara, fiecare femela poate depune un numar mare de oua care variaza de la 8 la 20. Acestea sunt ingropate in termitiere, sau in vegetatia umeda de pe sol aflata in putrefactie, unde sunt incubate timp de 2 luni. Dupa eclozarea oualor apar puii de sarpe lungi de cel putin 24 cm, care sunt capabili sa-si vaneze prada singuri.

Cobra egipteana face parte din ordinul Squamata, familia Elapidae. Este o specie comuna in tinuturile africane, nu este in pericol de disparitie.

Video – Cobra egipteana (Naja haje):

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.