Reprezintă o extraordinară atracţie turistică a Pretoriei, în ciuda faptului că nu sunt deschise publicului. Cei care vizitează Pretoria doresc neapărat să treacă măcar prin faţa clădirilor Union, care au o semnificaţie istorică şi politică aparte pentru Africa de Sud.

Clădirile Union pot fi considerate, pe bună dreptate, unul dintre simbolurile acestei ţări, atât din pricina unor evenimente deosebite, cât şi datorită arhitecturii.

Clădirile Union din Pretoria găzduiesc, în prezent, guvernul ţării şi birourile prezidenţiale. Din acest motiv, ţinând cont de nevoia de securitate, nu este permis accesul vizitatorilor.

Ca model arhitectural, clădirile Union sunt o adevărată capodoperă. Trecutul şi viitorul se îmbină în mod armonios, sub forma unei construcţii ingenioase.

Clădirile Union constau într-un corp central, în formă de semicerc, flancat de două aripi. Este vorba despre laturile vestică şi estică, însă împărţirea aceasta nu este de ordin pur estetic, ci ascunde o semnificaţie politică deosebită: cele două laturi reprezintă populaţia sud africană divizată în populaţie engleză şi populaţie afrikaner, iar clădirea din centru reprezintă actuala republică Africa de Sud sub forma unei uniuni a poporului sud african divizat.

Clădirile Union au fost opera celebrului arhitect britanic Sir Herbert Baker. În 1910, acesta a fost însărcinat să construiască o clădire monumentală care să adăpostească conducerea Uniunii Africii de Sud, în speţă guvernul statului.

Herbert Baker a avut ca sursă de inspiraţie însuşi renumitul sit din Grecia, Acropole. Centrul clădirii Union a fost construit sub forma unui semicerc, iar laturile de est, respectiv de vest, au fost proiectate sub forma unor aripi deschise. Trecerea de la o latură la cealaltă este marcată de o serie de coloane maiestuoase, realizate în stil englezesc. În spatele colonadei, se află câteva birouri oficiale, sala de conferinţe şi biblioteca. La subsolul acestei construcţii centrale au fost amplasate o bucătărie, sala de mese şi spaţii de relaxare. Amfiteatrul a fost împodobit cu numeroase sculpturi şi fântâni ornamentale. Pereţii sunt zugrăviţi în alb, uşile sunt din lemn masiv, la fel şi mobilierul. Fiecare dintre cele trei corpuri cunoscute sub numele de clădirile Union sunt prevăzute cu grădini interioare pavate cu granit. În aceste grădini a fost plantată exclusiv vegetaţie indigenă, plante şi arbuşti specifici Africii de Sud.

Ca loc de construcţie, a fost aleasă colina Meintjies care oferă o privelişte superbă asupra oraşului Pretoria.

La înălţarea clădirilor Union au fost cooptaţi 1256 de muncitori. Construcţia a durat trei ani de zile, actualul sediu al guvernului fiind dat în folosinţă în anul 1913, pe o suprafaţă de 275 metri în lungime. La acea dată, era cea mai mare clădire din Africa de Sud şi ar fi putut adăposti întregul aparat al serviciilor publice.

Când s-a pus piatra de temelie a acestei construcţii, Africa de Sud era cunoscută sub numele de Uniunea Africii de Sud. De aici derivă şi numele clădirilor. În 1961, Africa de Sud a devenit republică, însă actualul monument a rămas sub vechea denumire. Se află înscris în patrimoniul de stat sud african şi pentru majoritatea locuitorilor acestei ţări, clădirile Union reprezintă cea mai frumoasă construcţie guvernamentală din întreaga lume. Ele îmbină mai multe stiluri arhitecturale, pe cel englezesc, spiritul renaşterii italiene şi unele influenţe de tip olandez, preluate din arhitectura tipică pentru Colonia Capului.

Clădirile laterale, adică cele două aripi identice sunt prevăzute fiecare cu câteo statuie impresionantă, înfăţişându-l pe Atlas ce poartă pe umerii săi greutatea Pământului. Statuile au fost realizate de către Abraham Broadbent. Corpul semicircular este şi el împodobit cu o superbă statuie – cea a lui Mercur, sculptată de către George Ness.

Grădinile clădirilor Union sunt deschise publicului, cu ocazii dintre cele mai diferite. Fie că este vorba despre momente de extaz, fie că este vorba de momente de revoltă, publicul îşi poate manifesta trăirile chiar în decorul grădinilor.

Acestea reprezintă un ingenios amestec de vegetaţie indigenă, sculpturi africane şi numeroase monumente ce comemorează anumite capitole din istoria poporului sud african.

Sunt trei grădini, fiecare corp de clădire dispunând de o grădină specială. În centru. se află un amfiteatru cu 9000 de locuri şi care a fost denumit după Nelson Mandela.

Cei mai importanţi oameni care au marcat trecutul Africii de Sud se regăsesc sub forma unor sculpturi maiestuoase în aceste grădini. Primul premier al Uniunii Africii de Sud, Louis Botha, este înfăţişat în şaua calului său; un alt premier renumit, J.B.M. Hertzog este şi el amintit sub forma unei statui impunătoare; eroii armatei sud africane, morţi pe fronturile primului război mondial, sunt şi ei celebraţi prin prisma unui monument comemorativ, cunoscut sub numele de Delville Wood War Memorial. În grădina din dreapta se află un alt monument, ridicat în onoarea poliţiei Africii de Sud. Cu adevărat grandioasă este însă statuia care îl înfăţişează pe Nelson Mandela. Măsoară nouă metri înălţime şi a fost dispusă chiar in faţa clădirilor Union.

Clădirile Union nu sunt pur şi simplu un monument arhitectural de excepţie, ci şi un adevărat capitol de istorie. Numeroase momente esenţiale din trecutul sud africanilor se leagă în mod direct de aceste clădiri.

Anul 1910 reprezintă anul în care a luat naştere Uniunea Africii de Sud, prin unirea republicilor burilor cu Colonia Capului, provincia Orange Free State şi provincia Natal. Clădirile Union urmau să reflecte această uniune politică sub forma unui viitor de pace şi bună înţelegere între populaţiile acestor teritorii.
În 1956, peste 20.000 de femei s-au adunat în faţa clădirilor Union să protesteze împotriva unei legi rasiale care prevedea ca atât bărbaţii cât şi femeile de culoare din Africa de Sud să poată călători în această ţară numai pe baza unui paşaport intern. Ei nu aveau voie să intre într-un oraş sau altul decât ca să muncească în slujba populaţiei albe din respectivul oraş. Acel paşaport intern se elibera strict celor care munceau şi era valabil doar pe teritoriul oraşului în care îşi câştigau existenţa.

Un alt fapt istoric s-a petrecut aici, însă sub auspicii ceva mai vesele. În 1994, Nelson Mandela a fost ales primul preşedinte democratic al Africii de Sud şi a susţinut un discurs emoţionant celor adunaţi în jurul amfiteatrului.

De atunci, clădirile Union reflectă nu doar spiritul de uniune al unui popor divizat, ci şi drumul sângeros pe care Africa de Sud l-a parcurs către un ideal politic îndelung visat: democraţia.

În prezent, clădirile Union sunt motiv de mândrie pentru sud africani. Ei leagă de aceste minunate construcţii nu doar clipe de istorie, ci şi speranţe de viitor. Cei mai mulţi dintre tinerii miri ai Pretoriei vin în grădinile clădirilor Union special pentru şedinţele foto de neuitat.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ