Columna lui Nelson este un monument, care se afla in Piata Trafalgar, ridicat pentru a celebra victoria impotriva francezilor, iar asa cum ne spune si numele, il comemoreaza si pe cel mai mare dintre eroii englezi. Este vorba despre Lordul Nelson, care s-a facut remarcat in timpul luptelor navale si care a fost ucis exact in batalia de la Trafalgar, in anul 1805. Atunci, marina engleza avea sa distruga o forta, in aparenta, invincibila, formata din 33 de vase de razboi franceze si spaniole, iar aceasta victorie nu a insemnat nicidecum pierderea vreunui vas englez, poate doar pierderea unor vieti.

Astazi, turistii care viziteaza Londra pot admira statuia lordului Nelson, ce dainuie asupra Pietei Trafalgar din varful unei coloane din piatra. Inalta de 52 de metri, Columna lui Nelson este, fara doar si poate, unul dintre cele mai impunatoare monumente ale Londrei, putand fi observata de la distante destul de mari. Si daca veti vedea acest monument, trebuie sa stiti ca, inainte cu cateva zile ca statuia sa fie instalata, 14 petrecareti, ce-i drept, mai indrazneti din fire, au luat cina, mancand biftec, sus, pe coloana. Aceasta imagine, pe cat de amuzanta, pe atat de interesanta pentru turisti, face deliciul turistilor interesati de stranietatile britanicilor, de altminteri, nu foarte putine la numar.

Totodata, mai trebuie sa stim ca, in partea de jos, coloana este sprijinita de patru lei, creati de Sir Edwin Landseer si turnati in bronz de Carlo Marochetti, in anul 1867. Pe de alta parte, basoreliefurile ilustreaza intocmai victoriile navale ale lui Nelson, fiind simboluri veritabile ale perseverentei in lupta pentru un ideal. Un aspect interesant ar fi ca bronzul folosit pentru lei si basoreliefuri au provenit din topirea tunurilor ce au fost capturate ulterior de la francezi, poate si ca o ironie a sortii deznadajduite ale invinsilor— din armele lor s-a creat, in cele din urma, simboluri ale victoriei. Turistii trebuie sa mai stie ca piata Trafalgar, peste care Columna lui Nelson vegheaza impunator, este considerata ca fiind un esec total din punctul de vedere al planificarii urbane. Chiar si asa, acest loc este pe gustul londonezilor, poate si datorita amintirilor pe care si le-au strans in jurul acestei pietei. Totodata, Trafalgar este si unul cintre locurile preferate ale turistilor straini.

Si sa prindeti putin din gustul acestei pietei, trebuie sa stiti ca este cunoscuta pentru porumbeii multi ce zboara si coboara in aceasta zona. Ba chiar, autoritatile londoneze au incercat, in urma cu cativa ani, sa-i alunge din motive lesne de inteles. E posibil chiar, daca vizitati aceasta parte a Londrei, sa prindeti vreo demonstratie politica ce se poate desfasura in aceasta piata.

Uluitoarea traiectorie a Pietei Trafalgar, unde se afla Columna lui Nelson, a inceput in anul 1812, atunci cand arhitectul John Nash a facut o propunere destul de interesanta, si anume sa fie demolate niste cladiri de pe terenul unde, candva, se aflau grajdurile regale si locuintele servitorilor, pentru a face o piata publica. Motivele invocate de Nash au fost, iarasi, destul de interesante. Arhitectul a spus ca noua piata ar fi aproape de marea intersectie Charing Cross, mai existand voci care cerusera acelasi lucru, numai ca Piata Trafalgar nu a fost construita decat in 1840, de catre Sir Charles Barry, arhitectul care, de asemenea, mai proiectase si cele doua camere ale Parlamentului. Fantana, precum si celelalte statui au fost adaugate in peisajul urbanizat mai apoi. De notat, totodata, este ca statuia lui Carol I, privind spre Whitehall, locul executiei sale, se afla in Piata Trafalgar inca din anii 1760, fiind una dintre cele vechi statui din spatiul public londonez.

Pe de alta parte, Cladirea National Gallery, situata pe lateral de nordul pietei a fost ridicata in anul 1838, de altfel, cu cativa ani inainte de finalizarea lucrarilor la Columna lui Nelson. Aceasta cladire a fost construita de William Wilkins. Tot in aceasta zona, turistii mai pot vizita si Biserica St. Martin-in-the-Fields, proiectata de James Gibbs si construita in anii 1720. Frumosul edificiu se afla in coltul de nord-est, fiind renumit tocmai datorita porticului sau grandios ce urmeaza liniile stilului clasic. Ba chiar, se spune ca aceasta biserica ar fi un lacas sfant construit pana aproape de perfectiunea stilului clasic.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ