Constelatia Monoceros a fost initial inregistrata pe o lucrare facuta de Petrus Plancius la inceputul anilor 1600, pentru referintele sale biblice, insa prima referire istorica la aceasta apare in diagramele stelare create in 1624 de catre Jakob Bartsch (este inregistrata sub numele de Unicornu). Indiferent de originile sale, in anul 1930, Monoceros a fost adoptata ca una dintre cele 88 de constelatii moderne de catre Uniunea Astronomica Internationala. Aceasta este o constelatie relativ slab iluminata care consta in patru stele principale in asterismul sau primar si care contine 32 de stele desemnate Bayer-Flamsteed. Monoceros se intinde pe aproximativ 482 de grade patrate, iar constelatiile care se invecineaza cu aceasta sunt: Canis Minor, Hidra, Gemeni, Lepus, Puppis si Orion. Aceasta constelatie poate fi vazuta de toti observatorii care se afla la latitudinile cuprinse intre +75 de grade si -85 de grade (poate fi vazuta cel mai bine la apogeul sau, care are loc in luna februarie).
Exista o ploaie de meteoriti anuala asociata cu Monoceros, care atinge punctul culminant in jurul datei de 10 decembrie. Radiantul pentru aceasta ploaie de meteoriti are loc in apropiere de granita cu Gemeni si are o medie de aproximativ 12 meteoriti pe ora la rata maxima. Aceasta ploaie de meteoriti este vazuta cel mai bine atunci cand nu exista interferente din partea Lunii. Deoarece Monoceros este o constelatie destul de noua, nu exista niciun mit asociat cu aceasta. Unicornul in sine are o istorie lunga si misterioasa, insa aceasta creatura nu este mentionata nicaieri in mitologie, ci oriunde in alta parte. Unicornul este mentionat in Biblie, in lucrari de istorie naturala, in folclorul chinez, operele de arta etiopiene, povestirile medievale si arta religioasa. Acesta este descris ca un cal cu un singur corn, despre care se crede ca a existat undeva la marginea Pamantului cunoscut si ca inca mai cutreiera marginile sferei ceresti, intre planul ecliptic de nord si cel de sud.
Principalele stele ale constelatiei
Steaua principala a constelatiei Monoceros este Alpha Monocerotis, care se afla la aproximativ 144 de ani lumina distanta. Aceasta nu este cea mai stralucitoare stea din constelatie si nici nu este deosebita in vreun fel. Alpha Monocerotis este doar o alta stea giganta galben-portocalie care fuzioneaza heliu, nefiind prea diferita de soarele nostru. Aceasta stea este de aproximativ 11 ori mai mare decat soarele nostru si emana de 60 de ori mai multa lumina. Combustibilul pe baza de hidrogen al stelei a fost golit acum aproximativ 250 de milioane de ani. Acum, Alpha Monocerotis asteapta ca invelisul de heliu sa dispara, dupa care isi va petrece restul vietii ca o stea pitica alba.
Beta Monocerotis este ceva mai stralucitoare decat Alpha Monocerotis, deoarece primeste putin ajutor din partea altor doua stele. Acest sistem triplu de stele se afla la aproximativ 690 de ani lumina distanta de sistemul nostru solar. De la est la vest, cele trei stele care compun sistemul Beta Monocerotis au fost desemnate A, B si C. In acest caz, se crede ca stelele B si C orbiteaza una in jurul celeilalte, iar steaua A orbiteaza in jurul acestei perechi. Toate cele trei stele sunt pitice si au varsta de 34 de milioane de ani. Magnitudinile celor trei stele sunt aproape la fel, iar temperaturile lor sunt de 18 500 de grade Kelvin. Aceste stele lumineaza de la 3200 pana la 1300 de ori mai puternic decat soarele nostru si se rotesc in jurul propriilor axe de 150 de ori mai repede.
Delta Monocerotis este o stea dubla, care se afla la 115 ani lumina distanta de sistemul nostru solar. Epsilon Monocerotis este o stea binara ce poate fi vazuta cel mai bine cu un telescop mai mic. La numai doua grade nord-vest de Epsilon se afla T Monocerotis. Aceasta stea este o variabila Cefeida care are o perioada de 27 de zile si o magnitudine ce variaza intre 6,4 si 8. Acestea sunt schimbari ce pot fi observate cu usurinta.
Obiecte importante in constelatia Monoceros
Messier 50 este un roi de stele deschis care are magnitudinea medie de 6. Acest obiect a fost catalogat pe 5 aprilie 1772 de catre Charles Messier. Messier 50 este situat la aproximativ 3200 de ani lumina distanta de Pamant, se intinde pe o regiune de 20 de ani lumina si contine aproximativ 200 de stele. In interiorul acestui nor cu varsta de 78 de milioane de ani se afla cel putin o giganta rosie. NGC 2301 este un cluster galactic care contine 80 de stele – pot fi observate aproximativ 30 de stele cu ajutorul unui telescop mic. Clusterul este situat la 2500 de ani lumina distanta. Acest cluster a fost studiat pentru stelele variabile cu termen scurt si pentru stelele ciudate din punct de vedere chimic.
Nebuloasa Rozeta poate fi vazuta cu telescopul sau cu un binoclu mare. Aceasta nebuloasa este destul de slab iluminata, desi are o magnitudine combinata de 5, iar pentru a putea fi observata, cerul trebuie sa fie lipsit de Luna. NGC 2244 este un roi de stele implicat intr-o nebuloasa de reflectie ce se intinde pe 55 de ani lumina si este numita “Rozeta”. Situat la aproximativ 2500 de ani lumina distanta, clusterul incalzeste gazul din interiorul nebuloasei pana la aproape 10 000 de grade Celsius, determinand-o sa emita lumina intr-un proces similar cu cel al unui tub fluorescent. Un mare procent din aceasta lumina este hidrogen-alfa, care este dispersat inapoi din invelisul sau de praf si devine polarizat.
NGC 2264, cunoscut cel mai bine sub numele de “clusterul Pomul de Craciun”, se afla la aproximativ 2600 de ani lumina distanta si se intinde pe 20 de ani lumina. Cea mai stralucitoare stea din acest grup este S Monocerotis, care nu numai ca este o stea variabila, dar insotitoarea sa are magnitudinea 8. Grupul in sine are varsta de 2 milioane de ani. Nebulozitatea se afla dincolo de raza de actiune a unui telescop mic, insa cea mai stralucitoare portiune iluminata de una dintre stelele sale este casa nebuloasei Conul. In partea de nord se afla o regiune cunoscuta sub numele de nebuloasa Foxfur, care face parte dintr-un vast complex de nebuloase, care se extinde de la Gemeni pana la Orion.
La nord-vest de complexul de nebuloase se afla mai multe regiuni de nebuloase luminoase, cum ar fi NGC 2247, NGC 2245, IC 446 si IC 2169. NGC 2245 este destul de mare, dar slab iluminata si insoteste o stea de magnitudinea 11. NGC 2247 este un petic circular de nebulozitate care se afla in jurul unei stele de magnitudinea 8 si arata ca o ceata usoara. IC 446 arata ca o cometa mica, nebulozitatea sa vanturandu-se departe catre sud-vest. IC 2169 este cel mai greu de vazut cu ajutorul unui telescop.
NGC 2261 se afla la 2 grade nord-est de steaua 13 din Monoceros. Aceasta este cunoscuta sub numele de “nebuloasa variabila a lui Hubble”. Numit dupa Edwin Hubble, acest obiect cu magnitudinea 10 este o adevarata enigma. Steaua care alimenteaza aceasta nebuloasa, variabila R Monocerotis, nu afiseaza un spectru stelar normal si ar putea fi un sistem protoplanetar. R Monocerotis se pierde de obicei in luminozitatea de suprafata a structurii nebuloasei, insa, nebuloasa in sine variaza fara niciun program previzibil. Oamenii de stiinta nu stiu nici macar cat de departe se afla acest obiect, deoarece nu exista nicio paralaxa detectabila. Exista multe alte obiecte minunate in constelatia Monoceros care asteapta sa fie descoperite si observate de astronomii amatori.
.){kind=link}