Pozitionata la nord de planul ecliptic, constelatia Pegasus a fost una dintre cele 48 de constelatii originale inregistrate de Ptolemeu si a devenit una dintre cele 88 de constelatii moderne adoptate de Uniunea Astronomica Internationala. Aceasta se afla pe locul 11 ca marime in topul constelatiilor, ocupand o regiune de 1121 de grade patrate pe cer. Pegasus contine intre 9 si 17 stele principale in asterismul sau si contine 88 de stele desemnate Bayer Flamsteed. Constelatiile cu care se invecineaza Pegasus sunt: Andromeda, Aquarius, Cygnus, Delphinus, Equuleus, Lacerta, Pisces si Vulpecula. Aceasta poate fi observata la latitudini cuprinse intre +90 si -60 de grade si poate fi vazuta cel mai bine la punctul culminant in cursul lunii octombrie.
Exista o ploaie de meteoriti asociata cu aceasta constelatie, Pegasidele, care atinge varful pe data de 12 noiembrie a fiecarui an. Radiantul, sau punctul de origine al ploii de meteoriti se afla in apropierea asterismului “Marele Patrat”. Activitatea incepe in jurul datei de 10 octombrie si dureaza pana la sfarsitul lunii noiembrie. Rata medie de cadere a meteorilor in perioada de varf este de 10 pe ora. Aceasta ploaie de meteoriti era odinioara foarte spectaculoasa, dar Jupiter a perturbat fluxul de meteoriti de-a lungul anilor si astfel i-a redus activitatea.
Stele importante din constelatie
Cea mai stralucitoare stea din Pegasus este Markab (Alpha Pegasi). Aceasta marcheaza coltul de sud-vest al asterismului Marele Patrat. Markab este o stea fierbinte de clasa B, o pitica aflata la 140 de ani lumina distanta de Pamant. Aceasta este de 205 ori mai stralucitoare decat soarele nostru si de aproape trei ori mai mare decat acesta. Aceasta stea de rotatie rapida completeaza o rotatie in jurul propriei axe in doar 36 de ore. Acum, Markab se afla la sfarsitul etapei de secventa principala – este pe cale sa moara si sa devina o giganta portocalie mult mai rece.
Scheat (Beta Pegasi) se afla in coltul de nord-vest al asterismului Marele Patrat, la aproximativ 200 de ani lumina distanta de Pamant. Scheat este neobisnuita printre stelele luminoase, aceasta avand o temperatura de suprafata relativ rece (doar 3700 de grade Kelvin) in comparatie cu stele cum ar fi soarele nostru. Scheat este o giganta rosie care este de 95 de ori mai mare decat soarele si are o luminozitate de 1500 de ori mai mare decat acesta. Beta Pegasi este, de asemenea, o variabila neregulata, luminozitatea sa variind intre magnitudinile 2,31 si 2,74.
Matar (Eta Pegasi) este o stea ce apartine clasei spectrale G2II-III. Aceasta are o insotitoare apropiata, o stea binara de clasa F0V. Matar se afla la aproximativ 215 ani lumina distanta. Exista inca doua stele de clasa G care se afla ceva mai departe si care ar putea sau nu sa fie legate fizic de perechea principala. Matar este o stea dubla si ar putea foarte bine sa fie una cvadrupla, constand intr-o pereche inegala de perechi de stele. Cea mai stralucitoare dintre perechi este pe cale sa devina o giganta mult mai mare, iar in cele din urma aceasta se va extinde la o raza de un sfert din distanta care desparte acum cele doua stele. In cele din urma, steaua stralucitoare din perechea cea mai luminoasa va pali si va deveni o pitica alba.
Enif (Epsilon Pegasi) este o supergiganta portocalie de clasa K, a carei temperatura stelara este de aproximativ 4460 de grade Kelvin. Enif este situata la 670 de ani lumina distanta, iar nuanta ei rosiatica poate fi observata chiar si cu ajutorul unui binoclu. Epsilon Pegasi este de 150 de ori mai mare decat soarele nostru, iar daca s-ar afla in sistemul solar, aceasta ar umple spatiul pana la jumatatea orbitei lui Venus. Destinul posibil al acestei stele este o explozie de supernova, insa exista intotdeauna posibilitatea ca ea sa devina o pitica alba rara de neon-oxigen, care sa nu fie mai mare decat Pamantul. Enif este o stea grozava deoarece este atat de imprevizibila. Conform inregistrarilor, in anul 1972, Enif a avut un episod acut care a determinat-o sa straluceasca de cinci ori mai tare decat magnitudinea sa normala.
Obiecte ceresti profunde
Messier 15 este un cluster globular situat aproape echidistant de centrul galactic si de noi. Acest cluster a fost descoperit de Jean-Dominique Maraldi pe 7 septembrie 1746 si a fost adaugat ulterior de Charles Messier in catalogul sau. Messier 15 este probabil cel mai batran si cel mai dens cluster globular din Calea Lactee si, de asemenea, se afla pe locul trei in ceea ce priveste populatia de stele variabile. Nucleul central compact al acestuia este probabil rezultatul interactiunii gravitationale reciproce, sau ar putea contine un obiect supermasiv si dens (o gaura neagra). Messier 15 contine si o nebuloasa planetara cunoscuta sub numele de Pease 1. Acest cluster contine 9 pulsari (ramasitele unor explozii de supernove antice).
NGC 7217 este o galaxie spirala din constelatia Perseus. Aceasta bijuterie de magnitudinea 10 afiseaza un nucleu luminos si o frontiera tulbure. Galaxia are dimensiunea de 3,7 minute de arc si prezinta o structura spiralata foarte stransa. NGC 7814 este o alta galaxie spirala. Aceasta are diametrul de 6,3 minute de arc si magnitudinea 10, putand fi vazuta cu usurinta cu ajutorul unui telescop mic sau un binoclu mai mare. Cunoscuta si drept Caldwell 43, aceasta galaxie este situata la aproximativ 40 de milioane de ani lumina distanta de Pamant. Uneori, NGC 7814 este mentionata ca fiind o versiune in miniatura a lui Messier 104, sau “Little Sombrero”. NGC 7331 a fost descoperita de William Herschel si poate fi vazuta cu un binoclu mare sau un telescop mic. Aceasta galaxie spirala inclinata de magnitudinea 10 este foarte asemanatoare cu galaxia noastra, Calea Lactee, si cu galaxia Andromeda.
Constelatia Pegasus mai contine ceva interesant, si anume, un grup de galaxii cunoscut sub numele de “Cvintetul lui Stephan”. Acest cvintet este compus din cinci galaxii: NGC 7317, 7318, 7318A, 7318B, 7319 si 7320, care este si cea mai mare dintre toate. Cand este vazuta cu ajutorul unor telescoape cu aperturi mari, zona in care se afla Cvintetul lui Stephan dezvaluie existanta a numeroase alte obiecte: 100 de clustere stelare si cateva galaxii pitice. Acum aproximativ 100 de milioane de ani, galaxiile s-au ciocnit s au lasat in urma serpentine lungi de material care au creat regiuni de formare a stelelor, iar aceasta atractie mareica le tine impreuna. Stelele din cadrul galaxiilor in sine au aproape un miliard de ani, dar printre ele exista si stele mult mai tinere. Constelatia Pegasus are multe obiecte ceresti profunde ce merita sa fie observate, dar pentru cele mai multe aveti nevoie de un binoclu sau telescop.
