Corintul Antic, unul dintre cele mai importante si deopotriva bogate orase-stat din Grecia, cunoscut si drept Korinthos – Korint, se afla in nord-estul peninsulei Pelopones, mai cu seama pe o fasie ingusta care leaga peninsula si Grecia. Asezarea a devenit una dintre cele mai bogate orase-stat datorita comertului practicat aici, Corintul fiind un mare exportator de ceramica. Vasele de lut, cu frize mici ce infatiseaza animale, luptatori si cu motive vegetale, sunt caracteristice, de fapt, pentru acest oras prosper, astfel de obiecte gasindu-se in toata lumea elenistica. Se crede ca aceasta asezare a fost ocupata din cele mai stravechi timpuri, chiar inca din anul 6500 i.e.n., continuand sa fie locuita chiar si la inceputul Epocii Bronzului, cand orasul era un centru comercial important. Cu toate acestea, nu exista indeajuns de multe dovezi care sa sustina aceasta ipoteza din urma.

In schimb, potrivit mitului elenistic, orasul a fost fondat de Corinthos, cunoscut drept descendent al zeului Helios. Mai mult, aflam din alte mituri ca orasul a fost fondat de una dintre Oceanide. In sfarsit, istoria acestei asezari este pe cat de indelungata, pe atat de fascinanta. Astazi, in Corintul Antic, se afla numeroase structuri, una dintre cele mai cunoscute fiind templul Afroditei de pe Acrocorint. Aici, erau angajate mii de prostituate, care isi faceau meseria, aceasta nefiind decat o parte a cultului practicat la acele vremuri. Strabon, geograf si istoric antic grec, scria, descriind prostituatele sacre din Corint, ca „din cauza acestor femei, orasul era foarte aglomerat si a devenit tot mai bogat.” Dar cele mai mari progrese din punct de vedere tehnologic au fost facute in timpului celui de-al doilea tiran al Corintului, si anume Periandru, cel care, de altfel, a fondat, in anul 558 i.e.n., Apollonia Ilyriei.

Tot in aceasta perioada, orasul a devenit si mai bogat, insa, in acelasi timp, relatiile comerciale au devenit si mai complicate. Iar dupa asemenea vremuri de prosperitate, romanii, in fruntea carora se afla Lucius Mummis, au venit si au distrus asezarea, in anul 146 i.Hr., aproape in totalitate. Ca o ironie a sortii, mai tarziu, in 44 i.Hr, Iulius Caesar a dispus reconstruirea orasului, moment care a culminat cu transformarea asezarii in capitala administrativa pentru sudul Greciei.

Un alt aspect important din istoria Corintului antic se refera la vizita pe care apostolul Pavel a facut-o in prosperul oras-stat. Pavel a vizitat pentru prima oara Corintul in anul 51 d.Hr., nu intamplator, orasul fiind mentionat de foarte multe ori in Noul Testament, gratie misiunii pe care apostolul Pavel a avut-o aici. Dupa sase ani, apostolul Pavel avea sa se reintoarca aici, cand a scris doua dintre epistolele sale, si anume prima si a doua epistola a Sf. Pavel catre corintieni. Acestea au fost incluse in cartile Noului Testament. In schimb, potrivit altor ipoteze, apostolul Pavel ar fi scris aici patru epistole catre biserica din Corint, si doar doua au fost incluse in Noul Testament. In sfarsit, in prezent, orasul Corint inca mai exista, fiind reconstruit in jurul asezarii antice dupa ce, in anul 1858, a fost distrusa de un cutremur devastator.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ