Expresia „a-și da cu părerea” a intrat în limbajul curent al multor vorbitori de limbă română. Peste tot, la talk-show-uri televizate, în interviuri, pe internet, în conversațiile cotidiene, în orice împrejurări, întotdeauna, există cineva care vrea „să-și dea cu părerea” și cei mai mulți chiar simt nevoia să sublinieze acest lucru, prin intervenții de felul: „Pot să-mi dau și eu cu părerea?”/ „Putem și noi să ne dăm cu părerea?”/ „Ar vrea și ei să-și dea cu părerea” etc.
Trebuie știut că expresia neutră, corectă este: a-și exprima părerea (opinia)/ a-și spune părerea. Pentru cei care țin la „sănătatea” limbii române, a-și da cu părerea contrariază, pe de o parte, din pricina prepoziției cu apărută în această structură, probabil după modelul altor expresii colocviale – a o rări cu (plimbările), a o termina cu (minciunile), a se lăsa cu (supărare) etc. – și, pe de altă parte, prin apariția verbului a da, în loc de a spune/ a exprima (poate ca urmare a unei expresii franțuzești calchiate „donner son avis” – a-și da părerea).
Frecvența utilizării expresiei a-și da cu părerea nu poate fi ignorată și nici eliminată, dar se va avea în vedere că ține de limbajul colocvial/ familiar și are o evidentă conotație ironică/ auto-ironică, în sensul că, dacă cineva „își dă cu părerea” înseamnă că vorbește „ca să se afle în treabă”, că nu este important ceea ce spune. A-și exprima/ spune părerea este expresia literară, neutră, standard, fără nuanțe ironice.
Exprimarea opiniei personale poate lua forme diferite în funcție de context și intenție. A-și da cu părerea este adesea perceput ca fiind mai informal și poate sugera o opinie fără o bază solidă de cunoștințe, în timp ce a-și exprima părerea poartă un grad mai mare de formalitate și implică o fundamentare a punctului de vedere prezentat. Alegerea corectă între aceste expresii va depinde de situația de comunicare și de relația dintre interlocutori.
Pentru a aprofunda înțelegerea nuanțelor limbii române și a evita confuziile, este util să citiți cum este corect: niciun sau nici un. Acest articol oferă explicații detaliate și exemple care vă vor ajuta să distingeți între utilizările corecte ale diverselor expresii și construcții gramaticale, facilitând astfel o exprimare precisă și adecvată contextului.
excelent ;in aceeasi linie :
„a -da cu ‘ subsemnatu ‘ „