Chiar dacă unora greşelile legate de pluralul unor substantive feminine, aşa cum sunt cele din titlul articolului, li se pot părea « exagerate », în uzul limbii, acestea sunt frecvente, chiar au proliferat. Faptul poate fi explicabil printr-o anume neglijentă în vorbire sau prin « contaminare » – dacă mulţi pronunţă într-un anume fel, forma aceea este preluată, fără ca cineva să îşi mai pună problema corectitudinii/incorectitudinii ei.

Cu atât mai mult cu cât este vorba de cuvinte uzuale, trebuie să ştim că singurele forme corecte de plural, în cazul acestor substantive sunt – ciocolate, îngheţate, salate, cravate.

Variantele greşite, în –ăţi, în loc de –ate, sunt învechite şi nu corespund normelor limbii române, potrivit cărora un a accentuat nu alternează decât foarte rar cu un ă. Dovadă că şi alte substantive feminine (cele mai multe) urmează regula cuvintelor din titlu : afinată – afinate (nu afinăţi), candidată – candidate, erată – erate, limonadă – limonade, prelată – prelate etc. Excepţiile sunt puţine : judecată – judecăţi, plată – plăţi etc.

Citește și:  Ce înseamnă “ultraş”?

De asemenea, formele corecte de genitiv – dativ, care se formează de la cele de plural (deci, inevitabil, cine greşeşte pluralul va greşi şi genitiv – dativul) sunt : ciocolatei, îngheţatei, salatei, cravatei. Mai exact, pentru a obţine forma de genitiv – dativ, se trece substantivul la plural şi se adăugă desinenţa (terminaţia specifică –i). Exemple : Gustul ciocolatei/ salatei/ îngheţatei este exact cum mi-am dorit/ Culoarea cravatei este cam stridentă etc.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

1 COMENTARIU

  1. Multumesc. Sunt plecata de mult timp din tara si aici nu am cu cine vorbi romaneste. Decand a aparut FB (grupuri in limba romana) il folosesc sa ma pun la punct cu aumite reguli gramaticale. Eu imi aminteam ca prof de limba romana ne spunea cum sa formam genitivul pt fem. Punem substantivul la plutar si adaugam desinenţa respectiva. Cum eu spuneam: salata, plural ===> salăţi, în loc de –ate, gen. fem. il faceam salăţii, în loc de salatei (la fel pt ciocolata etc). Cum azi am avut inspiratia sa ma uit pe blogul d-stra, am inteles cum este corect. Sper sa nu uit pt urmatoarea data cand voi folosi cuvantul. Sunt buuroasa si ptca am invata ceva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.