Cuvântul din titlul articolului este unul uzual, dar, în pofida acestui fapt, pronunția greșită, ezitarea unor vorbitori de limba română în alegerea variantei corecte – „complect” sau „complet” – a proliferat. În multe emisiuni TV, nu numai invitați ocazionali, dar și intelectuali cunoscuți, cu pretenții, îl utilizează în forma greșită, iar în rândul tinerilor deruta apare atunci când, neavând curiozitatea să consulte un dicționar, preiau variante pe care le aud la cei din jur.

Multe persoane se confruntă cu incertitudinea în a alege între complet și complect când vine vorba de exprimare în limba română. Acest segment își propune să elimine confuzia, oferind definiții clare, origini și exemple de utilizare pentru a te ajuta să înțelegi diferențele esențiale între aceste două cuvinte.

Trebuie știut că singura formă corectă (literară) a adjectivului menționat anterior este „complet”. Cuvântul provine din limba franceză (fr. complet), etimonul fiind latinescul completus. În niciuna dintre aceste forme nu apare grupul „-ct” în finalul cuvântului, varianta „complect” apărând, probabil, în limbajul colocvial, după modelul altor adjective terminate în „-ect”, precum „direct”, „corect”, „perfect” etc.

Citește și:  Firul Ariadnei – sensul şi originea expresiei

Este adevărat că, în unele dicționare mai vechi, apare „complect” ca variantă admisă, însă această situație nu mai este de actualitate, a fost doar o tentativă (eșuată) de acceptare, ca normă, a unei forme greșite, la un moment dat, pentru că era folosită de mulți vorbitori, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor cuvinte.

De asemenea, în mod evident, și în cazul verbului, forma corectă este „a completa” (nu „a complecta”).

Se va spune, de exemplu: „Sper că dosarul este complet, pentru a mă putea înscrie la cursuri”/„Este necesar să completez această informație, pentru a fi corect până la capăt” etc.

După ce ai aflat diferențele dintre ‘complet’ și ‘complect’, îți recomandăm să explorezi și alte aspecte ale limbii române, citind articolul nostru despre cum este corect: aicea sau aici, acuma sau acum. Această resursă suplimentară îți va lărgi perspectiva asupra utilizării corecte a limbii și îți va îmbunătăți expresia scrisă și orală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.