Mass-media, despre care am spus, în repetate rânduri, că ar trebui să fie un reper în privința utilizării corecte a limbii române, se pare că și-a făcut o regulă din încălcarea normelor lingvistice. O parte a mass-mediei, e adevărat! Totuși, cum nu este zi fără informație din zona politicului și agasată de o anume exprimare, am căutat pe internet să văd care este ponderea variantelor din titlul articolului – „primul-ministru” sau „prim-ministrul”?

Și, de la prestigioase agenții de știri, până la site-urile celor mai înalte instituții din stat sau până la ziare mai mult sau mai puțin cunoscute, am găsit formulări de felul acesta: „Primul-ministru turc a declarat că…”(mediafax.ro), „Primul-ministru Victor Ponta s-a întâlnit cu…”(gov.ro), „Scrisoarea ACR adresată Primului-ministru al României…” (acr.ro) etc.

Trebuie știut că forma corectă articulată a acestui substantiv compus – prim-ministru (scris cu cratimă și în structura căruia intră numeralul prim și substantivul ministru) – este „prim-ministrul”, deoarece, din îmbinarea cuvintelor respective, a rezultat un cuvânt nou (compus), cu un conținut nou, și care se comportă ca o unitate lexicală căreia i se aplică regula generală a articularii cu articol hotărât (la final).

Și celelalte forme flexionare se construiesc ținându-se seama de aspectul subliniat anterior. Se va spune corect, la plural, nearticulat, „prim-miniștri” (cu un i), plural, articulat – „prim-miniștrii” (cu doi de i), la genitiv-dativ – „prim-ministrului”/„prim-miniștrilor”. Pentru și mai multă claritate în privința ortografierii celor două forme de plural (articulat/nearticulat), iată câteva exemple: „Mai mulți prim-miniștri” (nearticulat) din țările europene au sosit în România, dar „Prim-miniștrii” (articulat) României și Bulgariei s-au întâlnit la București etc.

Citește și:  Cum este corect – tu să vi/să ţi/să fi/să scri sau tu să vii/să ţii/să fii/să scrii?

Revenind la problema inițială, singura situație în care este corectă structuraprimul ministru”/„primii miniștri” (fără cratimă) – este cea în care cele două cuvinte își păstrează independența, fiind vorba de un alt sens, de exemplu: „Primul ministru” (adică primul dintr-o listă de propuneri) nominalizat pentru a conduce guvernul este X sau „Primul ministru” din istoria țării care a fost condamnat pentru acte de corupție a fost Y etc.

Dezbaterea privind termenii în limba română nu se limitează doar la expresiile primul ministru sau prim-ministrul. Există multe alte cuvinte și expresii care pot crea confuzie. De exemplu, când folosim cuvinte compuse, când adăugăm prefixe sau când ne confruntăm cu forme verbale. Înțelegerea corectă a acestor aspecte poate îmbunătăți semnificativ calitatea scrisului și poate elimina ambiguitățile.

  • Când folosim cratima: Cratima se utilizează în cazuri specifice, cum ar fi cuvinte compuse (ex. vice-președinte) sau în unele forme verbale. Acest lucru ne ajută să evităm confuzii și să respectăm regulile gramaticale ale limbii române.
  • Prefixe și formarea cuvintelor: Multe cuvinte sunt formate prin adăugarea de prefixe (ex.revedere, prelucrare). Înțelegerea corectă a acestor reguli poate clarifica multe dileme lingvistice.

Pentru a aprofunda și alte subiecte similare, vă recomand să citiți articolul nostru despre când și cum folosim cuvintele compuse în limba română. Acesta vă va oferi o imagine completă asupra modului corect de utilizare a limbii și vă va ajuta să evitați greșelile comune.

4 COMENTARII

  1. Mass- mediei? Mass media este, de fapt, o sintagmă preluată din limba engleză, nu conține cratimă și are formă fixă, adică nu se declină și nu are plural.

  2. De când mă știu,am 67 ani,nu am văzut sau auzit în gramatica romana,decât termenul primul ministru/ al primului ministru.ce regula poate anula scrierea dar și pronunțarea anapoda a cuvintelor prim ministrului și mai logic primului ministru? Va multumesc

  3. Din îmbinarea celor doua cuvinte -prim si ministru – a rezultat un cuvânt nou (compus), cu un conţinut nou, şi care se comportă ca o unitate lexicală căreia i se aplică regula generală a articularii cu articol hotărât (la final).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.