După o săptămână petrecută la Praga, pot spune nu doar că am făcut cunoştinţă cu un oraş superb, ci şi că mi-am depăşit teama de înălţimi ameţitoare.

Dacă unii călători sunt pasionaţi de muzee, suvenire, parcuri sau clădiri, mie îmi place să vânez panorame (pe lângă statui ciudate, dar asta e o altă poveste). Ador să privesc peisaje de la înălţime, ca să le pot cuprinde în toată splendoarea lor, ca şi cum ar fi un joc pentru copii, asamblat cu grijă. Admir toate detaliile dintr-o privire şi apoi mă concentrez pe „bucăţi”.

Praga a fost un adevărat paradis din punctul ăsta de vedere. Este un oraş extrem de generos când vine vorba de puncte de panoramă, atât naturale cât şi create de om. M-am documentat un pic înainte din ce locuri pot vedea oraşul de la înălţime şi am găsit o mulţime de variante, toate deopotrivă de ispititoare. Aşa că nu am stat pe gânduri şi m-am aventurat în mai toate turnurile şi pe dealurile care oferă o privelişte asupra „oraşului de aur”.

De sus, Praga se vede ca o mare de acoperişuri roşii, punctate din loc în loc de turle verzui sau de vreun turn întunecat, înnegrit de anii care au trecut peste el. Mai sunt şi construcţii ciudate care se prefigurează la orizont, aducând un pic de varietate priveliştii.

Despre turnul catedralei Sfântul Vitus, care se înalţă mândră pe dealul castelului, auzisem că ascunde o scară îngustă-îngustă, de te ia ameţeala urcând-o. Însă curiozitatea a fost prea mare, aşa că, după ce am admirat interiorul gotic impresionant al bisericii, mi-am făcut curaj să urc şi în turlă. Biletul a costat 150 de coroane şi odată cu el am primit şi o monedă aurie ca suvenir. Scara în spirală s-a dovedit a fi într-adevăr foarte mică, iar urcarea hipnotizantă. După 287 de trepte şi câteva minute care păreau că nu se mai termină, am ajuns sus, la o înălţime de aproape 97 de metri, de unde am putut vedea întregul oraş cum se întinde cochet, sub privirea mea uimită. Am dat ocol turlei, până când am descoperit şi un cocoş tare simpatic ce se înălţa pe acoperişul catedralei şi mi-am ţinut răsuflarea când am privit în jos, în curte.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am încercat să identific câteva clădiri-simbol ale oraşului: Podul Charles mişunând de turişti, catedrale, poduri, parcuri şi spaţii verzi, dar şi alte turnuri din care să-mi potolesc pofta de înălţimi.

Unul dintre ele a fost turnul de televiziune Zizkov, o construcţie controversată, neconvenţională, criticată pe motiv că strică aerul romantic al oraşului. Este cel mai înalt din Praga (216 metri înălţime) şi se află situat pe culmea dealului Zizkov, de unde şi numele. Construcţia sa a început în perioada comunistă şi a fost finalizată în 1992.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mie, turnul Zizkov mi-a plăcut la nebunie şi nu mi se pare că face notă discordantă cu restul oraşului, mai ales că nu este poziţionat central. Spre deosebire de alte clădiri comuniste, are o formă simplă, armonioasă şi suprafaţa netedă. Parcă ar vrea să-şi ia zborul.

Turnul Zizkov nu este renumit doar pentru înfăţişarea sa îndrăzneaţă, ci şi pentru grupul de statui reprezentând copii care se târăsc pe suprafaţa sa. Statuile îi aparţin sculptorului David Cerny, un artist ceh ale cărui lucrări controversate sunt expuse prin toată Praga, dar şi în alte oraşe din întreaga lume. Trei statuete asemănătoare se află în parcul Kampa, unde le-am văzut mai de-aproape. Cocoţaţi pe turn, copiii-târâtori sunt de-a dreptul siniştri, având faţa schilodită într-un rictus extraterestu. Priveliştea turnului m-a făcut să mă simt ca într-un film SF, în care întreaga planetă este pe cale să fie invadată. Unde mai pui că în spatele turnului se găseşte şi un cimitir… Până la urmă, şi scenariile de groază au farmecul lor, am tras eu concluzia.

Citește și:  Bruxelles, între afaceri și ciocolată

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După ce am contemplat silueta construcţiei şi statuile, am urcat în turn, de data asta cu un lift rapid. Taxa de acces este de 180 de coroane, însă eu zic că merită. Am ajuns într-un spaţiu amenajat modern, cu ferestre uriaşe, de unde am admirat din nou Praga în toată splendoarea ei. Un loc perfect pentru relaxare, cu semisfere suspendate, în care poţi să leneveşti, având Praga la picioarele tale. N-aş mai fi plecat de-acolo! Am remarcat grupurile de clădiri construite ordonat, aerisit, cu multe spaţii verzi intercalate, dar şi clădirile moderne de la marginea oraşului, care nu sunt foarte vizibile din centru.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Că veni vorba de centru, un alt punct de panoramă este Turnul Primăriei vechi, aflat în inima oraşului, având la baza sa celebrul Ceas Astronomic. Preţul biletului este de 110 coroane. Ce mi-a plăcut la priveliştea de aici este că am avut o perspectivă completă asupra centrului, iar clădirile se văd foarte bine.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ca să priveşti Praga de sus, nu trebuie neapărat să dai bani. Unul dintre cele mai frumoase locuri de panoramă este parcul Letna, aflat pe un deal uşor de identificat datorită metronomului uriaş care tronează aici. Înainte, pe acest soclu se afla statuia lui Stalin, dărâmată ulterior. Nu este o zonă foarte turistică, iar mie mi s-a lipit la suflet tocmai pentru că lipseşte tumultul centrului. Platforma de la metronom oferă o privelişte cuprinzătoare: de aici, se văd foarte bine podurile şi chiar turnul Zizkov.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am păstrat ce e mai bun pentru final. „Cireaşa de pe tort” din vacanţa mea la înălţime în Praga a fost Turnul Petrin. Un fel de frate mai mic al Turnului Eiffel ca structură, Petrin se află pe colina cu acelaşi nume, ivindu-se curajos printre coroanele dese ale copacilor care îmbracă frumos zona.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am ajuns la turnul Petrin într-o zi de sâmbătă, când parcul era plin-ochi de lume. Desigur că mi-am dorit să urc, aşa că mi-am luat bilet fără să stau prea mult pe gânduri. Căutând intrarea, mi-am dat seama că scările sunt dispuse în spirală spre exteriorul turnului şi că de pe ele se poate vedea în jos. A fost momentul în care am conştientizat că am rău de înălţime şi că va fi o adevărată aventură să ajung în vârf şi, mai ales, să cobor. Cu mâini tremurânde, am apucat balustrada şi am început să urc, încurajându-mă în gând. De-abia am avut curaj să-mi desprind privirea de pe trepte! Lumea de jos devenea tot mai mică, iar ameţeala mea tot mai mare.

La un moment dat, am vrut să renunţ, pentru că deja inima începuse să-mi bată nebuneşte, iar picioarele mi se înmuiaseră de frică. M-am aşezat pe băncuţa aflată într-o nişă a scărilor, am respirat adânc şi am decis să continui. Într-un final, am ajuns sus, unde mi-am mai revenit un pic la vederea panoramei şi chiar am făcut câteva fotografii. Din vârful turnului Petrin, Praga pare foarte departe. Clădirile se văd mici, iar fără zoom-ul aparatului foto e cam greu să le identifici. Aşa că am păstrat amintirea turnului Petrin nu pentru panoramă, ci datorită emoţiilor care m-au însoţit la urcare şi la coborâre.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Când am ajuns din nou pe pământ, m-am simţit ca un mic superman, reîntors din misiunea de salvare a planetei. Acum sunt mai sigură pe mine când vine vorba de înălţimi, iar perspectiva urcării unui număr uriaş de trepte nu mă mai sperie aşa tare, indiferent de condiţii.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.