Insula Darling (portul Darling) situată din portul Sydney este parte din țărm acum, numindu-se chiar portul Darling, aproape nici nu se mai face distincție că ar fi fost cândva o insulă aici. De mai bine de 7000 de ani portul a fost o frontieră între triburile Wangal și Gadigal, ei numind portul Tumbalong, adică locul unde fructele de mare se găsesc.

Când primul britanic a ajuns aici în 1788, au găsit un loc stâncos, inospitalier, pe partea vestică a orașului viitor Sydney, care a fost numit în primii 40 de ani de colonizare Insula Cockle din cauza abundenței de meduze din zonă. În 1855 Compania de Navigație cu abur a cumpărat-o intenționând să facă ateliere pentru construcții navale, de aceea au cerut unui antreprenor să conecteze insula de țărm. Lucrarea a fost finalizată într-un an în loc de doi ani așa cum a fost contractul. De aceea, constructorul Robert Saunders a fost nominalizat în Australian Men of Marks Vol. II pentru ceea ce a realizat.

Din 1890 au început să construiască de la podul Pyrmont la insulă, sute de pontoane, diguri, astfel încât distanța dintre insulă și tărm s-a micșorat cu 70 de km de când a fost colonizată. În secolul al XX-lea insula a fost complet lipită cu pontoane, chiar un întreg ponton de fier a fost realizat aici, fiind prima construcție metalică uriașă, cea mai mare din lume, înainte de a fi construit Turnul Eiffel. Aceste pontoane erau folosite de vasele comerciale numeroase care cărau lână, fier galvanizat, cărbune și lemne sau de către vasele de pasageri. Podul Pyrmont deschis în1902, a înlocuit podul mai mic din 1857. Deschiderea podului era și este alimentată de cea mai veche stație de electricitate din lume care funcționează încă.

Insula care nu mai era de acum o insulă, a suferit multe transformări din 2004, construindu-se apartamente, locuri de parcare, un centru funcțional la malul mării, un cazinou Star City. Modernizarea a început prin demolarea părții nordice, apoi construirea de spații noi pentru media și comunicații, zona devenind una deosebit de atractivă. În 2000, aici au avut loc 5 competiții sportive în timpul Jocurilor Olimpice. Tot aici sunt magazine, restaurante și muzee, unul dintre ele un Muzeu Maritim cu vase reconstruite, un acvariu, un cinema-teatru cu cel mai mare ecran din emisfera sudică, un Muzeu Madame Tussauds, un parc-grădină chinezesc, un trenuleț care face tururi în zonă.

În zonă au loc evenimente de tot felul în parcul Tumbalong cu festivaluri de toate categoriile care sunt atracțiile locului. Cu un singur bilet pentru o zi de vizitare se poate vizita acvariul cu cele 13.000 de animale ale sale, parcul Wild Life cu flora și fauna sa specială, se poate privi panoramic 4D de la 250 m asupra orașului, se vizitează muzeul figurilor de ceară cu personalitățile sale, se poate face o croazieră cu vasul căpitanului Cook la Portul Darling, se vizitează Grădina Zoo Taronga, debarcaderul circular, Fortul Denison, Golful Watsons, Insula Eechinilor și Luna Park, un parc de distracții ultramodern.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ