De la cele mai vechi instrumente muzicale, la incredibilele inovaţii instrumental-muzicale ale anului 2025. Cum e “evoluat” exprimarea muzicală?

Cele mai vechi instrumente muzicale, inventate cu mii de ani în urmă, arată că istoria muzicii coincide cu cea a civilizaţiei, că muzica a avut un impact profund asupra modului în care s-au format gândirea şi sensibilitatea umană.

Încă de la începuturi, oamenii au intuit că materia, lumea concretă, Universul au fost create și se manifestă “muzical” – copacii vibrează, scoţând sunete adânci, asemănătoare unei orgi, florile murmură într-un mod tainic, doar de ele știut, stelele emit tonuri înalte, uneori stranii, iar echilibrul Universului este susținut de “Euritmie” (în greceşte, “ritm bun”), expresia supremă a armoniei cosmice, fapt confirmat de cercetările ştiinţifice moderne.

Mesopotamienii, în antichitate, erau convinşi, aşa cum au consemnat în diverse documente, că “vocile” stelelor se uneau într-un impresionant imn cosmic, iar Pitagora, filosoful şi matematicianul grec, care experimentase fenomenul clarauditiei, credea şi el că “muzica sferelor” există şi că omul poate simţi plenitudinea vieţii şi voinţa divină, racordându-se la aceste ritmuri.

Johanes Kepler, genialul astronom şi matematician renascentist, susţinea, la rându-i, că “Marele Arhitect” a dăruit fiecărei stele un “suflet”, sub forma unui ritm muzical.

Probabil că fiinţa umană, de-a lungul evoluţiei sale, a fixat în subconştient fascinaţia pentru ritmurile muzicale şi de aceea rezonăm cu anumite acorduri, ne emoţionăm sau ne simţim plini de energie pe ritmurile favorite.

Pe de altă parte, este o evidenţă că nu există cultură, colectivitate, popor care să nu-şi fi dezvoltat, mai devreme sau mai târziu, propriul sistem muzical, adaptându-l la gusturile, sensibilitatea, necesităţile, modul de a fi sau de a gândi, ceea ce a făcut ca muzica, mai mult decât alte arte, să fie puternic marcată de specificitatea unei anume civilizaţii. Astăzi, de pildă, oricine poate recunoaşte, fără a avea nevoie de prea multă cultură muzicală, diferenţa între muzica balcanică, arabă, indiană, africană etc.

Cele mai vechi instrumente muzicale

Instrumentele muzicale au însoțit omenirea încă din preistorie, fiind folosite pentru ritualuri, comunicare, ceremonii religioase, recreere. Deşi identificarea primelor obiecte considerate a fi fost instrumente muzicale este un subiect foarte dezbătut si controversat, totuşi, prin metoda datării cu carbon, se pare că au fost determinate artefacte care reprezintă obiectele care au intermediat expresii artistice ancestrale.

Flautul din os (peste 40 000 de ani vechime)

Cele mai vechi instrumente muzicale sunt nişte flaute din os de vultur sau din fildeş de mamut, descoperite în peştera Hohle Fels, din sudul Germaniei, care au o vechime de 40 000 – 50 000 de ani.

O echipă de cercetători de la Oxford University, care a descoperit, în aceeaşi zonă, oase de animale dintr-o perioadă apropiată, dar şi diverse ornamente personale, artă figurativă, a ajuns la concluzia că “fluviul Dunărea a fost un coridor cheie pentru circulația oamenilor și pentru inovațiile tehnologice în Europa centrală, între 40 000-45 000 de ani în urmă”. Artefacte similare – flaute făcute din os femural de urs de peșteră – au fost găsite şi în Tara Bascilor şi în Slovenia.

“Muzica ar fi putut juca un rol în menținerea rețelelor sociale mai mari – subliniau cercetătorii menţionaţi anterior – ceea ce ar fi putut ajuta specia noastră să-și extindă teritoriul în detrimentul omului de Neanderthal, mai conservator”.

Tobele primitive (aproximativ 30 000 de ani vechime)

Unele dintre cele mai vechi instrumente muzicale sunt şi tobele, folosite de civilizații din întreaga lume, în scopuri muzicale, religioase, militare și de comunicare. Primele tobe erau, cel mai probabil, bucăți de lemn scobite sau piei întinse peste rame din lemn. Se estimează că astfel de instrumente existau deja în urmă cu aproximativ 30 000 de ani, fiind folosite în ritualuri și ceremonii.

În culturile neolitice chineze s-au descoperit tobe din piei de aligator, datând din perioada 5 500–2 350 î.Hr., folosite în ceremoniile ritualice. În culturile africane, tobele serveau, iniţial, pentru comunicarea la mari distanţe, dar şi pentru a induce stări de transă sau pentru a intra in legătură cu spiritele.

În “Rig Veda” (“Cartea Înţelepciunii”, unul dintre cele patru texte sacre canonice, hinduse), se face referire la “Dundhubi” (tobă de război), care anunţa intrarea în luptă sau victoria.

Tobele sunt unele dintre cele mai vechi și mai răspândite instrumente muzicale din lume, iar designul de bază a rămas, după mii de ani, practic neschimbat. În epoca modernă, tobele au devenit parte a muzicii clasice, iar odată cu apariția jazzului și a rockului, tobele s-au dezvoltat într-un sistem complex, numit baterie, incluzând tobe de diferite dimensiuni, cinele și alte percuții. Astăzi, toba rămâne un instrument esențial în aproape toate genurile muzicale, de la muzica tradițională, la rock, pop, jazz, muzică electronică etc.

Cele mai vechi instrumente muzicale – lira și harpa sumeriană (circa 4 500 de ani vechime)

În Mesopotamia antică, sumerienii au creat primele lire și harpe, descoperite în mormintele regale din Ur (Irak) și care datează din jurul anului 2 600 î.Hr. Aceste instrumente cu corzi erau folosite în temple și la curțile regale.

O liră sumeriană tipică avea un cadru din lemn în formă de „U” sau „V” și coarde din intestine de animale, care erau ciupite pentru a produce sunete melodioase. Unele lire erau bogat ornamentate cu aur, argint și pietre prețioase, iar capetele lor erau decorate cu capete de animale (cum ar fi celebra “Liră a Taurului cu Cap de Aur”).

Se presupune că lira sumeriană a influențat dezvoltarea lirei grecești, care, mai târziu, a devenit simbol al poeziei și al artelor.

Harpa sumeriană este considerată una dintre cele mai vechi harpe din lume și era asemănătoare cu lira, dar cu un cadru triunghiular și mai multe coarde.

Primele harpe sumeriene aveau 6 până la 12 coarde, iar sunetul lor era produs prin ciupirea sau lovirea ușoară a acestora. Erau confecționate din lemn și decorate cu sculpturi complexe, fiind un simbol al prestigiului și rafinamentului.

În Mesopotamia, muzica interpretată la harpă avea un caracter solemn și meditativ, fiind considerată o punte între oameni și zei. Harpa sumeriană a influențat harpele ulterioare din Egiptul antic și din Persia, iar evoluția sa a dus la apariția harpei moderne.

Cele mai vechi instrumente muzicale – Didgeridoo (peste 1 500 de ani vechime)

Didgeridoo (o denumire onomatopeică) este un instrument tradițional de suflat (cilindric) al aborigenilor din nordul Australiei, făcut din trunchiuri de copaci scobite natural de termite. Se estimează că acest instrument a fost folosit de cel puțin 1 500 de ani, dar tehnica sa ar putea avea origini mult mai vechi. Poate avea o lungime de 1 – 3 metri şi cu cât este mai lung, cu atât tonalitatea este mai joasă.

Astăzi, didgeridoo, redenumit în diverse feluri – yidaki, bambu, kambu, mako etc. – se confecţionează din lemn de bambus sau de eucalipt, iar sunetul său nu seamănă cu al niciunui alt instrument. Din cultura populară, în prezent, didgeridoo a fost preluat de o serie de interpreţi de jazz, rock şi de alte genuri muzicale.

În mod tradiţional, numai bărbaţii cântă la didgeridoo. Chiar dacă nu există vreo interdicţie clară, în comunităţile tradiţionale australiene, femeile sunt descurajate să cânte la un astfel de instrument.

Ocarina (aproximativ 12 000 de ani vechime)

Ocarina este un instrument de suflat din ceramică, os sau piatră, de formă ovală sau alungită, folosit de civilizațiile preistorice din Asia și America de Sud. Versiuni ale acestui instrument au fost descoperite în cultura Maya și în China antică.

În civilizația Maya, ocarina era sculptată sub formă de animale și folosită în muzică și dansuri sacre. În China antică, un instrument similar numit „xun” era utilizat în muzica de curte și în tradițiile taoiste.

În secolul al XIX-lea, Giuseppe Donati, un lutier italian, a perfecționat designul ocarinei, dându-i forma modernă. Astăzi, ocarina este un instrument apreciat de muzicieni și de colecționari, având un loc important în muzica folk și in cea experimentală.

Cele mai vechi instrumente muzicale din spaţiul românesc

În spațiul românesc s-au identificat instrumente muzicale arhaice, unele dintre ele având origini foarte vechi. Iată câteva dintre cele mai vechi instrumente muzicale tradiționale românești:

Fluierul pare să fi apărut, la noi, în urmă cu peste 4 000 de ani. S-au găsit fragmente de fluier din os în așezări dacice și neolitice, iar acest instrument este prezent în cultura tradițională până astăzi.

Cavalul, cu o vechime de peste 2 000 de ani, este un instrument de suflat cu o sonoritate melancolică, folosit mai ales de ciobani. Deși nu există dovezi precise despre originea lui, se crede că acest tip de instrument a fost folosit încă de la începuturile civilizaţiei autohtone.

Naiul, cunoscut şi sub denumirea de “Fluierul lui Pan”, are peste 2 000 de ani vechime şi este, probabil, un instrument cu origini tracice. Unele surse istorice sugerează că dacii foloseau variante primitive ale naiului. Astăzi, naiul românesc este celebru în întreaga lume datorită lui Gheorghe Zamfir.

Cobza, un instrument cu corzi, asemănător lăutei, folosit în muzica tradițională românească, are circa 1000 de ani vechime. Este menționată în documente medievale și a fost foarte populară în perioada fanariotă.

Drâmba, cu peste 1 000 de ani vechime, este un mic instrument de percuție și vibrație, care funcționează ținut între dinți și este folosit pentru a crea sunete ritmice. A fost utilizată în mai multe culturi, inclusiv în spațiul românesc.

Tulnicul/ buciumul (asemănător cu “didgeridoo”-ul australian) este unul dintre cele mai vechi instrumente din spaţiul românesc, folosit în vremea dacilor, îndeosebi de păstori, dar şi ca instrument de semnalizare în conflictele militare. Are o formă tubulară, o lungime de 1 – 3 metri şi se confecţionează şi astăzi din lemn de brad, frasin, paltin, tei, alun, coajă de tei sau de salcie.

Muzica şi instrumentele muzicale – fundamentale pentru dezvoltarea umanităţii

Michel Dauvois, specialist în acustica paleolitică, sublinia într-una dintre lucrările sale – “Homo musicus paleolithicus” – că “trebuie să considerăm că au supraviețuit doar dovezile rezistente din punct de vedere arheologic”, dar că „muzica, dansurile, cântecele par să fi fost omniprezente în universul spiritual al oamenilor preistorici” şi că această artă ocupa un loc esenţial în viaţa lui Homo sapiens. Înaintea limbajului articulat, oamenii foloseau sunete și ritmuri pentru a comunica emoții și intenții.

Mai târziu, muzica a modelat personalitatea umană, a fost un factor de coeziune socială şi de dezvoltare cognitivă şi artistică. De la șamanii care foloseau ritmuri repetitive, pentru a induce stări de transă, până la imnurile religioase din templele antice, muzica a fost mereu asociată cu dimensiunea spirituală a omenirii.

De-a lungul istoriei, muzica a fost valorificată pentru a exprima bucurie, tristețe, iubire sau revoltă, a inspirat poeți, pictori și dansatori, contribuind la evoluția culturii și a artei.

Pitagora, cel care “auzise” muzica sferelor, era convins că, din educaţia unui copil, nu trebuie să lipsească muzica şi ritmurile, capabile să formeze caracterul, să confere sănătate fizică şi mentală, să aducă armonia dintre suflet şi trup. Societatea modernă, fără să ştie că este vechi de când lumea, a (re)descoperit, se pare, acest postulat.

„Muzica poate schimba lumea”…

În timp, s-au dezvoltat şcoli, curente, stiluri în muzică, au apărut instrumente muzicale noi, arta s-a rafinat şi universalizat şi, poate, ar trebui să ne amintim mai des învăţăturile anticilor, care spun (direct sau indirect) că muzica este expresia căutării unei fericiri, este “coloana sonoră” a vieţii noastre, iar starea pe care o induc sunetele armonioase este doar o parte infimă a ceea ce există, ca echilibru, la nivelul infinitului cosmic.

Platon, în urmă cu 2 500 de ani, spunea că “Muzica dă suflet universului, aripi minții, zbor imaginației și viață tuturor”, iar Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori din istoria muzicii, era convins că “Muzica poate schimba lumea”.

Inovaţiile instrumental-muzicale ale anului 2025

Începând cu 1998, în fiecare an, are loc “Concursul de instrumente muzicale Guthman” (Guthman Musical Instrument Competition), o competiție internațională, organizată de Georgia Institute of Technology din Statele Unite.

Concursul, spun organizatorii, este dedicat inovării în domeniul instrumentelor muzicale și are scopul de a descoperi, promova și premia cele mai creative și revoluționare instrumente muzicale din lume. Este considerat de unii “Pulitzerul noii lumi a instrumentelor” (făcându-se trimitere la prestigiosul “Premiu Pulitzer”, acordat tot anual, pentru realizările din jurnalism, literatură și compoziție muzicală, din SUA).

Participanții la Concursul Guthman creează și prezintă instrumente noi sau tehnologii care modifică instrumentele existente. Sunt acceptate instrumente care folosesc tehnologii digitale, robotică, inteligență artificială sau metode neconvenționale de generare a sunetului, iar juriul, format din experți în muzică și tehnologie, selectează cele mai impresionante și funcționale instrumente.

Ce instrumente muzicale sunt finaliste la Concursul Guthman 2025?

La aproximativ 40 000 de ani de când, se pare, omul a inventat primele instrumente muzicale, în anul 2025, au fost selectate 10 instrumente muzicale noi, realizate de artişti şi inventatori care doresc să schimbe viitorul muzicii. Aceste “instrumente muzicale”, care îşi vor disputa premiul cel mare, de 10 000 de dolari, la data de 8 martie 2025 (rămânând la latitudinea fiecărui să evalueze “progresul” şi noutatea lor), sunt următoarele:

• „Corul de dinozauri” (“Dinosaur Choir”) – este un instrument muzical creat de Courtney Brown, compozitor, artist de sunet, programator și dansator de tango argentinian. Sunt recreate vocile dinozaurilor dispăruți, utilizând scanări CT şi fabricare 3D. Instrumentistul trebuie să sufle într-un muştiuc (respiraţia interpretului devine respiraţia dinozaurului), iar sunetul va rezona printr-o replică 3D a cavităților nazale și a craniului dinozaurului, fabricate prin scanări computerizate.
• The Udderbot – este un fel de flaut ale cărui sunete seamănă cu cele ale ocarinei, fluierului sau thereminului, realizat din obiecte de uz casnic – o sticlă modificată, o vezică flexibilă și apă.
• The Sophtar – este un instrument cu coarde, care, pentru a crea sunete complexe, încorporează feedback, bătăi automate și învățare automată. Are un computer ataşat, care permite controlul timbrului şi interacţiunea cu alte instrumente.
• Petika – este un armoniu (instrument muzical cu claviatură, asemănător cu orga). Acesta valorifică tehnici digitale de preocesare a semnalului acustic, un fel de variantă modernă a armoniului indian tradiţional, cu dubla trestie.
• Mulatar – combină elemente de chitară, harpă şi percuţie, este dotat cu sisteme de procesare a efectelor în timp real.

Alte instrumente muzicale selecționate pentru finala concursului

• ModμMIDI – este un instrument cu claviatură policromatică , în care culorile corespund înălţimii sunetelor.
• Hacked Double Trumpet (“Trompetă dublă piratată”) – este construit din două trompete modificate şi adaptoare imprimate 3D. Distribuitorul de aer direcționează aerul către mai multe tuburi, permițând o configurație personalizabilă a sunetului.
• Living Strings (“Coarde vii”) – combină elemente de pian, corzi şi senzori multitouch.
• Chromaplate (“Placa cromatică”) – utilizează două bobine de captare electromagnetice şi oferă libertate interpretului, fără butoane sau tastaturi convenționale.
• 3 Axis MIDI Guitar (“Chitară MIDI cu 3 axe”) – cu un design compact și un pickguard din acril transparent, oferă un control care nu este posibil cu o chitară clasică și o ieșire stereo.

Anul trecut, în 2024, Marele Premiu al Concursului Guthman a fost câştigat de “VocalCords” – o invenţie care presupune folosirea a trei tuburi de cauciuc, un mecanism simplu, prin care cântăreţii îşi pot modifica vocile în timp real.