[Susține proiectul CaziNou]
Pentru că încă nu ne vine să credem cu câtă nepăsare privesc autoritățile monumentele istorice din România, în prima zi a lunii iulie, răbdarea noastră a depășit limitele normale. Astfel, împreună cu încă doi colegi, am hotărât să pornim către celebrul cazinou din Constanța, care, în prezent, este dat uitării și lăsat în slujba bătrânului Cronos. Aș putea spune, de altfel, că autoritățile se fac responsabile în mod direct de tot ceea ce, în prezent, este privit cu nostalgie și regret.
Ne-am îndreptat cu pași repezi către casa de bilete numărul 24 a Gării de Nord, loc de unde urma să achiziționăm trei bilete. După o discuție contradictorie cu doamna de la ghișeu, am pornit către lina 1 care, spre mirarea noastră, era invadată de vârstnici ce se înghesuiau pe marginea peronului, probabil pentru a bloca în mod intenționat ușile.
Imediat ce am urcat în tren, am încercat să ne facem loc printre bagajele ce blocau culoarul, lucru care, de altfel, s-a dovedit a fi un fel de sport extrem și acest lucru doar pentru a ajunge la locurile noastre. Nimic anormal, locurile noastre erau ocupate, nu fiindcă personale ce se instalaseră ca la picnic comiseseră o greșeală, ci pentru că noi ne aflam în vagonul numărul patru, iar locurile noastre se aflau în vagonul numărul cinci. În timp ce revizorul tehnic de vagoane își etala talentul în a buși roțile trenului, noi ne-am făcut comozi și am așteptat cuminți clipa în care peisajul urban avea să se rătăcească în zare.
După un drum de 2 ore și 15 minute, ne-am trezit ajunși în gara din Constanța. Ne-am mobilizat rapid, planificând traseul și tot ceea ce urma să vizităm. După ce am scăpat de binecunoscuta insistență a negustorilor imobiliari, ne-am strecurat pe o straduță lăturalnică, de unde, ulterior, inhalând norii de praf și noxe și îndurând soarele ce ardea de amiază, ne-am croit drum printre blocurile ce fac atât de actual trecutul nefast al României. Dintr-o intersecție, în depărtare, am observat un colț din cazinoul care, altădată, era asaltat de mii de turiști.
Fiind dornici să-l surprindem din toate unghiurile și perspectivele, am hotărât să vizităm Marea Moschee din Constanța (cunoscută și sub numele de Moscheea Carol). După ce am urcat cele 140 de trepte ale turnului, ne-am strecurat printr-o ușă, de unde am putut admira împrejurimile și imaginea cazinoului distorsionată de smog. Imediat ce am coborât din turnul moscheei, am pornit către locul pentru care venisem atât de motivați.
Ajunși acolo, am fost uimiți în mod neplăcut, atât de nivelul de degradare al cazinoului, cât și de lipsa de speranță a oamenilor ce se adăposteau de soarele torid, la umbra cazinoului. Pentru a afla cât mai multe, am discutat cu câteva persoane trecute de 50 de ani care, alimentate de entuziasmul și curiozitatea noastră ne-au mărturisit că acest lăcaș a fost și continuă să fie un simbol al României, un lăcaș unde voia bună și serviciile de calitate erau apreciate de turiștii din întreaga lume.
Totodată, artistul grafic, ce imortalizează de peste 20 de ani chipurile trecătorilor, ne-a mărturisit indignat faptul că valorile naționale și expresia autenticității a încetat să mai existe din momentul în care oamenii și-au pierdut speranța.
Curenții mării și umbra cazinoului îi răcoreau pe turiștii ce se adăposteau de soare. Printre aceștia, un bătrân ponosit amuțea atmosfera, citind tragedia în care tânărul Clyde Griffiths se afla în plin proces de dezumanizare.
FOTO: Laurențiu Ion
