Paleontologii au studiat de-a lungul anilor ramasitele fosile ale unui animal preistoric care a trait in Pliocen si l-au numit Elasmotherium. Pe baza rezultatelor au incercat sa restabileasca aspectul cat mai exact al acestui rinocer, unul dintre cele mai interesante patrupede din acea perioada.
În ciuda dimensiunilor sale impresionante, Elasmotherium s-a stins în urmă cu aproximativ 39.000 de ani, lăsând în urmă doar fragmente fosile care continuă să uimească paleontologii.
Cornul frontal – roluri multiple în viața preistorică
Datorita analizei unor cranii ale unor astfel de animale s-a stabilit ca rinocerul avea in zona fruntii un corn foarte mare, care era pozitionat pe structura speciala a osului frontal ce nu mai apare la alte specii de rinoceri cunoscute pana in prezent. Animalul se remarca si prin oasele nazale care erau robuste si sugerau prezenta unui al doilea corn pe varful botului, de dimensiune mult mai mica decat cel frontal.
Cercetatorii au comparat diferite unghiuri de inclinare a capului si alte aspecte legate de alcatuirea ramasitelor fosile ale acestui animal cu cele ale rinocerilor existenti in prezent (rinocerul alb, rinocerul de Java, rinocerul indian, rinocerul de Sumatra si rinocerul negru) si s-a ajuns la concluzia ca acesta care a trait in Pliocen avea capul mai puternic, tinut in jos, iar partea superioara a corpului, respectiv zona spatelui aplecata spre sol.
Caracteristicile fizice ale rinocerului Elasmotherium
Corpul sau masiv era acoperit de par, picioarele foarte puternice, cele anterioare mai mici, iar cele posterioare mai lungi, puternice si musculoase, terminate cu degete groase, copitate.
Conform cercetatorilor si paleontologilor rinocerul Elasmotherium a fost unul dintre cei mai mari si mai puternici rinoceri care au existat vreodata pe acest Pamant.
Dimensiunea sa era aproape ca a mamutilor sau elefantilor moderni, ajungea la lungimea de 4-4,5 m si inaltimea la greaban de 2 m. Craniul masura aproximativ 95 cm, iar greutatea corpului a fost estimata la aproximativ 4 tone.
Arealul și adaptările pentru supraviețuire
Arealul acestor animale era limitat la zona stepelor cu ierburi inalte sau in locuri semi-acvatice, unde isi gaseau hrana vegetala preferata. Aceasta era formata din radacini si partile subterane ale plantelor, din vegetale mai tari, bogate in minerale si plante acvatice.
Rinocerii masculi Elasmotherium aveau instincte teritoriale, isi folosesu cornul frontal in luptele cu alti masculi pentru a-si stabili pozitia dominanta in turma sau pentru a impresiona femelele in perioada de imperechere. De asemenea, cornul mai mic avea si el un rol important, in cautarea hranei, pentru sapat in pamant si ruperea radacinilor.
Specii descoperite și semnificația lor paleontologică
De-a lungul timpului au fost descoperite trei specii ale genului Elasmotherium sibiricum si anume: Elasmotherium keyserlingii descrisa in anul 1842, Elasmotherium galli descrisa in anul 1855 pe baza unui fragment de craniu si respectiv specia Elasmotherium stavropolitanum descrisa in anul 1916 pe baza unui fragment de dinte care a fost descoperit intr-o regiune din nordul Caucazului.
Rolul Elasmotheriumului în ecosistemele preistorice
Elasmotherium era un element cheie al ecosistemelor de stepă din Pliocen. Prin dieta sa predominant erbivoră, contribuia la reglarea vegetației, iar excrementele sale fertilizau solul, încurajând creșterea noilor plante.
Prezența acestui rinocer masiv atrăgea și prădători mari, precum tigrii cu dinți-sabie, care se bazau pe exemplarele mai vulnerabile pentru hrană.
Dispariția Elasmotheriumului – factori și impact
Cercetătorii consideră că dispariția Elasmotheriumului a fost cauzată de schimbările climatice dramatice de la sfârșitul Pliocenului, care au dus la scăderea drastică a habitatelor potrivite.
Pe lângă acestea, concurența cu alte specii erbivore și posibila apariție a primelor grupuri umane ar fi accelerat extincția. Dispariția sa a avut un impact semnificativ asupra ecosistemelor preistorice, reducând diversitatea megafaunei.
