Eurotunelul Franta – Anglia (Tunnel sous La Manche/The Channel Tunnel), construit pe sub Canalul Manecii, este cel mai mare proiect de infrastructura din Europa. Prin acest tunel feroviar se face legatura intre nordul Frantei si sud-estul Marii Britanii. Cu o lungime de 50,5 kilometri, este al doilea ca marime din lume, dupa Tunelul Seikan, din Japonia (care leaga Insulele Honshu si Hokkaido de Japonia), dar ocupa primul loc prin faptul ca 37,9 kilometri, din totalul de 50,5 kilometri, sunt sub mare, adancimea maxima fiind de 60 de kilometri, in timp ce tunelul japonez are numai 23,3 kilometri de tronson submarin.

Constructia Eurotunelului Franta – Anglia a durat opt ani, alocandu-i-se peste 16 miliarde de euro. A fost inaugurat in 1994, la 6 mai, si este luat in concesiune, pe 99 de ani, de societatea franco-britanica Eurotunel si de societatea Eurostar, care asigura transportul pasagerilor, in trenuri de tip TGV (adaptate special la liniile tunelului), acestea strabatand distanta dintre cele doua tari in 35 de minute. Traversarea autovehiculelor este, de asemenea, asigurata, tunelul avand trei compartimente (galerii), doua pentru cele doua sensuri de mers si unul de serviciu, comunicand intre ele la un interval de 375 de metri. Acest sistem permite aerisirea galeriilor si interventii rapide in caz de nevoie. In proiectul initial, se prevazuse si circulatia pe timp de noapte, in vagoane “Nightstar”, care, pana la urma, nu au fost niciodata folosite, compania revanzandu-le operatorului canadian de la care le achizitionase. La inceputul anului 2011, la dispozitia calatorilor au fost puse 216 vagoane si alte 38 pentru transportul autovehiculelor (motociclete, camioane, autoturisme etc.).

La cele doua capete ale sale, Eurotunelul Franta – Anglia este legat de reteaua rutiera si feroviara de mare viteza, a celor doua tari, astfel ca, pentru a ajunge din centrul Parisului in centrul Londrei, nu dureaza mai mult de trei ore. La terminale sunt amenajate buticuri, cafenele, bistro-uri, euroshop-uri, agentii de turism etc.

De-a lungul timpului, multi constructori au visat sa creeze o legatura intre Marea Britanie si restul continentului european, pentru a rezolva, in acest fel, o anume izolare a tarii data de caracterul sau insular. Primele planuri dateaza de la jumatatea secolului al XVIII-lea, dar abia in 1801, inginerul Albert Mathieu Favier concepe un proiect al unui tunel, alcatuit din doua galerii suprapuse, prima, pavata si luminata, destinata transportului, iar cea de-a doua ar fi servit scurgerii apelor infiltrate. De asemenea, la jumatatea distantei, imaginase un fel de insula artificiala, unde calatorii ar fi putut face o halta. Cam in aceeasi perioada, un englez se gandise la un fel de tunel metalic ingropat, dar nu a gasit solutii tehnice pentru presiunea apei. Treizeci de ani mai tarziu, in timpul lui Napoleon III, un inginer francez parea sa fi gasit o solutie, aprobata de imparat, dar razboiul din 1870 a pus capat acestui proiect. Dupa razboi, inginerul Eugene Burel a avut ideea de a construi un dig accesibil navigatiei. Un alt proiect inceput a fost abandonat in 1975, din cauza unei situatii economice dificile a Marii Britanii. Cu adevarat viabile au fost discutiile din 1984, dintre guvernele francez si cel britanic, moment in care s-au propus patru proiecte, in 1986 aprobandu-se cel care a si devenit realitate, Eurotunelul Franta – Anglia, pe sub Canalul Manecii. Constructia a inceput in 1987, de catre un consortiu de cinci companii franceze si cinci britanice, TML (TransManche Link), care au inceput lucrarile, fiecare din partea sa, jonctiunea facandu-se la mijlocul Canalului Manecii, in 1990, la 1 decembrie, la kilometrul 22,3 dinspre Anglia si 15,6, dinspre Franta, lucratorii intalnindu-se si strangandu-si mainile la ora 12.12’.12’’. Supranumit “santierul secolului”, Eurotunelul Franta – Anglia a intrat in probe tehnice in 1993, iar anul urmator, inaugurarea oficiala s-a facut in prezenta celor doi conducatori de stat, Francois Mitterand si regina Elisabeta.

In timpul lucrarilor, pentru a se evacua apa din infiltratii si pentru a se evita scurgerile de lichide toxice in galerii, s-au construit patru statii de pompare, fiecare cu o capacitate de 2 000 metri cubi pe ora, situate in punctul cel mai adanc al tunelului. De asemenea, din motive de securitate, cele trei tuneluri au fost proiectate de asa maniera incat vagoanele sa nu se poata rasturna, in caz de deraiere, ci sa ramana pe linie. Mai mult, pentru a se pastra constant o temperatura corecta, doua mini-uzine de refrigerare alimenteaza, cu apa rece, doua canale aflate de-a lungul tunelurilor. Eurotunelul Franta – Anglia este luminat de 20 000 de becuri si are si un trotuar de-a lungul celei de-a treia galerii, pentru ca evacuarea calatorilor, in caz de necesitate, sa se faca in cele mai bune conditii. De altfel, toata activitatea este monitorizata in centrele de control aflate la fiecare terminal. In privinta posibilelor incendii, masurile de securitate sunt maxime, asigurate de echipe de pompieri, care au la dispozitie vehicule speciale care circula in galeria de rezerva. Structura vagoanelor face ca acestea sa reziste, in situatii de incendiu puternic, 30 de minute, timp suficient pentru a le scoate din tunel. In 2010 s-au investit alte 20 de milioane de euro in construirea a patru statii SAFE (de aparare impotriva incendiilor).

Eurotunelul Franta – Anglia ofera o modalitate foarte rapida si economica de a calatori intre cele doua tari si de a ajunge mult mai usor din Anglia, in Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg etc., peste sapte milioane de pasageri apeland la acest mijloc de transport, in fiecare an.

Eurotunelul Franta – Anglia este o realizare exceptionala, un vis devenit realitate pentru cei care au cautat, in timp, solutiile tehnice. Impresioneaza intr-atat, incat unii regizori de film au ales sa filmeze anumite secvente in aceasta zona sau chiar in tunel, cele mai cunoscute fiind “Misiune imposibila”, cu actorul Tom Cruise si un episod din “Seinfeld”.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ