In prezent, se stie ca, in lume, exista nenumarate aspecte, obiecte, vestigii inconjurate de mister, ca se intampla evenimente stranii, care depasesc civilizatia actuala, dar pe care stiinta le ocoleste, in mod voit, pentru ca nu are explicatii viabile sau, pur si simplu, pentru a nu rasturna o serie de teorii clasice. Pana la urma, dupa cum afirma Pierre Guerin, astrofizician, director la CERN (European Organization for Nuclear Research), cel mai bun mijloc de a nu gasi dovezi si de a nu da explicatii este sa nu le cauti sau sa te faci ca nu le vezi. Iata cateva exemple :

dinozauri
dinozauri
  • Oamenii de stiinta afirma, la unison, ca dinozaurii au disparut in urma cu peste 65 de milioane de ani. Despre existenta lor s-a aflat de abia de aproape doua secole. Ar fi, asadar, imposibil ca oameni care au trait prin mileniile al III-lea – al IV-lea i.Hr. sau chiar acum 500 – 600 de ani, sa descrie si sa confectioneze figurine reprezentand dinozauri. De aceea, astfel de obiecte descoperite, de exemplu, la Acambaro, in Mexic, sunt ignorate, premeditat, deoarece nu cadreaza cu teoriile consacrate.
harta lui Piri Reis
harta lui Piri Reis
  • A fost descoperita o harta, pictata pe piele de gazela, datand din 1513, si apartinand lui Piri Reis, un amiral turc si cartograf, renumit in epoca. Harta are reprezentate Oceanul Atlantic, o parte a coastelor americane, africane si ale Antarcticei, iar specialistii nu pot sa explice o serie de informatii de pe aceasta harta, cum ar fi: imaginea Muntilor Anzi (necunoscuti la 1513), coastele Antarcticei (descoperite abia in 1818), un istm (o fasie de pamant care leaga doua continente) intre America de Sud si Antarctica, disparut in urma cu peste 10 000 de ani, coastele Polului Sud sunt infatisate fara gheturi (or, oamenii de stiinta pretind ca cea mai mare parte a calotei glaciare este veche de mai multe milioane de ani), o lama, mamifer tipic faunei din America de Sud, este pictata pe varful Anzilor, dar animalul a fost descoperit abia in 1598, de catre spanioli etc.
Citește și:  Cine a inventat mouse-ul pentru computer?
UFO
UFO
  • OZN-urile sunt deja « realitati » pe care nimeni nu le mai contesta. Nu se neaga nici faptul ca nenumarate statii radar au detectat obiecte zburatoare neidentificate, ca au fost trimise escadrile de interceptare, ca pilotii de avioane le-au avut sub ochii lor. Dar este de ajuns, intr-o epoca in care tehnologia a permis ca navetele cosmice sa ajunga pana la granita galaxiei noastre ?
Diavik
Diavik
  • La Diavik, in Canada, in apropiere de Cercul Polar de Nord, deasupra unei mine de unde se extrage diamant, a fost fotografiata o imagine iesita din comun, in care se poate vedea un vartej facut pe cer, din care pornesc trei raze de lumina, indreptandu-se spre Pamant. Mai multi muncitori au fost martori, dar nimeni dintre oficiali nu a facut nicio incercare de a explica ciudata intamplare, trecand totul sub tacere.
Neumayer
Neumayer
  • Fenomene stranii au fost inregistrate si de camerele de supraveghere amplasate pe statia de cercetare Neumayer, de la Polul Sud, din Antarctica, de pe banchiza Ekstrom, statie al carei rol este de face masuratori geofizice, meteorologice si atmosferice. Astfel, in fiecare zi, la momentul in care, in zona noastra, apune soarele, o alta sursa de lumina se poate vedea acolo, la orizont, lumina care nu este precum cea a soarelui, uneori este animata, alteori imobila. Oricine vrea sa vada acest lucru, pe internet, poate sa acceseze site-ul german, care este responsabil de functionarea camerelor de supraveghere de la Polul Sud, unde, la fiecare zece minute, ecranul video capteaza alte imagini, in direct. http://www.awi.de/NM_WebCam/livemovieT.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.