Cu ceva ani în urmă, înainte de a fi trecut granița spre alte litoraluri, nu îi puteam înțelege pe românii care strâmbau din nas la auzul concediului de vară în România. Credeam că fac pe nebunii atunci când spun că ei nu mai calcă pe litoralul nostru. Pe atunci, eram doar o adolescentă și așteptam cu nerăbdare vacanțele de vară, să plec la Neptun, la Mamaia, la Costinești și în Vama Veche. Mi se păreau toate mici oaze de paradis.

1

În ultimii șapte ani, am cunoscut însă litoralul Greciei, al Turciei și am făcut plajă inclusiv în Veneția. Concluzie: nici eu nu mă mai pot întoarce pe litoralul românesc!

Dar am făcut totuși o mică încercare, la mijlocul lunii iulie, în sensul că m-am întors, pentru o singură zi, la Mamaia. Am ales plaja Vamaia, undeva la ieșirea către Năvodari. Parcarea era mare, neamenajată și… plină, deși era doar ora 9:00.

6

Am ocupat o umbrelă cu două șezlonguri de lemn, foarte grele. Au costat 30 de ron. În jurul nostru, era plin. Acolo unde se termina plaja privată, începea plaja publică. Era și mai aglomerată.

Din fericire, pe litoralul românesc încă mai ai ce admira: femei frumoase, zvelte, cochete și cu forme apetisante. Sunt și tineri cu mușchi, aducând cu zeul Adonis. Este un mare plus, ținând cont că plajele internaționale au fost luate cu asalt de oameni care par să-și fi transformat burțile enorme în zei personali, numai buni de adulat. La Vamaia, mi-a fost dat să văd, cu ceva invidie, fete fără urmă de celulită, fără burtă și pliuri sub slipul de baie. Foarte mulți oameni frumoși, slabi, musculoși pe plajele noastre.

13

În schimb, atitudinea lasă de dorit. Se țipă, se zbiară, se vorbește foarte gălăgios. Unele domnișoare adoptă poziții de plajă total nesănătoase pentru privirile celor din jur: cu picioarele larg desfăcute, chiar și atunci când slipul de baie este cel în variantă șnur.

Valurile de pe mare au fost, toată ziua, mari și furioase. Ore în șir s-au tot spart la mal, dar oamenii nu au părut deranjați. Soarele mi s-a părut că nu arde la fel de puternic și nociv ca în Grecia sau Turcia. Totuși, după circa 8 ore petrecute pe plajă, am făcut insolație.

7

Puhoaie de oameni au stat la plajă la fel de mult ca și mine, cu orele. Nu s-au desprins de sub umbrele și din apă, au dormit, au mâncat, au băut bere, au comandat pizza și înghețată, au făcut glume, apoi au intrat în apă, au dormit, mâncat, băut și tot așa.

Tinerii și copiii nu au ieșit cu orele din apă. Unii s-au aventurat până departe, apoi s-au reîntors epuizați, dar și triumfători. Mereu gălăgie, țipete, discuții pe tonuri înalte.

3

Spre orele 17:00 ne-am îndreptat spre terasa care ne închiriase șezlongurile. Nu era tocmai plină, așa că ne-am încumetat să luăm un loc la masă. Ni s-au adus meniurile, dar ni s-a atras atenția că bucătăria este foarte ocupată, așa că să nu comandăm cine știe ce complicățenii. Bun, am trecut peste obrăznicia cu care ne-a fost transmis acest detaliu și ne-am hotărât să comandăm două ciorbe și o prăjitură cu vișine.

14

Domnișoara care ne înmânase meniurile s-a întors după comandă cam după vreo 20 de minute, timp în care am murit și de sete. În sfârșit, a reapărut, foarte grăbită să scape de noi. Am comandat ciorbele și prăjitura, sperând că nu durează mult să încălzești două porții deja preparate și să scoți din frigider o prăjitură. Prietena mea a avut îndrăzneala să ceară și niște felii de pâine prăjită.

– Doar nu vă închipuiți că o să prăjim pâine pentru o ciorbă! i s-a replicat cu indignare. Nici gând! La ciorbă vă aduc pâine normală, e prea mare deranjul s-o prăjim.

– Ce ar trebui să comand ca să merite deranjul de a prăji pâinea?

– Eu știu… Icre…

– Icre să fie!

Timp de 30 de minute ne-am pierdut mințile de nervi. Încălzirea ciorbelor a durat o veșnicie. Apoi, domnișoara a apărut, în sfârșit și a trântit farfuriile pe masă.

– Să nu uitați de prăjitură, vă rog, am îndrăznit noi, temătoare, căci domnișoara nu notase nicăieri comanda, ci o ținuse minte.

– Îmhm… ni s-a răspuns, într-o doară.

4

Ne-am aruncat asupra icrelor. La un moment dat, am dat cu ochii de ceva suspect.

– Ce-i asta, muscă? zice prietena.

– Mi se pare pătrunjel, zic eu. Dă-l la o parte…

– Ce să caute pătrunjel în icre? Hii… e căpușă! Uite-i coarnele!

Mă uit, îngrozită.

– E muscă, dar îi lipsesc aripile.

Am trecut la ciorbe. Zeama și legumele erau chiar bune, proaspete. Gust veritabil de pește, numai că bucățile de carne erau de vită. Într-un târziu, aterizează pe masă și prăjitura. E mov la mijloc, dar consider că aia e crema de vișine. Hm, nu, e colorantul care s-a scurs obosit, căci prăjitura este veche.

A mai durat vreo 20 de minute până să ni se aducă nota de plată. Scump, mai ales că nimic din ce am comandat nu a fost cu adevărat fără cusur. Așa că am cerut și bon fiscal, imediat ce am înmânat banii.

12

Domnișoara a căscat ochii, șocată. A zis să venim cu ea la bar, că ne dă bon imediat. A durat vreo 15 minute însă, timp în care am stat în picioare, așteptând. Bonul fiscal nu avea ștampila pusă, dar nu l-am mai dat înapoi, de frică că vom sta după el până mâine. Per total, masa a durat în jur de o oră și jumătate.

2

Ieșirea din parcare s-a dovedit o corvoadă. Zeci de mașini în fața noastră și în spatele nostru. Mulți depășeau coloana în viteză, pe sens opus, convinși că noi toți stăm de fraieri pe loc. Şi șoseaua era la fel de aglomerată, în ambele sensuri. Drumul până la ieșirea din Mamaia a fost un supliciu, s-a mers bară la bară, astfel că și Bucureștiul, la ore de vârf, ar fi putut părea o nimica toată.

5

N-am să revin pe litoralul românesc. Serviciile sunt extrem de proaste și scumpe în raport cu calitatea. Așa-zișii comercianți se comportă cu aroganță și dispreț, ca și cum nu ar avea nevoie de clienți. Ce-i drept, și noi, cei care mergem pe plajă, ar trebui să ne mai civilizăm un strop. Prea ne dăm în stambă, vorbind tare și mult, de parcă toată lumea e datoare să asculte ce avem de spus.

9

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.