Alice Voinescu a fost o personalitate marcanta a culturii romane, care s-a evidentiat atat ca scriitoare si eseista, cat si profesoara universitara, traducatoare si critic de teatru. Dupa o viata de munca, in care s-a impus prin cartile sale de filosofie si teatru, fiind preocupata si de estetica si detinand o frumoasa cariera de profesoara de estetica si istoria teatrului, catedra creata de ea, isi petrece ultimii ani din viata obligata sa locuiasca in comuna Costesti, din apropierea orasului Targu-Frumos, dupa ce isi petrece un an si sapte luni la inchisorile Jilava si Ghencea. Daca ne intrebam ce cauta o personaliate de educatia ei, care a avut unele dintre cele mai nobile preocupari in inchisoare, raspunsul este foarte simplu, regimul comunist o considera o amenintare si o acuza de sfidare.

La data de 10 februarie in anul 1885 se naste Alice Voinescu, intr-o familie de intelectuali, avandu-l ca tata pe avocatul Sterie Steriade, Doctor in Drept la Paris, in timp ce mama sa, Massinca Poenaru, este descendenta a lui Petrache Poenaru. Copil precoce, stia sa citeasca atat in romana, cat si in germana de la varsta de doar 5 anisori, iar un an mai tarziu invata si limba franceza. Cu ajutorul unor profesori particulari, aprofundeaza atat stiinte reale, cat si cele umaniste si isi continua studiile la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. Aici are onoarea de a-i avea la catedra pe Titu Maiorescu, care ii este profesor coordonator la pregatirea lucrarii de licenta, dar si pe Nicolae Iorga si Pompiliu Eliade.

Devenita licentiata in Filosofie in anul 1908, Alice Voinescu urmeaza sfatul lui Titu Maiorescu si isi continua studiile dincolo de granita tarii, atat in Germania, cat si in Franta, pentru a se pregati pentru doctorat, pe care il obtine in anul 1913, fiind prima femeie femeie din Romania Doctor in Filosofie la Sorbona. Cu toate ca i se ofera posibilitatea de a lucra ca profesoara in Statele Unite sau ca lector la Paris, ea se intoarce in tara, iar in anul 1915 se casatoreste cu avocatul Stello Voinescu. Dupa ce infiinteaza catedra de estetica si istoria teatrului la Conservatorul de Arta Dramatica din capitala, este profesor titular al acesteia incepand cu anul 1922 pana in anul 1948. La fiecare discurs al sau in calitate de profesoara, atrage numarul cel mai mare de ascultatori, care nu erau doar studenti, fiind de toate varstele.

Titu Maiorescu, Foto: mlnr.ro
Titu Maiorescu, Foto: mlnr.ro

Intre anii 1925-1939, perioada in care se desfasoara cunoscutele “decade Pontigny”, infiintate de Paul Desjardi, Alice Voinescu este nelipsita, fiind invitata sa ia parte in Franta la aceste intalniri, la care au participat François Mauriac, André Gide, André Malraux, Charles du Bos sau Roger Martin du Gard. O adevarata onoare pentru scriitoare, aceasta a participat la discutiile cu teme artistice, religioase si filosofice, alaturi de personalitati distinse ale culturii europene. In ultima parte a vietii se dedica teatrului, iar in 1939 si 1940 este realizatoarea unui volum despre dramaturgii Claudel, Shaw, Pirandello si Wedekind. Pentru iubitorii de teatru, ce tratau cu seriozitate studiile pentru catedra de istoria literaturii dramatice, este o profesoara foarte apreciata si indragita.

Citește și:  Femei celebre - Elena Vacarescu

Fara sa poata respecta dictatura comunista, Alice Voinescu este extrem de curajoasa si de demna in a-si apara opiniile, iar cand Nicolae Iorga este asasinat de catre legionari, in anul 1940, isi exprima public impotrivirea fata de o asemenea tragedie, insa ea protesteaza si impotriva abdicarii Regelui Mihai. Toate acestea, cat si devotamentul sau fata de rege ii vor determina pe comunisti sa o forteze sa se pensioneze mai devreme si sa o inchida la Jilava si la Ghencea, petrecand un an si sapte luni inchisa. Pedeapsa la care o supune comunismul este si mai mare, incat este obligata sa locuiasca din anul 1952 doar in localitatea Costesti din judetul Iasi, pana in anul 1954. De asemenea, nu i se da pensia, asa cum era firesc si este obligata sa plateasca chiria si mancarea in casa persoanelor la care statea. Cu ajutorul prietenilor sai din Bucuresti reuseste sa depaseasca aceste umilinte aduse de un regim distrugator.

Eliberata cu ajutorul unor prieteni, Alice Voinescu se intoarce in capitala si se intretine cu pensia modesta pe care o primeste, dar si din banii castigati din traduceri. Pe 4 iunie 1961 se stinge din viata, dupa ani de umilinta si de chin. Cartile sale reprezentative sunt atat “Dialoguri cu eroii tragici’, “Montaigne” sau “Aspecte ale teatrului contemporan”, cat “Jurnalul”, acesta din urma fiind publicat in anul 1997. Aceasta carte este considerata una dintre cele mai bune carti publicate dupa 1990, care se intinde pe o durata de 32 de ani si cuprinde informatii pretioase cu privire la regimul comunist si la monarhie, cat si amanunte referitoare la viata unor intelectuali aflati in preajma scriitoarei. Prin “Jurnalul” se bucura de o mai mare popularitate si ofera o imagine a tarii pentru 32 de ani, vazuta cu ochii sai.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.