Pe scena politicii mondiale se remarca Angela Merkel, care a ocupat functia de cancelar al Germaniei, fiind prima femeie cancelar din istoria Republicii Federale Germania. S-a nascut la 17 iulie 1954, cu numele complet Angela Dorothea Kasner, in orasul Hamburg, Germania. Fiica pastorului lutern, Horst Kasner, si a profesoarei de latina si engleza, a fost o eleva foarte buna, care a avut rezultate foarte bune la scoala. De asemenea, pe perioada facultatii a fost o studenta exceptionala, terminandu-si studiile la Facultatea de Fizica din cadrul Universitatii Karl Marx din Leipzig in anul 1978.

In anul 1986, Angela Merkel isi sustine examenul de doctorat in fizica, iar pe plan personal, se casatoreste in anul 1977 cu fizicianul Ulrich Merkel, cu care va fi casatorita pana in anul 1982. Inca din scoala, dar si din facultate, a fost membra activa a Tineretului German Liber, aceasta fiind o organizatie socialista de tineret, insa fara sa fie si membra de partid. Pana la Reunificarea Germaniei, de la 1 octombrie 1990 a trait in Republica Democrata Germana si a predat, pentru o perioada, rusa si fizica.

Din cauza legaturilor pe care familia cancelarului Angela Merkel le avea cu Biserica este nevoita sa renunte la cariera de profesor si devine cercetator la Institutul de fizica si chimie al Academiei de Stiinte din Berlinul de Est. Inainte de a se produce reunificarea Germaniei devine membra a partidului CDU- Uniunea Crestin-Democrata, unde este observata de cancelarul Germaniei de la acea vreme Helmut Kohl, care o numeste in functia de minsitru al Tineretului, apoi de Ministru al Mediului. Aflata in plina ascensiune politica, in anul 1998 se casatoreste cu chimistul Joachim Sauer, insa fara sa devina mama

In anul 2000, Angela Merkel este numita in functia de presedinte al partidului Uniunea Crestin-Democrata, acesta fiind cel mai mare partid conservator al tarii. Incepand cu anul 2005 este aleasa cancelar federal, dupa ce l-a invins pe Gerhard Schröder, devenind prima femeie din istoria Republicii Federale Germania care este numita in aceasta functie. Astfel, ea devine membra a Parlamentului German, fiind comparata cu “Doamna de Fier” a Marii Britanii, Margaret Thatcher, motivul comparatiei fiind dat de faptul ca ambele fac parte din partide politice conservatoare, dar si pentru ca se considera ca au un stil de conducere asemanator.

Citește și:  Femei celebre - Maica Tereza
Angela Merkel salutand multimea, Foto: blogdodelmanto.blogspot.com
Angela Merkel salutand multimea, Foto: blogdodelmanto.blogspot.com

Criticata de foarte multe ori, Angela Merkel a devenit o personalitate politica ce a castigat increderea germanilor. Fara sa adopte la inceput o coafura sau un stil vestimentar care sa fie pe placul germanilor, fiind diferita de ceilalti membri din CDU, deoarece era o femeie divortata, recasatorita, fara copii, care a locuit sub acelasi acoperis cu chimistul Joachim Sauer pentru o perioada indelungata, fara sa se casatoreasca, in ciuda principiilor partidului conservator din care facea parte, devine politicianul preferat al germanilor. In anul 2000, cand sunt dezvaluite conturi secrete ale politcianului Helmut Kohl, ea este privita precum o salvare a partidului, devenind cancelar federal, in anul 2005, cu 397 de voturi pentru, 212 impotriva si 12 abtineri.

In anul 2009, Angela Merkel este realeasa in functia de cancelar al Germaniei, iar incepand cu anul 2006, pana in anul 2008, este numita “cea mai puternica femeie din lume”, de catre revista “Forbes”. De asemenea, in anul 2007 este numita Presedinta Consiliului European, fiind a doua femeie, dupa Margaret Tatcher, care a primit o asemenea pozitie. In aceasta pozitie a jucat un rol important in negocierea Tratatului de la Lisabona, considerandu-se ca a avut o importanta influenta in solutionarea crizei financiare, atat la nivel european, cat si international.

La 12 octombrie 2010, Angela Merkel primeste titlul de Doctor Honoris Causa al Universtatii “Babes-Bolay” din Cluj-Napoca, titlu oferit pentru rolul detinut in unificarea europeana, cat si pentru “innoirea cooperarilor internationale”. De asemenea, tot in acest an, in urma unui sondaj de opinie realizat in luna februarie, este al doilea politican preferat de germani, fiind indragita de 64 la suta dintre germani, pe primul loc situandu-se Ministrul Finantelor, Wolfgang Schäuble, preferat de 65 la suta din populatia Germaniei. Cu siguranta, este considerata ca avand o mana de fier in conducerea Germaniei, fiind o prezenta influenta, dar care a castigat increderea germanilor, reusind sa isi construiasca o cariera politica de succes.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.