Printre femeile celebre ale tarii noastre in medicina, se situeaza Elena Densusianu-Puscariu, o exceptionala doamna a medicinei romanesti, nascuta la 3 martie 1875. Nu este singura din familie care s-a putut lauda cu o cariera remarcabila, astfel, tatal sau este Aron Densusianu, un important filolog si profesor la Facultatea de Medicina din Iasi, mama sa este scriitoarea Elena Circa, iar fratele sau, Ovid Densusianu, a fost un poet, critic literar si istoric. Provenind dintr-o familie in care succesul profesional este ca la el acasa, ea demonstreaza ca aschia nu sare departe de trunchi si devine un prestigios medic oftalmolog, apreciat atat in tara, cat si in strainatate.

Elena Densusianu-Puscariu a urmat cursurile secundare la Liceul “Principatele Unite” din Iasi si se inscrie la Facultatea de Medicina din acelasi oras, iar in anul 1899 isi obtine diploma de Doctor in medicina si chirurgie. Merge in Franta pentru specializare, unde lucreaza cu oameni importanti din medicina, precum profesorul André Victor Cornil, iar dupa intoarcerea sa in tara lucreaza ca preparator la Laboratorul de Anatomie Patologica al Facultatii de Medicina din capitala. Apoi se angajeaza ca medic secundar al Eforiei, medic secundar al Spitalului “Sfantul Spiridon” Iasi”, apoi lucreaza ca medic secundar al Serviciului de boale de ochi, devine doctor docent in oftalmologie al Facultatilor de Medicina din Iasi si Bucuresti, titlu stiintific acordat pentru ca a obtinut rezultate deosebite in oftalmologie si este si asistent al Clinicii Oftalmologice din capitala.

Cariera medicului Elena Densusianu-Puscariu nu se opreste aici, astfel, ea este numita Sef de clinica, la Clinica de Oftalmologie din capitala, iar in anul 1920 este numita sef al Clinicii de Oftalmologie din Iasi. Prin munca sa, a crescut numarul de laboratoare din clinica, cat si de saloane sau de paturi si sali de operatie, creand si o camera de mulaje si una obscura, iar in primii sai ani de activitatea au avut loc in clinica peste 2500 de interventii. Contributiile aduse medicinei din Romania sunt fundamentale, fiind de foarte mare ajutor prin lucrarile sale de specialitate, la acea vreme fiind putini cei care se dedicau cercetarilor. Astfel, ea colaboreaza, in publicarea lucrarilor, cu Victor Babes, Gheorghe Marinescu sau Noguki.

Citește și:  Personalitati nascute pe 1 Martie

Realizarile Elenei Densusianu- Puscariu sunt numeroase, prin munca ei a contribuit la epidemiologia si terapia bolilor oculare, a descris trei metode noi din chirurgia oftalmologica si s-a implicat si in vindecarea traumatismelor oculare produse in razboi. De asemenea, ea a prezentat metode de chirurgie plastica, iar in anul 1925 este cea care propune un tratament cataractei la persoanele bolnave de diabet. In anul 1931 este cea care a prezentat 31 de interventii ce foloseau extragerea intracapsulara a cristalinului, numita “metoda Stanculescu”. O foarte mare realizare a ei consta in descrierea, in premiera la nivel mondial, a trahomului, aceasta fiind conjunctivita granuloasa. Descrierea o face printr-o lucrare publicata in anul 1914, care ajuta la eliminarea multor notiuni gresite existente atunci in medicina.

De-a lungul carierei, Elena Densusianu-Puscariu a publicat peste 100 de lucrari de specialitate, atat singura, cat si in colaborare, iar in anul 1913 publica brosura “Instructiuni populare pentru prevenirea orbirii”, care a fost distribuita peste tot in tara. Aceasta brosura ii ajuta pe oameni sa previna conjunctivita granuloasa sau oftalmia purulenta, cat si sa cunoasca masurile de prim ajutor, in caz de accidente. Pe plan international, ea este Membra a Societatii de Oftalmologie din Anglia, cat si a Societatii de Oftalmologie din Italia si a Societatii de Oftalmologie din Franta. In anul 1927 este numita Presedinte al Societatii de Medici si Naturalisti.

Desi a fost un medic exceptional, Elena Densusianu-Puscariu a fost si scriitor. In anul 1909 ea a publicat “O crima sociala sau Urmarile lipsei unei legi pentru cautarea paternitatii”, si a tradus basme in anul 1914, respectiv “Basme din Transilvania”, de Friedrich Müller. De asemenea, a fost talentata la desen, demonstrand si o mostenire a talentului literar din familia sa. Este casatorita cu profesorul Emil Puscariu, alaturi de care impartasea pasiunea pentru medicina, acesta fiind profesor la Facultatea de Medicina din Iasi, artist plastic, dar si creatorul Institului Antirabic din Iasi. In anul 1966, in varsta de 91 de ani, ea se stinge din viata, sfarsindu-se viata uneia dintre cele mai stralucite femei din tara, care a invins orice prejudecata si a fost unul dintre cei mai buni oftalmologi pe care i-a cunoscut Romania.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.