Florenţa este un oraş care trăieşte în ritmul artei. În muzeele sale sunt expuse capodopere preţioase ale unor artişti celebri, a căror viaţă este învăluită în aburii fascinanţi ai legendelor. Vânată cu nesaţ de turişti, Florenţa reprezintă o destinaţie romantică, boemă şi culturală, un mix ce i-a adus populariatea în întreaga lume.

Fascinaţia mea pentru Florenţa vine încă de când învăţam la şcoală, la ora de istoria artei, despre Renaştere, despre sculptorii şi pictorii renumiţi care au schimbat faţa Italiei şi a altor state din Europa cu talentul lor. Competiţia dintre oraşele italiene, având la bază „il campanilismo”, adică identitatea locală şi ataşamentul faţă de propriul oraş, a dat naştere unei explozii de creaţii impresionante, de catedrale, palate şi alte construcţii care să impresioneze „rivalii”. Mai apoi, după ce am citit “Agonie şi extaz”, pasiunea mea pentru Michelangelo şi operele sale a crescut. La acestea s-au adăugat numeroasele impresii şi imagini citite şi văzute pe net, care ridicau în slăvi frumuseţea Florenţei.

Se spune că „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Eu am uitat de acest proverb şi mi-am plăsmuit în minte imaginea unui oraş de basm, un muzeu în aer liber, pe unde umblă câinii cu opere de artă în coadă. Ajungând în Florenţa, am fost puţin dezamăgită. Şi asta pentru că e un oraş secretos, zgârcit cu statuile, fântânile şi ornamentele exterioare. Nu-şi expune frumuseţile pe străzi, ca Roma, ci te ademeneşte să le vezi în muzee şi palate, unde sunt păzite cu grijă. Desigur, contra unor tarife substanţiale. Pentru un om care preferă să exploreze străzile şi să simtă fluxul mulţimii, Florenţa nu e foarte la îndemână de admirat. Desigur, are o grămadă de clădiri istorice, vechi, pe lângă care au trecut atâtea destine, iubiri şi lupte, însă îşi ascunde capodoperele şi nu prea are încredere să le lase în aer liber, chiar dacă e vorba de còpii.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Asta a fost impresia mea despre Florenţa, la o primă vedere. Am stat o zi plină în acest oraş – poate că dacă m-aş duce din nou acolo pentru o perioadă mai lungă de timp, aş avea vreme să o privesc mai cu atenţie şi să descopăr surprize plăcute chiar şi pe străzi.

Am ajuns la Florenţa pe seară, iar de la gară am pornit pe jos spre locul unde aveam cazarea, după ce am consultat cu atenţie harta. Pe drum, am trecut printr-un piaţă unde mi-a apărut brusc în faţă o ditamai clădirea. După ce m-am uitat vreme de câteva minute la ea cu gura căscată, mi-am dat seama că trebuie să fie Domul. M-am învârtit un pic în jurul lui, încă nevenindu-mi să cred, am făcut câteva fotografii şi apoi am trecut mai departe, cu gândul că îl voi analiza mai pe-ndelete a doua zi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pe lumină, Domul mi s-a părut şi mai măreţ. Acum am văzut mai bine detaliile sale, forme geometrice şi simboluri executate cu minuţiozitate şi l-am putut admira până sus, în vârf, din toate unghiurile. Catedrala Santa Maria del Fiore este a patra biserică din Europa, ca mărime şi domină Piazza del Duomo, alături de Baptisteriu (il Battistero) şi Turnul lui Giotto (il Campanile di Giotto), alte două capodopere renascentiste. Piaţa este plină de turişti, care fac fotografii la foc automat, din toate poziţiile, încercând să surprindă o bucăţică din farmecul locului. Centrul istoric al Florenţei a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1982 şi include zona cuprinsă între zidurile vechii cetăţi medievale.

După ce mi-am luat porţia de uimire, am mers mai departe, spre Piazza della Signoria, unde se înalţă mândru Palazzo Vecchio sau Palazzo della Signoria. Am uitat să menţionez că, alături de Dom, unul dintre simbolurile oraşului este David, statuia realizată de Michelangelo la începutul secolului al XVI-lea, care sintetizează atât de bine spiritul renascentist florentin. În faţa Palazzo Vecchio, se află o copie a acestei sculpturi, originalul fiind expus din 1873 la Galleria dell’Accademia.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Palazzo Vecchio are un singur turn înalt, numit Torre di Arnolfo, de 95 de metri, un punct ideal de panoramă. Desigur, nu puteam rata ocazia de a mă căţăra până sus, ca să văd Florenţa în toată splendoarea ei. După ce am urcat cele 233 de trepte de piatră, am ajuns în vârf şi am avut din nou o senzaţie de „wow”. Din turn, Domul se vede în întregime, înconjurat de acoperişurile cochete ale caselor din jur. E o privelişte care-ţi taie răsuflarea şi te simţi ca şi cum ai fi deasupra întregii lumi. În jos, piaţa şi turiştii se văd în miniatură, iar agitaţia rămâne undeva departe şi poţi sorbi în linişte din farmecul atmosferei. Am făcut câteva (zeci de) poze, din toate direcţiile, dar mai ales cu cupola uriaşă a Domului. Am coborât din turn cu o uşoară părere de rău, căci mi-ar fi plăcut să mai stau, însă ţinând cont că aveam doar o zi la dispoziţie pentru a explora oraşul, a trebuit să scurtez timpul petrecut aici.

Citește și:  Destinații de vacanță înfricoșătoare

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am evadat din agitaţia centrului şi m-am îndreptat spre Grădina Boboli, unde am petrecut câteva ore relaxante, într-un spaţiu aerisit, cu multă verdeaţă. Am luat apoi un prânz târziu la unul dintre micile restaurante din apropiere, unde am savurat tradiţionala ribollita, un fel de tocană cu năut, nu foarte aspectuoasă, dar bună la gust. Desigur, nu putea să lipsească şi un gelato delicios.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cum pofta de panorame nu mi se potolise, am mers apoi în Piazzale Michelangelo, o piaţă aflată la înălţime, pe o colină din apropierea centrului vechi, de unde Florenţa se iveşte de după pâlcuri de copaci, având ca de obicei la orizont silueta impunătoare a Domului. Aici, se află o altă copie a lui David, laitmotivul oraşului. Platoul este amenjat plăcut, cu flori şi felinare frumos modelate, iar din loc în loc mai dai şi peste câte un stand cu suvenire.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Un pic mai sus de Piazzale Michelangelo se află biserica San Miniato al Monte, decorată cu modele geometrice, iar lângă ea, o mănăstire – un loc superb, cu multă pace.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După atâtea biserici, am considerat că e vremea să schimb registrul şi am ales să vizitez Sinagoga, pentru că mi-a plăcut arhitectura sa şi cupola de o nuanţă albastră-verzuie. În plus, nu mai fusesem niciodată într-un astfel de lăcaş de cult, aşa că mi s-a părut o ocazie de neratat. Mi-am lăsat bagajul la intrare, într-unul dintre dulapurile special amenajate, iar apoi am intrat în curte. Din păcate, fotografiatul este interzis în interiorul sinagogii, aşa că am pozat-o doar de afară. Am avut parte şi de o vizită ghidată, pe gratis, pentru că am nimerit în acelaşi timp cu un grup de elevi şi am tras cu urechea la ce povestea ghidul. Cu ocazia asta, am aflat informaţii despre tradiţiile ebraice şi cum acestea au influenţat anumite ritualuri creştine şi am admirat obiectele de cult expuse în muzeul sinagogii.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Drumul meu prin Florenţa a continuat cu o plimbare pe Ponte Vecchio, un alt simbol al oraşului. Aşa cum îi zice şi numele, este cel mai vechi pod construit peste râul Arno şi se remarcă prin casele construite de-a lungul său, care găzduiesc la parter magazine cu bijuterii luxoase. În mijlocul podului, între clădiri, se află două terase panoramice, de unde poate fi admirat mai bine râul. Pe una dintre ele se înalţă un monument cu bustul lui Benvenuto Cellini, un celebru sculptor şi aurar florentin. Podul se vede tare frumos din depărtare, la apus, însă a te plimba pe el nu e foarte comod, pentru că e destulă înghesuială, iar spaţiul, cam îngust. Buticurile cu bijuterii din aur nu m-au impresionat prea mult. Mi se pare că nu se încadrează foarte bine în peisaj şi sunt prea moderne pentru acest loc învăluit de istorie. Însă dacă ajungeţi la Florenţa, cu siguranţă merită să-i faceţi o vizită, măcar pentru a-l vedea de la distanţă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Se făcuse deja seară, aşa că am mai pornit într-un ultim tur prin centrul oraşului şi am vizitat Piazza Santa Croce, unde se ridică o biserică cu acelaşi nume. În faţa ei, se află o statuie ce-l reprezintă pe Dante Alighieri. Piaţa era aproape goală şi foarte liniştită, iar biserica, înconjurată de tăcerea serii, părea şi mai misterioasă. Se pare că treptele bisericii sunt un înlocuitor preferat al băncilor, pentru că am văzut şi aici mulţi tineri stând la poveşti şi la o bere, ca la o terasă în aer liber. E o imagine foarte pitorească, pe care am mai întâlnit-o şi în alte locuri din Florenţa, un cadru vesel şi relaxant care dă un farmec special oraşului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cam asta a fost ziua mea la Florenţa. Scurtă, desigur. Mi-ar fi plăcut să vizitez şi alte locuri, să hoinăresc mai mult pe străduţe şi poate să descopăr fântâni şi statui inedite. Nu în ultimul rând, simt că am rămas datoare cu o plimbare cu bicicleta, pentru că Florenţa este un oraş extrem de bike-friendly, din ce am observat. Probabil că nu mă voi întoarce foarte curând aici, însă cu siguranţă voi păstra în suflet imaginea Florenţei văzută din turn, cu marea de acoperişuri scăldate în lumina soarelui, străjuite de cupola Domului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.