Frank Sinatra a fost una dintre cele mai mari stele ale divertismentului din secolul al XX-lea. A cântat, a jucat în filme, prin talentul său a făcut să râdă şi să plângă milioane de oameni. A vândut peste 250 de milioane de înregistrări, a câştigat 11 premii Grammy şi a jucat în 60 de filme.

Francis Albert Sinatra s-a născut în New Jersey pe data de 12 decembrie 1915. Pentru că la naştere doctorul a utilizat forcepsul, i-a distrus unul dintre timpane. Încă de mic obişnuia să cânte împreună cu mama lui la reuniunile de familie şi îl idolatriza pe Bing Crosby.

Frank se lasă de şcoală şi îşi urmează visul de a cânta. În timpul zilei lucra multe slujbe mărunte, seara cânta la întâlnirile Partidului Democrat şi prin diferite baruri. La 19 ani, împreună cu încă trei muzicieni, formează trupa „The Hoboken Four” şi participă la un concurs radio. Ascultătorii au fost atât de încântaţi de prestaţia trupei, încât i-au determinat pe cei din conducerea radioului să-i trimită în turneu național. Pentru că Sinatra primea cea mai mare atenţie, membrii formaţiei l-au forţat să o părăsească.

Întors acasă, îşi încearcă norocul în Manhattan unde îi convinge pe cei din conducerea radioului WNEW să-i dea o şansă. În 1939 se căsătoreşte cu Nancy şi semnează un contract pe doi ani cu Henry James de la „Henry James Orchestra”.

În 1940, în acelaşi an în care se naşte fiica sa Nancy, semnează cu „The Tommy Dorsey Orchestra”, cea mai mare din ţară. Pleacă în turnee în toată ţara, participă la emisiuni radio şi joacă în filme.

În 1942 îşi începe cariera solo. Are un succes fulminant, concertele sale vânzându-se cu casa închisă. Se mută pe coasta de vest a Americii; fiul său Frank Jr. se naşte. După ce apare în două filme, cei de la MGM îi cumpără contractul şi împreună filmează câteva filme ce se bucură de un foarte mare succes.

Chiar dacă în 1946 înregistrează primul album de studiou „The Voice of Frank Sinatra”, primit cu succes, în 1948 cariera lui întâmpină probleme din cauza zvonurilor că ar avea aventuri extraconjugale, că ar avea un temperament violent şi chiar că ar avea legături cu mafia.

În 1950, Nancy intentează divorţ acuzându-l de infidelitate. La un an după pronunţarea divorţului se căsătoreşte cu actriţa Ava Gardner. Dar datorită publicităţii proaste de care avusese parte în acei ani, cariera sa are foarte mult de pierdut. Pierde contractul cu MGM, emisiunea TV îi este anulată; divorţează de Ava după doar doi ani.

Citește și:  Rasputin – vizionarul care a prezis sfarsitul lumii in august 2013

Cu toate acestea, Ava este cea care îl ajută să obţină rolul lui Maggio din „From here to eternity” pentru care primeşte premiul Oscar. Datorită acestui rol a semnat un contract cu postul de televiziune NBC, a înregistrat albumul „Come fly with me” (cinci săptămâni la rând numărul unu în topul Billboard), a semnat un contract cu studiourile Paramount.

În condiţiile în care era din ce în ce mai căutat, a continuat să ţină spectacole în Las Vegas unde, împreună cu „The Rat Pack” (Dean Martin, Sammy Davis Jr., Joey Bishop şi Peter Lawford) a adunat mulţimi de oameni dornici să-i audă cântând, dansând sau glumind unul pe seama celuilalt. The Rat Pack a jucat în filmul „Ocean’s eleven” ce s-a bucurat de un mare succes.

În 1962, Sinatra joacă în „The Manchurian Candidate”, în care face cel mai bun rol al său. În 1966 înregistrează albumul „Strangers in the night” iar piesa ce dă titlul albumului primeşte premiul Grammy. În acelaşi an se căsătoreste cu Mia Farrow, însă mariajul durează doar 16 luni. În 1969 înregistrează „My way”, care devine imediat piesa sa cea mai cunoscută.

Chiar dacă în 1971 anunţă că se retrage, după doar doi ani înregistrează albumul „Ol’ blues eyes is back” şi pleacă în turneu. În 1976 se căsătoreşte cu vecina sa Barbara Marx, care îi rămâne alături până la moarte.

În 1994 susţine ultimul său concert public, primind şi premiul „Legend Award” din cadrul galei de decernare a premiilor Grammy. După atacul de cord suferit la începutul lui 1997, nu mai face apariţii publice. Pe 14 mai 1998 moare în locuinţa sa din Los Angeles la vârsta de 82 de ani.

Deși a încercat să fie discret, se cunosc și multe fapte interesante despre cine a fost Sinatra ca om: suferea de insomnie, era înclinat să bea prea mult și se pare că devenea agresiv în diverse situații. S-a ghidat întotdeauna după principiul “carpe diem”. Deși s-a vorbit mult despre aventura sa cu Marilyn Monroe, se pare că iubirea vieții sale rămâne Ava Gardner. Ultima sa soție spune despre el: „strălucitor de talentat, dar teribil de uman”. Oricâte defecte ar fi avut, Sinatra rămâne în amintire ca un artist și un om care și-a urmat visul, făcând doar ceea ce a dorit, așa cum ne spunea chiar el: “I did it my way” (chiar și în moarte, a fost dus în mormânt împreună cu o sticlă de whisky și un pachet de țigări).

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.