Grădina zoologică din Johannesburg este situată pe bulevardul Jan Smuts, din suburbia Parkview, şi a fost inaugurată în anul 1904. Pe atunci, adăpostea foarte puţine animale reprezentative pentru viaţa sălbatică a Africii de Sud: un leu, un babuin, un leopard, o girafă, o antilopă, un vultur auriu şi o pereche de porci spinoşi – cu totul opt animale. Ocupa o suprafaţă de 54 de hectare, terenul fiind donat de firma de avocatură Hermann Eckstein locuitorilor oraşului Johannesburg.

Începuturile au fost dure. Carnivorele găzduite sufereau cumplit de foame, iar managerii grădinii zoologice încurajau pe vizitatorii care nu aveau bani să plătească biletul de intrare să aducă măcar animale pe care să le doneze grădinii zoo pe post de hrană.

Adăposturile acoperite, create la grădina zoologică din Johannesburg, nu măsurau nici măcar zece metri pătraţi, dar în fiecare dintre acestea erau înghesuite cam trei animale de talie mare. Între timp, lucrurile s-au schimbat, iar adăposturile au fost extinse, devenind mult mai încăpătoare.

Tot din pricina lipsei de fonduri şi pentru atragerea turiştilor, grădina zoologică permitea vizitatorilor să aibă acces destul de neîngrădit la animalele considerate nepericuloase. De exemplu, era permisă joaca cu maimuţele sau călăritul elefanţilor. Până într-o zi a anului 1965, când un elefant, îngrozit de hărmălaia din jurul său, a luat-o la goană pe porţile grădinii, cu câţiva copii călare în spate. Incidentul a dovedit că animalele nu au comportamente întotdeauna previzibile şi deci nu mai pot fi călărite de vizitatori.

De-a lungul anilor, personalul grădinii zoologice a muncit pentru dezvoltarea ei, iar eforturile lor au fost răsplătite. Tot mai mulţi vizitatori au început să treacă în mod regulat porţile grădinii zoologice din Johannesburg, curioşi să vadă ce animale noi sosesc de la un an la altul. Astfel că, în 2004, grădina zoologică a fost reorganizată şi extinsă, iar în 2005 şi-a încântat publicul cu o crescătorie proprie de păsări şi o locuinţă dedicată reptilelor. Urşii, pumele şi tigrii au fost mutaţi în locuinţe mult mai mari şi încăpătoare.

În prezent, grădina zoologică din Johannesburg se poate lăuda cu performanţa de a reproduce câteva dintre speciile de animale cele mai rare din lume. În plus, graţie unui program de vizitare extrem de dinamic, reuşeşte să suscite un interes crescut în rândul turiştilor şi chiar localnicilor care îi trec de mai multe ori pragul, fascinaţi de viaţa animalelor sălbatice.

Leii albi si tigrii siberieni se numără printre speciile cele mai rare de carnivore, la nivel mondial, iar grădina zoologică din Johannesburg a reuşit să le reproducă pe ambele. Este unul din foarte puţinele locuri din lume care să se poată mândri cu aceste animale aflate pe cale de dispariţie. Aceste feline sunt, de altfel, principala atracţie a grădinii zoologice din Johannesburg, dar nu şi singura. Pe lângă ele, vizitatorii se pot bucura de prezenţa a 360 de specii – cu totul 2000 de animale – printre care: elefanţi, gorile, cimpanzei, vulpi, hipopotami, urşi polari, crocodili sau antilope africane.

Cocorii africani şi rinocerii negri sunt alte două specii pe cale de dispariţie. Grădina zoologică din Johannesburg depune eforturi susţinute pentru conservarea şi reproducerea lor.

În 2013, grădina zoologică din Johannesburg a mai anunţat un succes: în cadrul programului de reproducere a speciilor rare, au fost eliberate în sălbăticie două exemplare de bursuci africani.

În prezent, cel mai bătrân „locuitor” al grădinii zoo este un exemplar de maimuţă păianjen, pe nume Wrinkle. Are 49 de ani. Totuşi, cea mai respectată maimuţă este o gorilă cu spatele argintiu, ce a reuşit să se impună ca mascul dominant în faţa tuturor maimuţelor din grădina zoologică. S-a impus chiar şi în faţa personalului grădinii. A devenit o adevărată vedetă care nu suportă să fie privită direct în ochi de către vizitatori – orice gorilă consideră acest lucru drept o insultă – în schimb, adoră să se uite la televizor, pe canalele cu desene animate.

O altă atracţie deosebită a grădinii zoologice din Johannesburg o reprezintă Wang, ursul polar. Povestea lui nu e prea veselă. Şi-a pierdut de curând partenera şi a împlinit deja 30 de ani. Speranţa de viaţă i se apropie de sfârşit. Managerii grădinii zoo au declarat că după ce Wang va muri, nu vor mai aduce în Johannesburg niciun alt exemplar de urs polar, din cauza dificultăţilor de acomodare la temperaturi mari a acestei specii.

Managerii au realizat un top 4 al animalelor care merită admirate la grădina zoologică din Johannesburg: animale pe cale de dispariţie (antilopa cu coarne în formă de sabie, cocorul, rinocerul alb), animale nocturne (bursucul african, hiena dungată, porcul spinos, bufniţa), animale fioroase (tigrul siberian, hipopotamul african, ursul brun, crocodilul de Nil) şi animale deţinătoare de recorduri (cel mai mare rozător din lume – capibara, cel mai înalt mamifer – girafa, cea mai mică canidă – vulpea deşertului, cea mai mare pasăre prădătoare – condorul andin şi cel mai rapid mamifer – ghepardul).

Din punct de vedere turistic, grădina zoologică din Johannesburg atrage în special familii cu copii, dar şi străini fascinaţi de felinele africane. Pentru cei mici, se organizează foarte des programe educaţionale variate, menite să îi înveţe lucruri practice despre animalele Africii de Sud.

De un succes extraordinar se bucură un program care permite copiilor să înnopteze la grădina zoologică, înconjuraţi de animale, exact ca în sălbăticie. Programul se numeşte „O noapte în safari” şi a devenit deja de renume internaţional. A fost amenajată o tabără specială, unde copiii pot dormi sub cerul liber, bucurându-se de vecinătatea tigrilor, leilor, elefanţilor şi păsărilor exotice.

Cele mai noi programe se referă la posibilitatea de a adopta un animal al grădinii zoologice din Johannesburg. Contra unei sume fixe, orice copil poate deveni stăpânul unui şarpe, a unei maimuţe, elefant sau feline. Va primi certificat de proprietar, dreptul la două vizite gratuite în interiorul grădinii zoologice şi multe poze cu animalul adoptat la distanţă.

Tinerii care au împlinit 18 ani şi doresc să se implice activ în viaţa animalelor sălbatice se pot oferi voluntari la grădina zoologică din Johannesburg. Munca lor nu presupune contactul direct cu animalele, ci activităţi prin care află cum se conduce o grădină zoologică. Munca voluntarilor începe zilnic, la orele 8.00 şi presupune efort fizic susţinut în curăţarea locuinţelor animalelor, cultivarea şi întreţinerea spaţiilor verzi ale grădinii zoologice, prepararea mâncării pentru animale, construirea de adăposturi sau realizarea de jucării pentru puii născuţi în captivitate. Un astfel de program pe bază de voluntariat durează minim patru săptămâni.

Grădina zoologică Johannesburg este deschisă în zilele lucrătoare de la 8.30 până la orele 17.30, iar intrarea este contra cost.

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ