Insula Croker este situată în Marea Arafura, la 200 km de orașul Darwin, în teritoriile de nord ale Australiei, incluzând și niște mici insulițe locuite temporar vara cum ar fi Grant, Lawson, McLure, Oxley și New Year. Este separată de peninsula Cobourg de 2 km de apă și așezată la vest de strâmtoarea Bowen care are 2,5 km lățime în sud și 7 km la nord. Insula are 43 km de la așezarea Point David (la capătul extrem sudic, cunoscută și cu numele local Inngirnatj) la Cape Croker (spre nordul extrem) și 15 km lățime, cu aria 331.5 km² și cu o înălțime de 15 m deasupra mării.

Cea mai importantă așezare a insulei este cea a comunității aborigene Minjilang, localizată în golful Mission, care consideră că insula ar fi casa spiritului șarpe-curcubeu. Triburile de aici sunt populații aborigene de Iwaidja, Marrgu, Kunwinjku and Maung. Locuitorii europeni ai insulei provin de la o misiune catolică din 1941, închisa în 1967 care avea grijă de copiii rezultați dintre europeni cu aborigenii, 96 la număr, care au fost evacuați în război pe continent, întorcându-se după 2 ani să trăiască aici pentru toată viața.

Separat mai există înca 9 locuințe provizorii, cea mai mare este Inngirnatj (în localitatea Point David) la capătul sud estic al insulei. Căpitanul Philip Parker King din Marina Regala în 1818 a vizitat insula, botezând-o după John Wilson Crocker care era secretar șef al Amiralității Britanice. Locuitorii tradiționali ai insulei, aborigenii australieni din tribul Yarmirr au solicitat proprietatea asupra insulei în 11 octombrie 2001 și li s-a acordat totodată cu dreptul lor comun împreună cu ceilalți cetățeni asupra mării înconjurătoare. Aici populația este în număr de 300 de persoane, concentrată în așezarea principală a insulei, Minjilang. Insula a fost devastată de un ciclon în martie 2005. În partea vestică este un aeroport care deservește insula și locuitorii acesteia, iar pentru vizitatori este necesar un permis de la administrația locală. Există un magazin general care este aprovizionat odată pe săptămâna din portul Darwin.

Posibilitățile de cazare pe insulă nu depășesc capacitatea unei cabane de pescuit pentru 9 persoane, aici se poate ajunge cu un avion care are curse zilnice din orașul Darwin sau din Insula Goulburn. Una dintre ele este Cabana Jarbu care oferă posibilitatea cazării în camere suspendate pe o platformă care se ventilează natural, este dotată și cu aer condiționat pentru verile toride, are protecție față de insecte, cabana fiind la 5 minute de Insula Crocker. Insula are bariere de pădure cu copaci de eucalipt, plaje cu nisip și recif de corali. Aici se poate pescui în mai multe golfuri, se pot observa păsări rare precum jabiru, se poate înota.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ