Între “Calendele femeilor” şi “Idele lui Martie” – tradiţii vechi de peste 2000 de ani

Calendele femeilor (Kalendae feminarum) ar putea fi plusul de semnificaţie pe care să-l aducem începutului lunii martie, cu rădăcini adânci în istoria, tradiţiile şi miturile arhaice, atât de puternice încât au traversat secolele, îmbogăţindu-se continuu.

Luna martie vine, de fiecare dată, cu un suflu nou, cu speranţe reînnoite, cu sentimentul că puterea (ca şi lumina) creşte, că nu numai lumea din jurul nostru înverzeşte şi înfloreşte, ci şi viaţa noastră. Tocmai de aceea, de-a lungul timpului, oamenii au simţit nevoia să marcheze acest moment (al începutului de primăvară), când totul este freamăt, emoţie, renaştere.

De la mitologia romană sau de la tradiţiile autohtone legate de “mărţişor”, purtat ca talisman, la sărbătorile moderne, obiceiurile şi gesturile ritualice ale începutului de martie, de la “Calendele femeilor” (1 Martie), la “Idele lui Martie” (15 martie) au conservat simbolismul reînnoirii, al fertilității și respectului față de “eternul feminin”.

1 Martie – Calendele femeilor

În mitologia romană, “Kalendae Feminarum” (Calendele femeilor) era o sărbătoare dedicată femeilor, celebrată la data de 1 martie (începutul anului în calendarul roman arhaic – calendarul iulian). “Calende”, la romani, era numele dat primei zile a fiecărei luni (şi este evident că sensul latin al cuvântului are o cu totul altă semnificaţie decât aceea, figurată, pe care o dobândeşte în expresia “Ad calendas graecas”/ “La calendele greceşti”, care înseamnă “niciodată”, grecii neavând “calende”).

Calendele femeilor era una dintre cele mai vechi și importante festivități dedicate femeilor, în Roma antică, şi era închinată zeiței Juno, protectoarea femeilor, a căsătoriei și a nașterii. Juno era considerată o divinitate puternică, al cărei rol era de a veghea asupra fertilității și bunăstării familiilor romane. La 1 martie, femeile se rugau și îi aduceau ofrande zeiței, pentru sănătatea soților și copiilor lor.

Cu această ocazie, femeile mergeau la templele dedicate lui Juno, unde depuneau flori, tămâie și mici daruri. Se spune că un templu important era cel al Juno Lucina (“care aduce copiii la lumină”), situat pe Esquilin, una dintre cele şapte coline ale Romei.

Tot cu acest prilej, se efectua un ritual de purificare, în cadrul căruia femeile își scoteau podoabele și hainele bogate și se îmbrăcau simplu, simbolizând renunțarea la greutățile anului trecut și încrederea într-un nou început.

Calendele femeilor era o sărbătoare strâns legată de “Matronalia”, celebrată tot la 1 martie, dar specifică femeilor căsătorite (“matroanele”, lat. “matronae”). În această zi, bărbaţii le ofereau daruri soțiilor lor, iar femeile organizau ospețe pentru servitoare, ca semn de recunoștință.

Ambele sărbători – “Calendele femeilor” şi “Matronalia” – subliniau statutul special al femeilor în societatea romană, oferindu-le o zi dedicată lor, în care erau onorate și respectate.

Legătura dintre “Calendele femeilor”şi “Răpirea Sabinelor”

O legendă romană sugerează că această sărbătoare – “Calendele femeilor” – avea legătură şi cu celebrul episod din istoria Romei”, “Răpirea Sabinelor”, femeile care au fost răpite de romani, sub conducerea lui Romulus.

După ce s-au căsătorit cu răpitorii lor (deşi acest episod a fost cauza unui îndelungat război între romani şi sabini) , acestea au devenit un simbol al păcii și al reconcilierii dintre cele două popoare. Se crede că “Matronalia” și “Kalendae Feminarum” sărbătoreau rolul lor în întemeierea Romei.

De altfel, mitologia romană este extrem de bogată în figuri feminine – zeiţe şi eroine – ca semn al preţuirii care li se acorda în vechea cultura antică – Vesta, zeița focului sacru și a căminului (fecioarele vestale îi îngrijeau templul și aveau un statut privilegiat în societatea romană), Diana – zeița vânătorii și a naturii, dar și protectoarea nașterilor și a femeilor tinere, Venus – zeița iubirii și a frumuseții, considerată strămoașa mitică a romanilor, prin fiul său, Eneas, Rhea Silvia – mama lui Romulus și Remus, fondatorii Romei, o vestală care a fost sedusă de Marte, zeul războiului şi cea care întreţinea “focul sacru” al Romei etc.

Luna martie şi celebrarea primăverii şi a feminităţii – De la “Calendele femeilor”, la Anna Perenna şi Idele lui Martie

O zeitate feminină importantă, în antichitatea romană, era şi Anna Perenna, celebrată la “Idele lui Martie” (nume dat, în calendarul roman, celei de-a 15-a zi din martie).

Anna Perenna (din lat. „annus” – an și „perennis” – perpetuu, continuu) era asociată cu reînnoirea timpului, cu primăvara și prosperitatea. Era venerată, aşadar, pentru a asigura un an îmbelșugat și plin de noroc. I se aduceau ofrande, iar festivalul în onoarea ei avea loc în apropierea râului Tiber, unde oamenii se adunau pentru petreceri și banchete.

Conform mitologiei, Anna Perenna ar fi fost Anna, sora reginei Didona, din Cartagina. După moartea Didonei, Anna a fugit în Italia, unde a fost primită de Enea, dar gelozia Laviniei (soția acestuia) a determinat-o să fugă din nou. În cele din urmă, s-ar fi aruncat în apele râului Numicius și ar fi fost transformată în zeiță.

O altă legendă spune că, în timpul unei revolte a plebeilor împotriva patricienilor, Anna, o bătrână simplă, le-ar fi oferit hrană și sprijin. Drept recunoștință, a fost divinizată ca zeița care asigură prosperitatea și hrana poporului.

O poveste romană spune că Anna Perenna l-a păcălit pe Marte, zeul războiului, deghizându-se în Minerva și pretinzând că îi va oferi dragostea în schimbul protecției sale.

Anna Perenna era o zeiță a ciclurilor anuale, longevității și abundenței, iar festivalul ei, din 15 martie, era un prilej de bucurie, petrecere și celebrare a reînnoirii vieții. Deși nu este una dintre cele mai cunoscute zeițe romane, rolul ei era extrem de important pentru poporul roman, care o vedea ca pe o divinitate a timpului etern și a continuității vieții.

“Kalendae feminarum”, “Mărţişorul” şi sărbătorile moderne

Obiceiurile și ritualurile vechi, deși reinterpretate, se regăsesc și în cultura modernă. Multe dintre obiceiurile noastre actuale își au rădăcinile în rituri și festivități din vremuri imemoriale, toate împărtăşind teme comune: renașterea, fertilitatea, norocul și omagierea femeilor.

Cu ocazia sărbătorii “Calendele femeilor”, se ofereau, în antichitate, şi mici amulete sau simboluri pentru protecție, similare “Mărțișorului” din tradiția românească.

La noi, “Mărțișorul” este o tradiție cu rădăcini străvechi, posibil chiar din perioada dacică sau tracică (s-au găsit astfel de amulete din ceramică sau piatră, vechi de peste 8 000 de ani), și a evoluat de-a lungul secolelor.

Se crede că dacii purtau mărțișoare sub formă de amulete legate cu fire roșii și albe, pentru protecție împotriva spiritelor rele și a bolilor. Culorile aveau un simbolism profund – roșul însemna “viață”, “putere”, “căldura soarelui”, iar albul, “puritate”, “înțelepciune”, “iarnă”. După zilele începutului de martie (după Zilele Babei Dochia, amuletele erau legate de copaci sau aruncate în ape curgătoare pentru a marca începutul primăverii şi pentru a aduce noroc.

Există, în folclorul românesc, nenumărate legende despre această perioadă din an, una dintre cele mai interesante fiind legată de un mit de întemeiere şi de cel de-al doilea război dintre daci şi romani, din primăvara anului 106. Se spune că împăratul Traian l-a urmărit pe regele Decebal, pentru a-l lua prizonier, dar acesta a ales să se sinucidă, împreună cu nobilii săi, în cetatea de la Sarmisegetuza. Era vremea în care, în jurul cetăţii, înfloriseră ghioceii, iar localnicii i-au cules şi i-au legat cu şnururi făcute din lână din hainele celor ucişi (fir alb şi fir înroşit în sânge), creând, astfel, primele mărtişoare.

Sărbătoarea Mărţişorului – specifică spaţiului sud-est european

Obiceiuri vechi, cu rădăcini comune, legate de Sărbătoarea Mărţişorului, sunt prezente în tot spaţiul sud-est european, la bulgari, sârbi, greci, macedoneni etc., cu denumiri derivate de la numele lunii martie (ca şi la români, “mărţişor” – un diminutiv al substantivului “martie”).

Bulgarii oferă mărtişoare – Martenița – sub forma unor păpuşi (Pizho și Penda), legate cu şnur alb şi roşu, pe care, ca şi la noi, după ce trec “Zilele Babei” şi după ce zăresc o barză sau un copac înflorit, le agaţă de creanga unui copac. Ei o celebrează şi pe Baba Marta (un corespondent al Babei Dochia), o figură mitologică ce simbolizează venirea primăverii.

În Grecia, se oferă “Martis”, un fel de braţări în culorile alb-rosu, în Macedonia, acestea se numesc “Martinka”, în Albania, “Verore” etc. Deși fiecare cultură are propria variantă, esența rămâne aceeași – o dorință de bun augur pentru noul anotimp.

Astăzi, ca şi în timpurile vechi, luna martie, cu toată încărcătura sa simbolică, vine să potenţeze în fiinţa noastră bucuria de a fi, iar mărțișorul oferit fetelor și femeilor este semnul de afecțiune și respect, un simbol al primăverii, al norocului și al legăturii autentice dintre oameni.

Primăvară frumoasă tuturor!