Născut la 10 decembrie la Focșani, regizorul, scenograful, pictorul, caricaturistul, dramaturgul Ion Sava era cel de al 12-lea născut într-o familie cu trai modest.
Absolvent al școlii normale „Vasile Lupu”, elev bursier la liceul internat din Iași, descoperă din tinerețe pasiunea pentru teatru, urmărind spectacolele Teatrului Național din Iași.
Absolvă facultatea de drept din Iași în 1925, fiind primit în baroul din Iași, timp de 3 luni ocupând funcția de avocat al statului.
Va organiza prima sa expoziție în 1924. Între 1927 – 1928 se stabilește la București, colaborând la „Universul literar” al lui Camil Petrescu și la alte publicații, cu cronici de artă și caricaturi.
În 1929 revine la Iași, expunând alături de Th. Iliriacoff caricatură și pictură, în localul revistei „Viața românească”. Accentele sale de cubism, de stilizare a figurilor unor personalități cunoscute ale vremii au născut multe replici critice. De exemplu, pe Topârceanu l-au determinat să-i răspundă ironic într-un articol intitulat „Caricatura domnului Sava” unde l-a descris conform viziunii sale pe Sava: în formă de paralelipiped așezat pe doi cilindri, cu pantofi de lac la capete și cu un cap în formă sferică, de zero cu sprâncene sau un pătrat cu ochi.
Urmărind asiduu spectacolele regizate de Aurel Ion Maican, consecvent cu expozițiile sale de pictură și caricatură, este angajat între 1930 – 1931 ca asistent de regie la Teatrul Național din Iași. Va pune în scenă piese ca „Simunul” de H. Lenormand, „Paravanul” de Alfred de Musset, „Diavolul” de Franz Molnar.
Participă la „Salonul pictorilor moldoveni” între 1932 – 1933, dar pune în scenă şi alte piese din repertoriul internațional, pentru care realizează decorurile și costumele.
Între 1933 – 1934 este numit director de scenă, prezentând o sumedenie de piese ca „Baba Hârca” de Matei Millo, „Chirița în Iași” și „Scene de stradă” de Elmer Rice, „Nu te mai cunosc” de Aldo Benedetti, opereta „Gheișa” de Owen Hall. Realiza decoruri autentice, cu perspectivă personală.
Realizează în 1934 un inedit „Teatru de vedenii”, pe scena unui cinematograf, cu piese după Kipling, Edgar Allan Poe și Ernst Theodor Amadeus Hoffman.
Între 1934 – 1935 colaborează la revista „Manifest”, cu desene satirice și caricaturi, editând publicația „Caricatura” între 1937 -1938. Executând xilogravuri virulente, una dintre cele mai incisive lucrări ale sale înfățișează doi bărbați ce ar putea fi reprezentanți ai unor primitivi din caverne. Unul dintre ei ține o ghioacă în mână, celălalt o havană. Între ei și pe jos, silueta slăbănoagă a unui om abia căzut, ce pare a fi un șomer. Sub titlul „Sociala”, are un dialog descriptiv, în care cel cu ghioacă pretinde în fața omului cu havana în mână a-l fi salvat de foame pe cel căzut la pământ.
Pune în scenă alte piese ca: „Neamul șoimăreștilor”, „Androce și leul” de G. B. Shaw, „Ratații” de H. R. Lenormand, „Vânzătorul de păsări”, o operetă Karl Zeller etc.. Alte spectacole la care a realizat decorul sunt: „13 canțonete comice” ale lui Vasile Alecsandri, „Otrava” după Zola, „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, operele lui Moliere: „Bolnavul închipuit” și „Școala Femeilor”; „Hamlet” de Shakespeare etc.
Ca scenarist a reconsiderat și vodevilurile lui Alecsandri, aducând și aici inovații; a proiectat vechile „Cântece” ale lui Alecsandri într-o viziune contemporană, folosind modalități de expresie curente în acei ani, sugerând prin viziuni contemporane psihologia și ocupațiile personajelor, situația lor în momentul respectiv. L-a adus într-un mod neobișnuit pe „Clevetici”, personaj ce îl prefigureză pe Caragiale într-un decor expresionist, tratat satiric, spre a face mai stridentă postura lui patriotică și ipocrită; pe „mama Anghelușa” specialistă în vrăji și descântece, a transpus-o într-un decor cu scaieți, buruiene, simbolizând dispariția ei în lume. „Barbu Lăutaru” își prezintă grijile într-un decor întunecat, a cărui lumânare se stinge treptat; pentru mai multă expresivitate introduce și statuile altor doi lăutari care se rotesc cadențat ca niște figurine din cutii muzicale. Coana Chirița (Miluță Gheorghiu) este prezentată ca fiind îmbrăcată cu crinolină, mâneci bufante, pălărie cât o corabie, într-un decor citadin, cu arhitectură și coline desenate într-un spirit naiv.
În 1941 expune la București cea mai importantă serie de caricatură, portrete ale scriitorilor (precum Sadoveanu, Rebreanu, Ion Marin Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Codreanu, Tudor Mușatescu), actrițe și pictori cunoscuți în epocă. Ioan Sava se remarcă în acest stil prin noua sa viziune asupra personajelor, reprezentativă și reconoscibilă, cu toate acestea neobservată până atunci la „model”.
Ion Sava a conceput regia teatrală ca o știință și ca o artă; a fost promotor pe plan mondial al lumii spectacolului, pe o perioadă de 17 ani. El a revigorat viața teatrală și cea a învățământului artistic, fiind un adevărat promotor al regiei; a asigurat spectacolelor o nouă viziune artistică.
S-a stins din viață la 26 octombrie 1947, la Sanatoriul din Agigea, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.
