Putini sunt cei care isi doresc sa viziteze orasul Ghat din Libia, chiar daca aceasta tara are, cu orasele sale, un potential turistic urias. De pilda, chiar langa orasul Ghat, considerat o asezare tuarega si aflat in sud-vestul Libiei, se afla Jebel Acacus, adica Muntii Acacus. Nu vorbim neaparat despre peisajele insolite de aici, ci mai degraba despre arta ce a fost facuta cunoscuta in lumea occidentala de Heinrch Barth si Gustav Nachtigal, in anul 1850. Impresionantele opere de aici inca mai fascineaza turistii europeni si nu numai, cu toate ca numarul lor nu este foarte mare, mai ales daca facem o analogie cu alte destinatii la fel de interesante.

Ba, mai mult decat atat, aflam ca exista si mai multe opere de arta peste frontiera, in Algeria, in muntii Tassili N’Ajjer, atat acest sit, cat si cel de langa Ghat fiind incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Chiar si asa, in ultimele decenii, autoritatile libiene s-au ocupat tot mai mult de promovarea obiectivelor turistice, mizand intrucatva si pe popularitatea de care incepuse sa se bucure desertul Sahara, despre care aflam ca nu a fost dintotdeauna arid. Se pare ca, in anumite perioade, Sahara era o zona fertila, udata de rauri; tocmai in aceasta perioada, oamenii care locuiau in Sahara aveau sa creeze mii de picturi si sculpturi in roca.

Vorbim despre o epoca ce se intinde din anii 10.000 i.Hr. pana in anii 100 d.Hr. Nu e de mirare ca, atunci cand au fost descoperita de europeni, arta de la Jebel Acacus a starnit destul de multe controverse. Spre exemplu, primii exploratori europeni din secolul al XIX-lea au crezut initial ca aceasta arta de-a dreptul remarcabila era opera oamenilor albi, dar siturile libiene au fost studiate de o misiune arheologica comuna italo-libiana, incepand cu anul 1955, dupa care s-a demonstrat ca o astfel de ipoteza nu se sustine, prin urmare, este falsa. Cele mai vechi picturi, care sunt, in general, cele mai frumoase, respectiv impresionante, au fost create de cei care traiau din vanatoare. Acestea aduc in scena mamifere sahariene din acele vremuri, printre care elefanti, rinoceri, girafe, struti si diferite specii de antilope.

Cat despre formele umane prezente in aceasta arta, trebuie sa vorbim despre siluetele umane, toate fiind inarmate cu arcuri si sageti, bate, bete ascutite folosite pentru aruncat si topoare. De aici, specialistii au crezut ca, de fapt, picturile ar fi avut scopul de a asigura asistenta magica necesara pentru vanatoare; ba chiar aceasta indeletnicire era considerata, la acele vremuri, sacra, poate si pentru ca era una dintre putinele modalitati de obtinere a hranei. Insa arta de la Jebel Acacus nu este compusa doar din aceste scene de vanatoare, pe langa acestea, mai existand si unele ce pun in scena dansatori, oameni in timpul actelor sexuale si localnici care compun muzica.

Aceiasi specialisti ne spun ca este posibil ca, in urma cu opt mii de ani, climatul sa fi devenit mult mai uscat, motiv pentru care oamenii au trecut de la vanatoare la lucrarea pamantului, aceasta ipoteza bazandu-se pe aparitia, in arta din zona, a turmelor de vaci si de capre. In plus, incepand cu anul 1500 i.Hr., in regiune avea sa apara si calul, acesta fiind reprezentat in operele de arta alaturi de caini domesticiti. Numai ca, pentru lucrarea pamantului, oamenii aveau nevoie, pe langa animale care sa-i ajute la transportarea hranei, si de alte diverse unelte.

La putin timp dupa aceasta perioada, cam in acelasi timp cu aparitia calului, in zona avea sa apara si carul, de unde si reprezentarea unor scene in care oamenii lucrau cu acest vehicul cu tractiune animala. In schimb, in cele mai noi picturi, ce-i drept, nu foarte multe, apare si camila, ceea ce ne indreptateste sa credem ca acest animal a aparut in zona destul de tarziu in comparatie cu alte animale.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ