Bach este unul dintre cei mai importanți compozitori ai perioadei barocului. Scriind multe cantate religioase, a fost apreciat ca fiind un renumit compozitor credincios. Este cunoscut în special pentru „Tocata și Fuga”, Variațiunile Goldberg, cele 6 Suite pentru violoncel, oratoriul „Pasiunea după Sf. Matei”.

Bach s-a născut la data de 31 martie 1685, în Eisenach. A murit pe data de 28 iulie 1750, în Leipzig, lăsând în urmă nu mai puțin de 1600 de compoziții.

S-a născut într-o familie de muzicieni, tatăl său fiind muzician de curte. A rămas orfan la vârsta de 9 ani și a părăsit orașul Eisenach, mutându-se în Ohrdurf, la fratele său mai mare cu 14 ani, Johann Cristoph Bach. Acesta era organist la biserica Sf. Mihail din Ohrdurf. Bach a aprofundat claviatura cu fratele său și a cântat în corul bisericii până în 1700, când a fost nevoit să plece în Luneberg. Aici a cântat în corul bisericii Sf. Mihail, pe post de sopran. Corul, destinat copiilor săraci și talentați, a însemnat pentru Bach un ajutor financiar și muzical, acesta devenind un virtuos organist și cunoscător teoretic al muzicii corale.

Dacă ceilalți mari compozitori precum Beethoven, Vivaldi, Mozart au călătorit pe distanțe mai mari cu mijloacele de transport ale vremii, din motive educaționale Bach a călătorit la distanțe mici și de multe ori la picior. De exemplu, a călătorit de la Luneburg la Hamburg pe o distanță de 48 de km pentru a-l asculta pe organistul olandez Johan Adam Reinken, în vara anului 1701. În 1705 a mers pe jos de la Arnstadt la Lubeck, pe o distanță de aproximativ 320 km pentru a-l asculta pe Dietrich Buxtehude, compozitor de muzică vocală.

Din Arnstadt, tot în funcția de organist, se va muta în Muhlhausen, în 1706. Aici va acorda o atenție deosebită muzicii vocale de biserică. La vârsta de 22 de ani va avea publicată cantata „Gott ist mein Konig” (Dumnezeu este regele meu), fapt care ilustreză succesul avut. Tot în această perioadă compune Toccata și Fuga în D Minor, Preludiu și Fuga în D Major și Passacagli în C Minor.

Se va muta în orașul Weimar, oraș condus de doi duci: Wilhelm Ernst și Ernst August. A fost angajat de Wilhelm Ernst ca organist al ochestrei. În această perioadă va aranja concertele lui Vivaldi pentru orgă. Acest lucru a dus la o rafinare a stilului său, caracterizat de contrapunct, cu influențe din muzica lui Vivaldi, cât și influențe germane și franceze. Din această perioadă datează cele 48 de preludii și fugi pentru clavecin, întâlnite în compoziția „Clavecinul bine temperat”. Conflictele dintre cei duci și refuzul lui Bach de a fi de partea unuia dintre ei au afectat cariera profesională a lui Bach, imediat ce angajatorul său a murit. În anul 1716, Bach va înceta să scrie cantate.

Atât numărul de cantate compuse de Bach, cât și predilecția sa pentru muzică vocală bisericească l-au făcut a fi considerat un compozitor credincios. Cu toate acestea, se poate observa că funcția sa îi cerea să scrie câte o cantată pe lună, sau la o săptămână, în Leipzig.

În 1717 va deveni capelmaistru în Kothen, în orchestra prințului Leopold von Anhalt Kothen. În această perioadă a scris muzică de cameră, sonate, concerte pentru vioară. Compune cele 6 Concerte branderburgice, cunoscutele suite solo pentru violoncel.

În 1723 va lucra în poziția de cantor la Leipzig, purtând și răspunzând funcției de calpelmaistru al orchestrei prințului de Kothen, până la moartea acestuia, în 1728. Pentru a face față cheltuielilor, după moartea prințului va cânta în cor, la înmormântări sau nunți. La Leipzig va scrie o cantată pe săptămână. Din această perioadă sunt și compozițiile „Pasiunea după Sf. Ioan” (1724), „Pasiunea după Sf. Matei” (1727), „Magnificat pentru Crăciun” (1723).

În 1729 va fi director al orchestrei de la Collegium Musicum, până în 1740. Această colaborare a dat naștere faimoasei compoziții: „Arta Fugii”, dar și Variațiunilor Goldberg.

S-a căsătorit cu Maria Barbara Bach, verișoară de gradul doi. Au avut 7 copii, din care au supraviețuit doar 4: 3 dintre ei, băieți, dezvoltându-se în domeniul muzicii. După moartea primei soții, s-a căsătorit cu fiica unui trompet, Anna Magdalena Wicken, soprană în vârstă de 19 ani. Era o diferență de vârstă între cei doi de 16 ani, însă s-au îndrăgostit unul de altul în cadrul profesional. Au avut 12 copii, însă 8 dintre ei au murit în timpul copilăriei sau prunciei.

Ca stil muzical, Bach a îmbinat armonios muzica laică cu cea religioasă, stilul omofon cu cel polifon, pe principiul armonico – tonal; din punct de vedere al intensității sonore, a alternat ritmul lent cu cel rapid. Creația bachiană este un moment important al Barocului și al evoluției muzicii polifonice. Ea va influența mulți compozitori precum Schumann, Sostakovici, Busoni, Liszt.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ