Ketchup (pronunțat „chéčap”) este un cuvânt englezesc (neologism în limba română), care s-a internaționalizat, în sensul că a fost preluat, în această formă, în multe alte limbi, dar originea sa trebuie căutată în spațiul exotic al Orientului îndepărtat. Nici „sosul picant, preparat din suc de roșii, mirodenii și oțet” (DEX), denumit de acest cuvânt, nu este o rețetă englezească, nici americană, deși este emblematic, astăzi, pentru fast-food-uri.
Ketchup-ul, acel condiment omniprezent pe mesele noastre, are o istorie fascinantă care traversează continente și secole. Inițial, termenul nu desemna sosul tomatei dulce-picant pe care îl cunoaștem astăzi, ci o varietate de condimente lichide care includeau sosuri de pește și paste de soia. Această evoluție lingvistică și culinară subliniază complexitatea și adaptabilitatea limbajului nostru și a practicilor culinare.
Explorând originea cuvântului ketchup, ne adâncim într-o călătorie care reflectă schimbul cultural și adaptarea reciprocă între diferite societăți. Este un exemplu excelent de cum cuvintele și mâncarea pot servi drept poduri între culturi, contribuind la bogăția și diversitatea limbii și bucătăriei noastre.
De asemenea, este crucial să înțelegem cum cuvintele se transformă și se adaptează la noi contexte, un principiu care se aplică nu doar în gastronomie, ci în toate aspectele limbii. Pentru mai multe informații despre adaptarea cuvintelor și corectitudinea lor lingvistică, vă recomand să citiți Cum este corect: bineinteles sau bine înțeles. Acest articol vă va ghida prin nuanțele limbii și vă va ajuta să înțelegeți mai bine regulile care stau la baza formării și folosirii corecte a cuvintelor în română.
La sfârșitul secolului al XVII-lea, marinarii englezi și olandezi, au descoperit în Orientul îndepărtat, unde ajungeau în căutare de mirodenii, textile și porțelan, mai exact în provincia chineză Fujian, un „sos de pește” făcut din saramură de hamsii, foarte înțepător, de culoarea caramelului, pe care localnicii îl numeau „ké-tsiap”, și pe care l-au adus în Europa, transmitând rețeta mai departe.
În 1703, un comerciant britanic, Charles Lockyer, care a călătorit prin Indonezia, Malaezia, China, Vietnam și India, povestește despre avantajele comerțului în Asia și recomandă cumpărarea de „ké-tsiap” și de sos de soia, deoarece acestea se vindeau la un preț foarte mic, sublinind că „nu știe altă marfă mai profitabilă”.
De altfel, trebuie subliniat că, la momentul în care comercianții englezi și olandezi străbăteau mările și oceanele pentru a ajunge în Orientul îndepărtat, China era de departe cea mai bogată țară din lume, cu o tehnologie superioară în materie de textile, ceramică, mirodenii și preparate de tot felul. Întâlnirea dintre apetitul occidentalilor, care aveau de oferit aur și argint, și produsele orientale a dus la ceea ce un cunoscut jurnalist american, din anii 1950, Charles Mann, în cartea sa „1491, Revelațiile americanilor înainte de Cristofor Columb”, a numit „civilizații mondial interconectate”.
Rețete, în Europa și America, pentru cei care doreau să pregătească propriul ketchup, mai puțin condimentat, au apărut foarte repede. Una dintre acestea, de exemplu, datează din 1742 – „Cum să faci ketchup care să dureze 20 de ani” – o rețetă cu bere, anșoa, ciuperci nucșoara, cuișoare, piper, ghimbir, oțet, hrean, toate fierte la foc mic, până se înjumătățește cantitatea.
Roșiile au apărut în prepararea ketchup-ului în secolul al XIX-lea, mai întâi în Marea Britanie, hamsiile rămânând mereu o componentă de bază în prepararea sosului. În 1869, doi americani, Henry J. Heinz și L. Clarence Noble, fabricanți de cărămizi, se decid să se lanseze în comerțul cu sosuri, mai întâi sos Raifort (sos cu hrean), apoi cu „Tomato Catsup”, al doilea cuvânt semnificând „calitate superioară”.
Câțiva ani mai târziu s-au mutat la Londra, au prezentat produsul lor – „Tomato Catsup” – la un butic londonez celebru – „Fortnum & Mason„. În 1892, au lansat pe piață 57 de feluri de ketchup, îmbuteliate în sticle. Un secol mai târziu, afacerea cu ketchup a acestor americani, fondatori ai H.J. Heinz Company (cel mai mare producător de ketchup, la ora actuală, alături de ConAgra) atinsese o cifră de afaceri de un miliard de dolari.
În prezent, sosul numit ketchup este nelipsit din fast-food-uri și magazine. În fiecare an, în lume, se vând peste 600 de milioane de sticle, în diverse variante – „tomato sauce”, „red sauce”, „Tommy sauce” etc. Există și ketchup verde sau multicolor. 97 dintre americani recunosc că au aproape mereu ketchup în frigider, având în vedere și calitățile acestui produs – nu este gras, nu are nevoie de conservanți (oțetul îi substituie), nici de coloranți (datorită roșiilor), nici de arome artificiale.
Istoria ketchup-ului, de la sosul chinezesc de saramură de hamsii, la ketchup-ul de astăzi, în atâtea varietăți, este, într-un fel simbolic, istoria mondializării economiei. Ne putem aminti, când ne bucurăm de gustul kechup-ului, de faptul că cea care a dominat economia și comerțul în cea mai mare parte a ultimului mileniu a fost îndepărtata China, unde, în urmă cu vreo 500 de ani, micii comercianți chinezi preparau, ieftin, rapid și bun, sosul picant „ké-tsiap”.
