Limba suedeza – origine si caracteristici

Limba suedeza este, de facto, limba vorbita in Suedia si una dintre limbile oficiale din Finlanda si din Arhipelagul Aland (stat liber, asociat Finlandei), utilizata de aproximativ zece milioane de locuitori. S-a dezvoltat din limba nordica veche, apartinand grupului lingvistic germanic, de origine indo-europeana, asa cum sunt si norvegiana, daneza, finlandeza.

Desprinderea dialectelor din trunchiul comun al limbii nordice vechi a inceput in perioada Evului Mediu. Unul dintre cele mai vechi texte in suedeza este Codul penal regional (Vastgotalagen), pastrat in fragmente datand din 1250. Forma limbii suedeze, de la vremea respectiva, a fost semnificativ influentata de Biserica catolica, multe cuvinte de origine greaca si latina patrunzand in suedeza, prin intermediul cartilor bisericesti. La acestea se adauga influentele limbii germane “joase” (dialect folosit in partea de nord a Germaniei de astazi), explicabile prin relatiile comerciale intense dintre orasele din Europa de Nord, de pe tarmul Marii Nordului si Marii Baltice (care formau “Hansa teutonica”).

Asa cum s-a intamplat cu toate celelalte limbi, si in cazul suedezei, in timp, s-a putut observa o tendinta de simplificare a morfologiei si a sintaxei. Suedeza moderna (nysvenska) isi incepe istoria in secolul al XVI-lea, cand introducerea tiparului a dat mai multa flexibilitate textelor scrise. La solicitarea lui Gustav Vasa, devenit, in 1523, rege al Suediei, incepe prima traducere a Bibliei, in limba suedeza. In 1526, apare o versiune a Vechiului Testament, urmata de o traducere integrala a Bibliei, in 1541, cunoscuta sub denumirea de “Biblia lui Vasa” (Gustav Vasas Bibel), intr-atat de reusita, un compromis intre dialectele vechi si variantele moderne ale limbii, incat a fost cea mai folosita, pana in 1917. Este interesant de observat ca, in multe tari din spatiul european, traducerea Bibliei in limbile nationale a reprezentat o modalitate esentiala de fixare in scris a limbilor respective, impunand anumite norme, inainte de aparitia gramaticilor. Si in cultura romaneasca s-a intamplat acelasi lucru, prin prima traducere integrala a Bibliei, tiparita in 1688, cunoscuta sub titlul “Biblia de la Bucuresti”, traducere realizata in grai muntenesc, care va deveni baza limbii literare de mai tarziu.

Dupa secolul al XVII-lea, limba suedeza devine tot mai mult si o limba a culturii scrise, prin traducere de carti de literatura si de stiinta si prin succesul unor oameni de stiinta suedezi, precum Carl von Linne, un botanist celebru, sau Anders Celsius, savant cunoscut, mai ales, prin unitatea de masurare a temperaturii care ii poarta numele (gradele Celsius).

Odata cu infiintarea Academiei suedeze, in 1786, una dintre preocuparile constante ale acesteia a fost de a promova “puritatea, vigoarea si grandoarea” limbii suedeze.

Limba suedeza de dupa 1900, cea care, dincolo de schimbarile inerente determinate de evolutia societatii, se vorbeste si astazi, se numeste suedeza contemporana (nusvenska). Forma ei a fost influentata major de dezvoltarea literaturii, unul dintre cei mai mari scriitori suedezi fiind August Strindberg, deschizator de drumuri in dramaturgia moderna europeana.

Dupa o reforma ortografica importanta, in 1906, o alta schimbare care a avut impact asupra vorbitorilor de limba suedeza s-a produs in 1960, prin ceea ce se numeste Reforma lui “tu” (pronume personal de persoana a doua, singular) – “du-reformen”. In toate limbile nordice a existat aceasta preocupare pentru formula de adresare. Multa vreme, pentru persoanele de acelasi rang social sau mai inalt, se folosea numele de familie sau un anume titlu (profesional, onorific etc.). Forme ca “herr” (domnule), “fru” (doamna), “froken” (domnisoara) se utilizau numai pentru persoane al caror rang, statut social, titlu profesional nu erau cunoscute de catre interlocutor. Adeseori, pentru a evita o anume formula de adresare, se apela, dupa modelul limbii norvegiene, la structura pasiva de persoana a treia. De exemplu, pentru a nu intreba direct “Ai facut (tu) cumparaturile?” se prefera formularea neutra “Cumparaturile au fost facute?”. O vreme s-a incercat adoptarea formulelor de politete din limbile latine – “dumneavoastra” – dar acestea nu prea au avut succes. Cea mai naturala formula de adresare, ca si in celelalte limbi folosite in tarile din Peninsula Scandinava, este “tu”, indiferent de varsta sau de imprejurarile mai mult sau mai putin oficiale. Asadar, daca ajungeti in aceasta tara nordica si sunteti intampinati cu formula “Välkommen till Sverige!” (“Bine ai venit in Suedia!”), pronumele “tu” (inclus) nu este o impolitete, dimpotriva, este un semn de comportament firesc, chiar prietenos.