Este întotdeauna o aventură să mergi în Centrul Istoric. Kilometri întregi de piatră cubică își rescriu, constant, povestea. Călcâiul tău poate strivi oricând lacrimile unor tocuri de 15 sau adrenalina unor teniși ieftini.
Găsesc o plăcere nebunească în a mă pierde în mulțimi: zeci de glasuri, pe tonalități diferite, îmi traduc indiferența. Pentru mine, trei glasuri deodată spun întotdeauna o poveste mai interesantă decât unul singur; e patos acolo, e nerăbdarea celui care ascultă și nervozitatea celui care nu e ascultat.
Toate astea și vreo două pahare de votcă m-au adus pe una dintre bordurile Lipscaniului, încercând să-mi trag suflul și să mai scap de poveștile tumultoase ale trecătorilor. După 3 am, e mereu greu să faci față sobrietății, isteriilor sau chiar liniștii.
Alcoolul, euforia primelor întâlniri și gravitatea primei dispute, în banalitatea ei ulterioară, ne-au făcut, pe mine și pe prietenul meu, să ne urcăm în primul taxi pe care l-am găsit.
De dragul unei eficiențe platonice, am acceptat faptul că nu va fi pus niciun aparat. Până la urmă, era vorba de timp în plus pentru pornirea lui și emiterea bonului, iar diminețile agitate nu-ți lasă timp de pierdut cu lucruri inutile, mai ales că vorbeam totuși de un serviciu human to human. Ruta nu era deloc complicată: o oprire la Cișmigiu și apoi drept spre Piața Ambrozie, mai încolo de Dristor. Cu un bacșiș generos, cu aromă spirtoasă, aventura nu ar fi avut cum să depășească suma de 20 de lei.
Mirarea m-a cuprins la Universitate, când taximetristul ne-a spus calm că prețul călătoriei era de 40 de lei. E incredibil câtă satisfacție aduce unora crearea agitației!
Oprirea de la Cișmigiu a însemnat coborârea prietenului meu care, în toată zarva de pe Brătianu, nu auzise tocmeala, așa că i-a lăsat domnului 20 de lei, cu mențiunea: „Ca s-o lăsați și pe domnișoara”.
Mi-am înghițit grija-n sec și i-am strâns mâna, înainte să trântească portiera.
Mă și gândeam că diferența de 20 de lei mi-ar fi putut rămâne mie, de pus în noua pușculiță roz: ”The chocolate fund”.
Plecăm lent spre Ambrozie, în binecunoscutul spirit taximetristian, pe unde e drumul mai scurt și întotdeauna necunoscut clientului.
E tare ironic cum îmi e foarte ușor să îmi impun punctul de vedere în cercurile de apropiați, dar n-am avut curajul să-l rog pe domn a binevoi să meargă pe ruta cunoscută mie.
Să mă fi tot apăsat tăcerea preț de 5 minute. Bateria de la telefon mi se descărca, așa că trebuia să-mi ascund neliniștea în preocupare. Mi-am amintit de îndemnul unui profesor de a privi orașul precum un străin, așa c-am încercat să fiu atentă la toate detaliile ce-mi fugeau pe la geam. E destul de greu să te poți concentra la tipul de arhitectură și unghiurile arcadelor, când inima-ți bate mai tare decât îți alunecă gândurile. Așa-zisa mea preocupare n-a părut să tulbure șoferul, care mi-a zis într-o doară: „Dar știi că tre` să-mi dai diferența până la 40, nu?”.
Singurul lucru care mi s-a părut deplasat a fost acela că mi-a cerut să îi plătesc pe loc. Nu aveam decât o bancnotă de 100 de lei, așa că i-am înmânat-o pe aceea.
La un moment dat, mi-am manifestat interesul pentru a primi restul. Sunt o persoană respectuoasă, așa c-am așteptat un stop, ca nu cumva să-l distrag de la condus cu nevoile mele (ce aveau să se dovedească) absurde:
„Ce rest, domnișoară?! Până acum cursa face 120 și ceva de lei. Aștept să-mi dai și diferența!”
Pe neașteptate, am simțit cum mașina se învârte în gol, în cerc sau în orice altă formă geometrică. Apoi a oprit. Eram undeva la distanță de o stație de tramvai de casa mea. Mi se părea că blocurile ponosite și casele dichisite urmau să mă înghită; nici țipenie de om. Pustietatea cartierului se proiecta, cumva, în mine; parcă-mi fusese înghițită orice reacție. Am uitat tot ce aflasem vreodată despre arhitectură. Mă vedeam, parcă, din afară și mi se părea că totul era doar o glumă proastă.
I-am spus și domnului asta. Apoi am tras adânc aer în piept și l-am întrebat, pe un ton tăios, care este tariful dumnealui pe kilometru. Mi-a spus că nu are importanță, insistând să-i plătesc diferența. Ăsta a fost momentul în care am uitat să respir și i-am spus politicos că înțelegerea fusese la 40 de lei pentru toată cursa.
Aparent, mai știam ceva matematică și i-am zis că ar rezulta că are un tarif de 14 lei pe kilometru. Drept răspuns, am primit un „Dea”.
De aici, a început să urle la mine, a blocat ușile și s-a întors cu jumătate de corp spre bancheta din spate, unde stăteam eu, cu palmele transpirate. (Am înghițit în mine, că eram toată un sec și) I-am cerut un număr de la dispecerat, întrebând de care firmă aparține. Am primit un număr, l-am format și așteptam nervoasă. Mirarea mi s-a transformat în panică atunci când am auzit un telefon sunând în mașină. Ochii mei uimiți au primit următorul răspuns: „Ți-am zis, fă, că e numărul meu.”
Știu că animalele au, înainte să moară, un exces de energie și putere; cam la fel m-am simțit și eu. Corpul meu nu mai era, neapărat, parte din mine. Mă simțeam de parcă mi-a fost retezat capul și umblam a disperare, așa că mi-am impus punctul de vedere. I-am explicat stimabilului că nu mi se pare normal ce se întâmplă, că înțelegerea fusese cu totul alta, am folosit cuvinte precum „etic”, „uman” și „just”.
Drept răspuns, m-am trezit cu portiera deschisă, urlându-mi-se: „Bă, în morții mă-tii, ce nu înțelegi? Atâta face cursa! Dă-te jos!”
Până să mă dumiresc, taxiul plecase cu cei 120 de lei, iar eu rămăsesem pe bulevard, cu genunchii tremurând și inima strânsă. Am mers pe jos o stație de tramvai, cu buzunarele goale și mintea plină. Noroc că nu obișnuiesc să port tocuri.
Deodată, tumultul Bucureștiului văzut de la asfalt mi se părea mai atractiv decât liniștea capitalei oamenilor ipocriți, apreciată din taxi.
Taxiul ăla mi-a dezvăluit un București insensibil, meschin, murdar și gol.
FOTO: Ionuț Eduard Cîrstea și Laurențiu Ion
Astea sunt reguli nescrise ale bucurestiului, niciodata sa nu iei taxi de pe centru vechi, intotdeauna sa dai comanda si eventual, firme de incredere.
Bun venit in gloria vietii reale.
Mi-am învățat lecția și așa voi face. 🙂
Din pacate asta este viata reala a centrului, cei care stau in fata la selari pana la primul semafor fac preturi nesimtite, nu au actele in regula, etc… Ca in fiecare meseria ar fi trebuit sa inteleaga acest lucru, o cursa mai buna alta mai proasta… Dar nu este asa, m-am apucat de taximetrie de scurt timp ( lucrez doar de noapte ), si vad tot felul de specimene, cand vorbesc de specimene 80 % ma refer la taximetristi si 15 % la clienti, iar restul de 5 % sunt oameni de nota 20, oraselul nostru noaptea din taxi se vede altfel, singurele preturi pe care le fac sunt pt extern, pt mine extern inseamna de la a 2 localitate de langa bucuresti, iar in privinta costului de 1.39/km, este foarte mic… in conditiile care motorina este 6.33 iar gpl 2.89
Mă bucur să văd că sunt și taximetriști care pot să fie imparțiali, la fel cum și în această campanie se intenționează a fi arătate atât aspectele plăcute, cât și cele neplăcute ale Bucureștiului, văzut din taxi. E incredibil cum părerea cuiva despre un oraș poate fi schimbată doar cu o plimbare într-un taxi.
Daca mergeai putin an stinga de la selari gaseai un taxi de firma cu tarif normal ei acolo asteapta gaste ca tine si sant si protejati de politia locala de acolo ca daca vor sa vina si alte taxiuri de firma acolo ai controleaza la acte si ai amendeaza pentru ca au stationat neregulamentar
Mai este si varianta ********. Nu vreau sa le fac reclama dar sunt ok. Este mai scump dar ai parte de ceva civilizat si stii cat ai de plata din momentul in care ai facut comanda
Ei bine, după această experiență am ales să merg doar cu taxi comandat, chiar dacă acest lucru înseamnă să aștept foarte mult timp. Mulțumesc de sugestii 🙂
Luati numai Taxiurile de Bucuresti !!! Va grabiti , ori nu sunteti atenti in ce taxi va urcati (pe portierele din spate ale taxiurilor exista o bulina destul de mareee cu autorizatia scrisa pe ea …n-ai cum sa nu observi ) !!! Cele de Bucuresti , sunt rosii !!! Ilfov-ul este illegal in Bucuresti acestia au pulinele GALBENE , pe langa acestia , mai sunt si PIRATII care nu au nici un fel de bulina sau autorizatie !!! …peurma , aruncati cu noroi in toata lumea , spunand ca toti taximetristii sunt nenorociti , ca va pacalesc , va insala , sau ca va fac preturi !!! CASCATI OCHII !!!
******* (tariful putin mai scump, dar cu siguranta pe ruta ta te-ar costa ****), soferii selectati cu atentie, masinile care iti ofera confoor sporit si poate intr-o zi scapam de camatarii din centrul vechi.
In primul rand indiferent ce taxi era cu licenta de buc de if nu conteaza conteaza ca lumea e fff proasta si numai dupa ce se intampla un astfel de lucru reactioneaza eu cred ca e si imflorita povezte ca a spus ca nu avea baterie si pe urma a sunat la nr respectivului dispecerat si era tel soferului eu o intreb pe domnisoara dc nu a sunat la politie sau dc nu a luat nr de inmatriculare si sa faca o plangere la politie si pe acel taximetrist l ar fii gasit in acelasi loc dar asta e mafia taxiurilor si io sunt taximetrist si imi pare rau ca pt astfel de ” taximetristi” suntem bagati toti in aceiasi oala sa faca cv primaria cu jegurile astea de la ************ etc
Domnule, vă mulțumesc că v-ați oprit și ați scris, dar nu am generalizat. Dacă v-ați uita pe site, ați vedea că am mai povestit o întâmplare cu un taximetrist care mi-a vorbit foarte frumos și din taxiul căruia nu mai voiam să cobor.
Întâmplarea nu este înflorită, aveam bateria de la telefon pe terminate și i-am cerut domnului nr. de la dispecerat și am sunat unde mi-a dictat. În ceea ce privește numărul mașinii, aveți dreptate, trebuia să îl iau, doar că m-am speriat și nu mi-a mai stat mintea la asta când am coborât. Am încercat să îl găsesc după nr. de telefon, dar n-am reușit.