În apropierea Grădinilor Jubilee, pe malul sudic al Tamisei (The South Bank), între podurile Westminster şi Hungerford, se află caruselul London Eye, una dintre atracţiile inedite ale capitalei Regatului Unit. Iniţial, acesta a fost construit cu scopul de a fi o atracţie turistică temporară, însă, odată cu timpul, a devenit unul dintre simbolurile Londrei. Dacă la început construcţia a stârnit interesul multor turişti, în zilele noastre, aceasta se află printre cele mai îndrăgite şi recunoscute opere arhitecturale din Anglia.

Ideea construcţiei este datorată echipei de arhitecţi formată din David Marks şi Julia Barfield, soţ şi soţie, care au propus, în cadrul unei competiţii de design conceptual pentru noul mileniu, construirea unei structuri de observaţie. La început, ideea nu a fost privită cu încredere, însă, într-un final, în urma insistențelor echipei de arhitecţi, agenţia aeriană British Airways a sponsorizat proiectul.

Construirea caruselului a fost o adevărată provocare. London Eye este cea mai înaltă roată de observaţie (cu un singur punct fix) din Europa şi a treia la nivel mondial după Singapore Flyer (165 m înălţime) şi Star of Nanchang (160 m înălţime). Structura măsoară 135 de metri, ridicându-se mult deaspura orizontului Londrei. Pentru ridicarea structurii au fost utilizate peste 1700 de tone de oţel, iar pentru fundaţie aproximativ 3000 de tone de ciment. Structura nu ar fi aceeaşi fără designul futurist al capsulelor pentru pasageri, care oferă o vedere panoramică la 360 de grade. Cabinele sunt suspendate sub roata, rotindu-se în interiorul unor inele de suport circulare fixate în exteriorul ramei principale. Capsulele, în număr de 32, au fost transportate din Franţa prin sistemul Channel Tunnel. Acestea au o lungime de 8 metri și o greutate de 10 tone. Celelalte componente ale caruselului sunt adevărate opere ale ingineriei moderne. Axul din centrul roţii măsoară 25 de metri şi a fost conceput în Cehia, sub supravegherea celor de la Skoda Steel. Pentru că dimensiunile acestuia nu au permis turnarea într-o singură bucată, axul este format din 8 părţi mai mici. Totodată, de remarcat este şi faptul că diametrul ramei are 122 de metri, aproximativ de 200 de ori mai mare decât mărimea unei roţi normale de bicicletă. Chiar şi după toate acestea, nu pot trece neobservate nici cele 80 de cabluri ce asigură legătura dintre ramă şi ax.

Caruselul London Eye sau Millennium Wheel a fost inaugurat pe data de 31 decembrie 1999 de către prim-ministrul Tony Blair, însă din cauza unor probleme tehnice, accesul vizitatorilor nu a fost permis până la data de 9 martie 2000. În zilele noastre, The London Eye atrage anual peste 3.5 milioane de vizitatori, fiind în topul celor mai vizitate şi apreciate atracţii turistice din Londra.

Pentru a ajunge la London Eye, turiştii pot recurge, atât la mijloacele de transport în comun, cât şi la autoturismele personale. Accesul în zona este facilitat de metrou, în apropierea roţii aflându-se staţiile: Waterloo, Westminster, Embankment şi Charing Cross. Waterloo este cea mai apropiată staţie de metrou, aceasta se afla la doar 5 minute de mers pe jos. Totodată, turiştii pot recurge şi la celebrele autobuze londoneze, mai exact la liniile autobuzelor 211, 381 şi 77 sau la transportul cu vaporaşul de la staţiile Masthouse Terrace, Bankside, Canary Wharf, O2, Millbank, Hilton Docklands, Westminster Piers, Blackfriars, Greenwich, Royal Arsenal Wollwich, Embankment, London Bridge, St. Katherine’s, până la London Eye’s Millennium Pier. Pentru cei ce nu preferă mijloacele de transport în comun şi aleg alternativă de a merge cu autoturismul personal există trei parcări amenajate în zona South Bank, care se afla la mică distanţă de London Eye. Din punct de vedere al traficului rutier, trebuie menţionat faptul că London Eye se află într-o zonă foarte aglomerată. Însă, oricând pot alege să scape de traficul intens şi să recurgă la transportul public.

Odată ajunşi la London Eye, trebuie să ştim faptul că preţul biletelor variază. Preţul unui bilet standard este £19,95 pentru o persoană adultă, £14 pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 15 ani (copiii sub 4 ani au accesul gratuit), pachetul pentru o famile de 4 membrii costa £67.91, iar pentru varstinci, biletul costa £16.50. În cazul în care achiziţionaţi biletele on-line se aplică o reducere de 10% pentru adulţi, copii şi varstinci, iar pentru pachetul family four 20%. De asemenea, preţul variază şi în funcţie de tipul de bilet. Tipurile de bilete sunt: Fast Track, Flexi Fast Track, Fully Flexi Fast Track, Standard Ticket, Flexi Standard Ticket, Day and Night Experience, Guided Tour Experience. Pentru mai multe detalii accesaţi rubrica tickets & prices a site-ului londoneye.com.

După ce ne stabilim locurile, ne pregătim pentru o experienţă inedită. Durata unei curse este de 30 de minute, iar de aici se pot observa: Podul Regina Elisabeta II (The Queen Elizabeth ÎI Bridge), Palatul Parlamentului (Palace of Westminster, sau Houses of Parliament), Turnul de transmisiuni BBC (Crystal Palace), Aeroportul Heathrow, Turnul British Telecom, Turnul 42 (Naţional Westminster Tower, sau Tower 42), Castelul Windsor (Windsor Castle), Domul Catedralei St. Paul, Turnul Canada (One Canada Square), Parcul şi Palatul Alexandra (Alexandra Palace).

Totodată, pentru cei interesaţi, capsulele caruselului London Eye pot fi închiriate în mod exclusiv. Serviciile pe care acesta le oferă sunt difersificate, şi anume: Weddings and Civil Partnerships (Nunţi şi întâlniri), Private Capsule (Capsula Privată), Cupid’s Capsule (Capsula pentru îndrăgostiţi), Champagne Tasting Capsule (Capsula în care se degusta şampanie), Wine Tasting Capsule (Capsula în care se degusta vin), Create Your Own Capsule (Creează-ţi propria capsula), Hotel Chocolat Capsule (Capsula în care se degusta ciocolată), Corporate Events (Evenimente organizate de corporaţii).

Mişcarea lentă a caruselului se scufundă în luminile oraşului, ce pulsează în ritm alert. Pasagerii se bucura în linişte de un ultim moment deasupra focului viu ce arde deasupra oraşului. Jos, turiştii îşi aşteaptă cu nerăbdare rândul spre experiența mileniului III.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ