Lucian Blaga – 126 de ani de la naştere. Lucruri mai puţin cunoscute despre marele om de cultură

Lucian Blaga – poet, dramaturg, prozator, filosof, eseist, traducător, jurnalist, academician şi diplomat – este una dintre cele mai interesante, complexe şi originale personalităţi ale culturii romaneşti interbelice. Este “Primul mare poet care reuşeşte să sincronizeze în mod definitiv formele poetice româneşti cu cele europene” (Marin Mincu).

Volumele sale de poezii – “Poemele luminii”, “Paşii profetului”, “În marea trecere”, “Lauda somnului”, “La curţile dorului” etc. – piesele de teatru (miturile dramatice), aflate sub semnul expresionismului – “Zamolxe”, “Tulburarea apelor”, “Arca lui Noe” etc. – opera filosofică – “Trilogia cunoaşterii”, “Trilogia culturii”, “Trilogia valorilor” – relevă o personalitate creatoare excepţională, inconfundabilă prin adâncimea gândului, cuvântului si a semnificaţiilor operei.

În peisajul culturii româneşti dintre cele două Războaie Mondiale, Lucian Blaga s-a manifestat ca un nou tip de creator, la nivelul culturii europene, “nu un filosof şi poet, ci un “lirozof”, cum spunea criticul literar Vladimir Streinu, evidenţiind elementele de gândire magică şi mitică, faptul că poezia şi filosofia, la Blaga, sunt forme de manifestare a spontaneităţii spirituale, presupunând constant o nostalgie a absolutului, o vibraţie a fiinţei în faţa “corolei de minuni a lumii”.

Descoperirea şi redescoperirea universului creator blagian este nu numai un demers necesar pentru oricine aparţine spaţiului cultural românesc, ci şi un mod profund de a înţelege că, aşa cum însuşi scriitorul spunea: “Orice am gândi şi cu oricâtă amărăciune despre cer şi pământ, despre condiţia umană, despre clipă şi fatum, inima, cu bătăile ei, aplaudă existenţa”. La 126 de ani de la naşterea lui Lucian Blaga, iată câteva lucruri mai puţin cunoscute despre aceasta personalitate remarcabilă a culturii noastre:

• Lucian Blaga s-a născut la data de 9 mai 1895, în localtatea Lancrăm, lângă Sebeş, judeţul Alba, moment fixat metaforic şi într-o poezie cu titlul “9 Mai 1895”: “Sat al meu, ce porţi în nume/ sunetele lacrimei,/ la chemări adânci de mume/ în cea noapte te-am ales/ ca prag de lume/ şi potecă patimei./ Spre tine tine m-a-ndrumat/ din străfund de veac,/ în tine cine m-a chemat/ fie binecuvântat,/ sat de lacrimi fără leac”.
• Este al nouălea copil al preotului Isidor Blaga (mama, Ana). Tatăl este cel care a avut ideea să pună tuturor copiilor săi nume care să înceapă cu litera “L”: Lionel, Letiţia, Liciniu, Liviu, Longin, Lelia, Lucian etc.
• Aşa cum mărturiseşte însuşi scriitorul, în cartea autobiografică “Hronicul şi cântecul vârstelor”, până la vârsta de patru ani nu a vorbit deloc, deşi înţelegea tot ce se petrecea şi se spunea în jurul lui : “Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului… Muţenia mea plutea oarecum în echivoc şi nu îndeplinea chiar în toate privinţele condiţiile unei reale muţenii, căci lumina cu care ochii mei răspundeau la întrebări şi îndemnuri era poate mai vie şi mai înţelegătoare decât la alţi copii, iar urechea mea, ispitită de cei din preajmă, se dovedea totdeauna fără scăderi”. Pentru că era deja “mărişor”, mama, îngrijorată, îl duce la un medic, care o asigură că băiatul nu are nimic. După o noapte zbuciumată, chiar a doua zi, copilul a mers în faţa mamei sale şi a început brusc să vorbească, fără nicio dificultate. Mai târziu, la anii maturităţii, acest aspect din viaţa poetului a fost exprimat în poezia “Autoportret”: “Lucian Blaga e mut ca o lebădă./ în patria sa/ zăpada făpturii ține loc de cuvânt./ Sufletul lui e în căutare,/ în mută, seculară căutare,/ de totdeauna,/ și până la cele din urmă hotare./ El caută apa din care bea/ curcubeul./ El caută apa/ din care curcubeul/ își bea frumusețea și neființa”. Tăcerea din primii ani de viaţă a fost pe deplin compensată de forţa pe care scriitorului a conferit-o cuvântului în anii maturităţii: “Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind, câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund./ De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt ochii plini,/ de umblat umblu ca fiecare:/ când vinovat pe coperișele iadului,/ când fără păcat pe muntele cu crini […] Cu cuvinte stinse în gură/ am cântat și mai cânt marea trecere,/ somnul lumii, îngerii de ceară./ De pe-un umăr pe altul/ tăcând îmi trec steaua ca o povară” (Biografie”).

  

• Lucian Blaga a absolvit cursurile Facultăţii de Teologie, din Sibiu, apoi a studiat Filosofia şi Biologia, la Viena, unde a abţinut şi doctoratul în filosofie. Începând cu anul 1939, a fost profesor la Catedra de filosofie a culturii, la Cluj. După al Doilea Război Mondial, comuniştii l-au înlăturat de la catedră şi l-au marginalizat. În romanul “Cel mai iubit dintre pământeni”, Marin Preda prezintă acest episod, Blaga apărând ca personaj cu numele Poetul/ Filosoful. De altfel, comuniştii i-au interzis lui Lucian Blaga să mai publice, până în 1962, fiind considerat “idealist” şi periculos pentru noul regim.
• Începând cu anul 1926, Lucian Blaga a intrat în diplomaţie. A fost ataşat cultural al ambasadelor româneşti din Varşovia, Berna, Viena, Praga şi ministru plenipotenţiar al României în Portugalia, până în 1939, ceea ce demonstrează, in perioada interbelică, preţuirea societăţii româneşti pentru intelectualii de marcă ai ţării.

  

• În perioada de după al Doilea Război Mondial, când comuniştii au refuzat să-i mai publice volumele, a lucrat, printre altele, la un roman, care a fost păstrat, în manuscris, de către fiica sa, Dorli Blaga, în pofida faptului că şi ea a fost urmărită de securitate, ca şi tatăl său. Se pare că multă vreme acest manuscris a stat în grija unor prieteni ai fiicei poetului, pentru a nu fi găsit. A fost tipărit în 1990, cu titlul “Luntrea lui Caron”, şi este o mărturie dramatică despre regimul comunist şi despre umilinţele pe care marele Lucian Blaga a trebuit să le îndure, pentru că nu s-a pliat pe noua ideologie, a comuniştilor.
• Paradoxal pentru cel care a fost un uriaş poet, dramaturg şi filosof, volumul său de debut, din 1919 (an in care a publicat si primul volum de poezii – “Poemele luminii”), este unul de aforisme – “Pietre pentru templul meu”. Publicarea unei astfel de cărţi înaintea tuturor celorlalte volume şi când Lucian Blaga avea numai 24 de ani este cu atât mai surprinzătoare cu cât, de obicei, un volum de aforisme ţine de o vârstă mai înaintată, a înţelepciunii.
• Lucian Blaga s-a stins din viaţă în noaptea de 5 spre 6 mai 1961 şi a fost înmormântat în iubitul său Lancrăm, la data de 9 mai, exact ziua naşterii sale.