Mă tem de greci chiar şi atunci când aduc daruri” este o expresie celebră, consacrată în forma din limba latină – “Timeo Danaos et dona ferentes”. Originea expresiei se află în epopeea “Eneida”, scrisă de Vergilius (Publius Vergilius Maro), unul dintre cei mai mari scriitori ai Romei antice, şi este atribuită personajului mitologic grec Laocoon, un preot troian (versul al doilea, din Cartea a II-a a epopeii).

Traducerea literală a expresiei este: “Mă tem de danai chiar şi atunci când aduc daruri”, “danai” fiind una dintre denumirile date grecilor de către Homer, în epopeea sa, “Iliada” – greci/ ahei/ danai.

Contextul în care Laocoon rosteşte aceste cuvinte – “Mă tem de greci chiar şi atunci când aduc daruri”- se leagă de un episod din Războiul pentru cucerirea cetăţii Troia (în jurul anului 1200 i.Hr.), cetate asediată timp de zece ani şi apoi cucerită de grecii în fruntea cărora se afla celebrul erou Agamemnon.

În ultimele zile de război, din cel de-al zecelea an, grecul Ulise/ Odiseu, rege în Insula Itaca, erou şi el al taberei ahee, a avut ideea (un vicleşug) de a construi un uriaş cal din lemn (Calul troian) care se putea deplasa pe patru roţi şi în interiorul căruia să se ascundă un grup de războinici ahei de elită, care să pătrundă în Cetatea Troia.

Calul uriaş din lemn (care adăpostea un detașament format din cei mai viteji războinici ahei, înarmați până în dinți) a fost aşezat în faţa zidurilor cetăţii, ca şi cum ar fi fost un dar din partea zeilor, iar armata ahee a simulat abandonarea definitivă a câmpului de luptă, aparent recunoscându-se învinsă, întorcându-se insă pe ascuns, după miezul nopţii, când troienii ar fi primit “darul”, petrecând după zece ani de război. Planul lui Ulise a funcţionat întocmai.

Citește și:  Timusul – “glanda fericirii”, cheia imunităţii, liantul dintre suflet, spirit şi corp. Cum poate fi stimulat? Descoperiri ştiinţifice recente, cu implicaţii uimitoare

Avertismentul lui Laocoon – “Mă tem de greci, chiar și atunci când aduc daruri!”

Laocoon si fiii sai
Laocoon si fiii sai

În zadar Laocoon, marele preot al lui Apollo, îi sfătuiește pe troieni să nu aducă în cetatea lor magnificul cal de lemn: “Nu vă încredeți în cal, troieni! Orice ar fi, mă tem de greci, chiar și atunci când aduc daruri!”.

Îndată după acest avertisment, Laocoon a aruncat o suliţă care s-a înfipt în uriaşul cal de lemn, moment în care s-ar fi auzit geamătul războinicilor ascunşi în interior. Era însă prea târziu pentru troieni. Chiar zeii, implicaţi şi ei în Războiul Troian, unii de partea aheilor, alţii de partea troienilor, hotărâseră deja distrugerea cetăţii.

La scurtă vreme după ce Laocoon şi-a aruncat suliţa – povestesc miturile – şerpi uriaşi au ieşit din mare, atacându-i pe fiii preotului lui Apollo, iar când tatăl a încercat să-i ajute, a fost ucis. Cea mai cunoscută reprezentare artistică a acestui eveniment mitologic este sculptura antică “Laocoon şi fiii săi”, datând, aproximativ, din secolul al II-lea i.Hr., descoperită la Roma, în 1506, și expusă public în Muzeele Vaticanului.

Sensul actual al expresiei “Timeo Danaos et dona ferentes”

În limbajul actual, sensul expresiei “Mă tem de greci chiar şi atunci când aduc daruri” se referă la suspiciunea și prudența necesară în fața unor aparente gesturi prietenoase sau oferte binevoitoare din partea altor persoane sau grupuri, deoarece acestea ar putea masca intenții răuvoitoare sau potențiale pericole, aşa cum expresia “Calul troian”, care are legătură cu acelaşi episod mitico-istoric, se referă la “un mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva” (DEX), o strategemă vicleană, adoptată în raport cu un adversar, rezolvarea unei situaţii printr-un şiretlic.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.