Marea Moarta, cunoscuta ca si Marea de Sare, se afla intre Israel si Iordania si, de fapt, nu este o mare, ci un lac sarat care se afla la 438 de metri sub nivelul marii, fiind astfel cel mai jos punct de pe Pamant. Adancimea acestui lac este foarte mare, acesta avand 377 de metri si astfel este cel mai adanc lac din lume.  33,7 % reprezinta salinitatea acestei mari, fiind astfel de opt ori mai mare decat apa din ocean. Marea Moarta are o lungime de 67 de km si o latime de 18 km, iar afluentul principal al acestei mari este raul Iordan, deoarece se afla pe Valea Rift a Iordanului.  Datorita prezentei foarte mari a sarii din aceasta mare, animalele si plantele nu pot supravetui in aceasta regiune si de aici vine si denumirea de “Marea Moarta”.

De-a lungul anilor, aceasta mare a atras o multime de vizitatori, chiar si in urma cu mii de ani veneau aici oameni pentru ca aceasta este una dintre cele mai vechi statiuni de sanatate din lume si in acelasi timp un foarte bun furnizor de balsamuri pentru egiptenii care decedau, pentru mumificare. Tot din aceasta mare se confectionau produse cosmetice pe baza de plante. In anul 2009, mai mult de un milion de turisti straini au vizitat Marea Moarta pe partea Iordanului.  Datorita sarii in exces este foarte greu sa inoti in aceasta mare, de fapt mai degraba plutesti decat sa inoti, deoarece sarea te tine la suprafata si este foarte dificil sa ajungi la fund.

Aceasta mare a devenit un important centru de sanatate si tratament din mai multe motive, continutul ridicat de minerale, continutul foarte scazut de polen si a altor alergeni din atmosfera, reducerea ultravioletelor din razele solare si presiunea atmosferica mai mare la aceasta adancime sunt factori care au efecte benefice asupra sanatatii. Si datorita acestor factori care ne ajuta aici, s-au creat mai multe statiuni axate pe mai multe terapii ca Climatotherapy ( un tratament care exploateaza caracteristicile climaterice din zona cum ar fi temperatura, umiditatea, soarele, presiunea barometica si componentele din constructii atmosferice ), Helioterapie ( tratamentul ce exploateaza efectele biologice si radiatiile solare ), Talasoterapia ( tratamentul ce reprezinta scaldatul in aceasta mare ).

Chiar daca datorita concentratiei de sare prezenta in aceasta mare nu se poate trai, ma refer la plante si la animale, in Marea Moarta exista totusi o multime de bacterii si ciuperci microbieni. In timpul inundatiilor, concentratia de sare din aceasta mare poate scadea si sub 30% mai ales in timpul iernii ploioase. In anul 1980 un fenomen foarte neobisnuit s-a produs in aceasta mare, dupa o iarna ploioasa culoarea albastra inchisa a marii s-a transformat in rosu, iar cercetatorii au constatat ca in aceasta mare traieste un tip de alge numit Dunaliella. Aceste alge au un pigment rosu si de aici s-a colorat si apa si a devenit rosie. In jurul Marii Moarte exista totusi o multime de specii de animale si pasari, putem intalni aici camile, iepuri, sacali, vulpi si chiar leoparzi. Sute de pasari populeaza zona si astfel atat Iordania, cat si Israel au construit in jurul Marii Moarte rezervatii naturale.

In jurul Marii Moarte exista si cateva mici asezari umane,  Ein Gedi , Neve Zohar si asezarile israelienilor din cadrul Consiliului Regional Megilot : Kalya , Mitzpe Shalem si Avnat.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ