Marin Sorescu (1936-1996), scriitor care face parte din generatia neomodernismului romanesc (1960-1980), alaturi de Nichita Stanescu, Ioan Alexandru, Mircea Ivanescu, Emil Brumaru, Leonid Dimov etc., este unul dintre cei mai tradusi scriitori romani, fie ca avem in vedere poezia lui, dramaturgia sau eseistica. Acest succes la publicul cititor de pretutindeni se explica prin aparenta accesibilitate a scrierilor sale, in care nimic nu da impresia ca este cautat, sofisticat, abscons. Temele mari ale literaturii din toate timpurile, spectacolul vietii, iubirea, cunoasterea, singuratatea, moartea, relatia cu istoria s.a.m.d. sunt abordate “a la legere”, fara nicio incrancenare, cu ironie subtila si, adesea, cu umor: “Doctore, simt ceva mortal/Aici, in regiunea fiintei mele,/Ma dor toate organele,/Ziua ma doare soarele,/Iar noaptea, luna si stelele./Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer/Pe care pana atunci nici nu-l observasem/Si ma trezesc in fiecare dimineata/Cu o senzatie de iarna.”

Marin Sorescu, Sursa: gds.ro
Marin Sorescu, Sursa: gds.ro

Inca din volumul de debut, “Singur printre poeti” (parodii), Marin Sorescu se impune ca o voce lirica foarte originala, care va deveni din ce in ce mai puternica in volumele ulterioare : “Moartea ceasului”, “Tineretea lui Don Quijote”, “Tusiti”, “Teoria sferelor de influenta” etc. Desi, de cele mai multe ori, exista, latent, o sugestie a conditiei lamentabile a omului, care nu are prea multe sanse de a se salva, de vreme ce a venit in aceasta lume izgonit din Paradis, poetul gaseste intotdeauna o “poanta”, o intorsatura neasteptata a discursului liric, prin care se salveaza de patetism. De exemplu, legenda biblica a facerii lumii este dezvoltata intr-o maniera parodica atat de caracteristica lui Marin Sorescu. Adam se plictiseste in rai “Pentru ca nu stia ce ii mai lipseste”/ Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva/Dintr-o coasta a lui Adam/Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune/Incat chiar in clipa aceea/Si-a pipait coasta imediat urmatoare/Simtindu-si degetele frumos fulgerate/De niste sani tari si coapse dulci/Ca de contururi de note muzicale(…)/O noua Eva rasarise in fata lui/Tocmai isi scosese oglinjoara/Si se ruja pe buze”. Spectacolul creatiei devine tot mai tentant, astfel incat “de cate ori Eva oficiala pleca la piata dupa aur, smirna si tamaie/Adam scotea la lumina o noua cadână/Din haremul lui intercostal”. Nostalgia copilariei, superstitiile, banalul cotidian, lumea in deriva, spaima de neant sunt parodiate inconfundabil: “In iad, pacatosii/ Sunt valorificati la maximum/Femeilor li se scot din cap/ Cu o penseta/Clamele, agrafele, inelele, bratarile/Panzeturile/ Lenjeria de pat”.

Nascut la Bulzesti, in Dolj, Marin Sorescu are intuitia si umorul nativ al taranului din Oltenia, pe care le exploateaza la maximum in volumele din ciclul “La Lilieci”. Idilismul vietii de la tara (cliseu al epocii moderne) este demolat, in excesele lui, cu mijloacele subtile ale poeziei, poetul pastrand si protejand ceea ce este autentic. Ironia ii permite sa (re)construiasca un univers, fara sa fie ridicol, in care lumea rurala e populata de alde “Frusina lui Coada”, de “Marin al lui Patru”, de “Şolda lui Cazacu”, “ai lui Fleașca”, “ai lui Fleţu”, decorul e format din “pătuiag”, “vaci cu ugerul uns cu balega”, “cacareze de iepure”, “porcul din cotet”, “moroi” etc. Tema dominanta a acestor poeme este “cheful”, in toate ipostazele lui: pranzul, pomana, praznicul, “govia” – petrecere cu ţuica, oua rosii si pasat. Dovada suprema de iubire este “Sa te duca barbatul langa un par/Sa zica: asta e casa noastra/Si tu sa stai acolo de drag”.

Citește și:  Analfabetismul funcţional în secolul al XXI-lea – un fenomen transfrontalier
Marin Sorescu
Marin Sorescu

“Descantoteca” este volumul lui Marin Sorescu, in care cele mai multe poezii sunt de dragoste, dar in maniera inedita a ironistului. In viziunea sa, iubirea este “visălogeală”, adica o combinatie intre “visare” si “pisalogeala”.

Marin Sorescu este si un exceptional dramaturg, inovator in zona teatrului simbolic si alegoric, foarte cunoscute fiind piese de teatru precum: “Raceala”, “A treia teapa”, “Iona”, “Exista nervi”, “Pluta meduzei” etc. Temele acestor creatii sunt diverse, de la demitizarea eroicului (in primele doua), cand, de exemplu, soldatul roman se duce si lupta impotriva turcilor si se intoarce acasa ranit si, fara sa se laude, se stinge asa, “ca dintr-o raceala”, pana la conditia limitata si solitara a omului care traieste in lume ca in burta chitului (balenei), precum Iona din povestea biblica. Sunt valorificate elemente ale teatrului absurdului (Eugen Ionescu, Samuel Beckett), ale literaturii existentialiste (Albert Camus, Sartre), intr-un limbaj metaforic, asemanator celui din poezia soresciana.

Mai putin cunoscut, dar putand deveni o lectura foarte placuta, este singurul roman al lui Marin Sorescu, “Trei dinti din fata”, o carte foarte dinamica, despre iubire, prietenie, arta, cu actiune captivanta, dinamica, un fel de incercare a scriitorului de a demonstra ca romanul nu trebuie sa fie neaparat sofisticat, introspectiv, discontinuu, asa cum era tendinta in epoca.

Contestat uneori, in tara, mai ales de unii membri ai breslei scriitoricesti, in strainatate, talentul i-a fost recunoscut prin nenumarate premii: Premiul “Fernando Riello” (Spania, 1983), Premiul Herder (1991), Premiul “Felix Romulania” (Belgrad, 1994). A fost membru al Academiei “Mallarme” (Franta), al Academiei de Arte din Florenta, a fost nominalizat la Premiul Nobel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.