Cand vine vorba de masurarea timpului, ziua este unitatea de baza. Zilele pot fi grupate in saptamani, luni si ani, sau pot fi impartite in ore si alte subdiviziuni. De asemenea, pentru inceperea unei zile au fost folosite diverse momente de-a lungul timpului (zorii zilei, pranzul, seara si miezul noptii). Insa, rasaritul si apusul soarelui in fiecare zi (fie de la rasarit pana la apus, de la apus pana la apus, etc.) este unitatea fundamentala de timp din punct de vedere istoric.
In afara de o exceptie evidenta, zilele au fost impartite in 12 ore inca din vremurile egiptenilor si babilonienilor. In Babilon, acest lucru s-a datorat practicii sumeriene de numarare cate 5 sau 12. In Egipt, zilele erau impartite in 10 ore, la care se adaugau insa doua ore de crepuscul (in zorii zilei si la asfintit). Noptile au fost de asemenea impartite in 12 ore, in majoritatea cazurilor, insumand cele 24 de ore cu care suntem obisnuiti.
Insa, pana la dezvoltarea ceasurilor precise in anii 1600, orele de zi si de noapte nu erau orele mai mult sau mai putin uniforme cu care suntem familiarizati astazi. In timpul verii, orele de zi erau lungite, iar orele de noapte erau scurtate, iar in timpul iernii, procesul a fost inversat. Astfel, fie ca soarele era pe cer o perioada mai lunga sau mai scurta, intotdeauna existau 12 ore de zi si 12 ore de noapte. Deci, daca un fermier se trezea in zorii zilei, acest lucru se intampla in acelasi moment al zilei, indiferent de perioada din an.
Subdiviziunea orelor in minute si a minutelor in secunde provine din sistemul de numarare al babilonienilor (cate 60 sau de 5 ori 12). De fapt, divizarea unitatilor in sase zecimi (minute din cuvintele latine “partes minutae”) si in sase zecimi din sase zecimi (secunde din cuvintele latine “partes minutae secundae”), a durat destul de mult (pana in anii 1700). Astazi, insa, numai masurarea timpului si a unghiurilor a pastrat acest tip de diviziune
In ceea ce priveste acea exceptie evidenta, dupa Revolutia Franceza, Republica Franceza a stabilit o zi ce era formata din 10 ore, fiecare ora avand 1000 de secunde, astfel incat fiecare zi avea exact 100 000 de secunde. Desigur ca, lungimea zilei era aceeasi in Franta ca si peste tot in lume, prin urmare, in cei cativa ani cat a durat aceasta reforma, secundele franceze au fost un pic mai scurte decat in alte tari, iar orele franceze au fost mult mai lungi.
Ora standard si cea de vara, desi reglementeaza oarecum timpul dintr-o anumita zona, difera in continuare peste tot pe Pamant. In cazul lucrurilor care se intampla la aceeasi ora locala, indiferent de locatia ta pe glob (cum ar fi aparitia unei anumite stele pe cer, care ar avea loc in momente diferite, la longitudini diferite, insa la aceeasi ora locala peste tot, pe o anumita paralela a latitudinii), simplificarea acestora nu este necesara.
Insa, in cazul evenimentelor care au loc la un anumit moment in timp, s-ar putea ca specificarea acestui moment pentru cel putin 20 de fusuri orare sa fie un inconvenient. Drept rezultat, timpul universal coordonat sau ora universala coordonata este folosit pentru astfel de scopuri. Timpul universal este o combinatie dintre timpul civil al meridianului 0 si timpul atomic international. Cele mai multe tabele astronomice utilizate pe scara larga indica timpul universal al unui anumit eveniment, cu note suplimentare pentru conversia la fusurile orare locale unde sunt comercializate aceste tabele.
.){kind=link}