Mercurul este un metal de tranziție cunoscut încă din Antichitate, fiind cunoscut și sub denumirea de „argin apos”. În multe culturi, oamenii au învățat să scoată mercur dintr-un minereu numit cinabru.

Unii compuși de mercur sunt cunoscuți ca fiind toxici. De exemplu, clorura de mercur a fost folosită mult timp pentru a ucide dăunătorii și uneori chiar și oamenii. Pe de altă parte, unii compuși sunt utilizați ca medicamente. În ultimii zeci de ani, pericolele mercurului au devenit mai bine cunoscute și ca urmare, utilizarea acestuia este limitată.

Cea mai veche mostră de mercur datează din secolul al XV-lea sau al XVI-lea Î.Hr., aceasta fiind găsită într-un mormânt egiptean. Mercurul și cinabrul sunt ambele menționate în manuscrisele vechi. Chinezii, hindușii, egiptenii, grecii și romanii, toți au înregistrat informații despre acest metal.

Multe rapoarte explică efectul toxic al expunerii la mercur. Sclavii care lucrau în minele de mercur romane mureau de multe ori de la expunere. Destul de ciudat, copacii și plantele din jurul acestor mine nu erau afectați.

De multe ori, mercurul este foarte periculos iar alteori perfect sigur, aceasta depinzând foarte mult de forma în care apare.

Este un metal lichid. Mai mult decât atât, mai există doar un alt element lichid, bromul. Mercurul poate fi congelat, astfel schimbat într-un solid, la o temperatură de -38,85 de grade Celsius. Poate fi schimbat într-un gaz la 365,6 grade Celsius. Densitatea sa este de 13,59 de grame pe centimetru cub.

Acesta are două proprietăți fizice deosebit de interesante. Are o tensiune superficială foarte ridicată. Tensiunea superficială este o proprietate a lichidelor care le face să reacționeze ca și cum ar fi acoperite cu o pieliță. De exemplu, unele insecte pot să meargă pe suprafața apei. Acest lucru este posibil datorită tensiunii superficiale a apei. Mercurul este și un foarte bun conductor de electricitate, proprietate utilizată în multe dispozitive practice.

În același timp, este și un metal activ într-o măsură redusă. Nu reacționează cu oxigenul din aer prea ușor. El reacționează cu unii acizi atunci când sunt fierbinți, dar nu și cu cei mai mulți acizi reci.

Prezența mercurului în scoarța Pământului este estimată la aproximativ 0,5 părți la un milion, intrând în categoria celor mai rare elemente. În general, apare ca un compus și foarte rar ca un element. Cel mai comun compus este cinabru sau sulfura de mercur, în general sub forma de pulbere de culoare roșu închis.

Mercurul este încă pregătit ca acum sute de ani. Cinabrul este încălzit iar în urma încălzirii, compusul se descompune, astfel apărând mercurul. Acesta este mai apoi purificat prin distilare.

Cea mai importantă utilizare a mercurului este în prepararea clorului. Clorul este produs prin trecerea curentului electric prin clorura de sodiu. Această metodă are totuși o problemă. Din moment ce sodiul este un element foarte reactiv, în prezența apei acesta va reacționa violent. Această reacție face ca producerea clorului să fie dificilă.

În 1892, doi chimiști englezi au rezolvat această problemă prin realizarea unui recipient ce are un strat de mercur pe fund. Pe măsură ce sodiul este produs de curentul electric, acesta se dizolvă în mercur, astfel formând un amalgam iar sodiul este incapabil să reacționeze cu apa.

O altă aplicație a mercurului o putem vedea în lămpile fluorescente. O lampă flourescentă conține vapori de mercur. Atunci când lampa este pornită, curentul electric trece prin vaporii de mercur, cauzând o radiație invizibilă. Radiația lovește pereții acoperiți cu fosfor ai tubului iar acesta strălucește.

În timpul anilor 1980, mercurul era folosit în fabricarea bateriilor. Cu toate acestea, deoarece oamenii obișnuiau să arunce bateriile după ce acestea nu mai funcționau, apăreau probleme serioase pentru mediu. În ultimii ani, folosirea mercurului în baterii este limitată.

Mai este utilizat în stomatologie, pentru fabricarea de instrumente precum termometrele și în acoperirea oglinzilor.

În același timp și folosirea compușilor cu mercur începe să fie limitată din cauza problemelor pe care le ridică din punct de vedere al sănătății. Printre cei mai folosiți compuși putem enumera clorura de mercur utilizată ca dezinfectant, insecticid, lichid de îmbălsămare, cianura de mercur ca germicid, oxidul de mercur ca pigment în vopsele, dezinfectant, germicid, cosmetice.

Acesta rămâne un element periculos și nu puțini au fost cei care au murit din cauza lui. În 1997, un profesor de chimie a murit la un an după ce a vărsat o picătură de dimetil de mercur pe mână. Dimetilul de mercur este unul dintre cei mai toxici compuși de mercur. Partea bună a acestei tragedii a fost determinarea apariției unor măsuri sporite de siguranță și o înțelegere mai bună a pericolelor reprezentate de anumite substanțe periculoase.

În condițiile în care se știa faptul că unii compuși ai mercurului sunt toxici, abia recent oamenii de știință au devenit conștienți de problemele pe care mercurul le ridică.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ