Se implinesc astazi, 15 iunie 2014, 125 de ani de la trecerea in eternitate a “poetului nepereche” al literaturii romane, Mihai Eminescu. Genialitatii sale i se datoreaza faptul ca, la peste un secol, de cand a plecat din lumea aceasta, tot ce a gandit si a exprimat in scrierile sale, nu numai ca nu a fost atins de patina timpului, ci se dezvaluie mereu, cu alte intelesuri, mereu proaspete, profunde, vizionare, relevand un spirit creator « iluminat » deopotriva de cunoasterea si asimilarea valorilor universale, dar si de o sfasiere launtrica fara asemanare, specifica celor « alesi ».Mihai Eminescu

In putinul timp petrecut in lumea aceasta, spiritul sau a fost neobosit. Eminescu era fascinat de marile repere ale culturii universale, de la antichitatea greco-latina, la marea literatura romantica, de la filozofia metafizica, la spiritualitatea hindusa (purta cu sine mereu o gramatica sanscrita si reusise sa desluseasca peste 2000 de cuvinte in aceasta limba), dar si de ceea ce defineste, in modul cel mai autentic, istoria, mitologia si profilul spiritual al poporului in care s-a nascut (de la vechile mituri dacice, pana la istoria contemporana poetului).

Izvorat dintr-o admiratie neconditionata, un gand al lui Nichita Stanescu despre Eminescu releva esenta personalitatii poetului nostru national, subliniind ca : « Atunci cand spunem Eminescu este un geniu folosim expresia in sensul cel mai nealterat, aproape nenotional, aproape afectiv… Pentru ca, indiferent de expresia geniu, insusi numele de Eminescu devine (a devenit) criteriul cel mai inalt de apreciere ».

Citește și:  Cum au murit și unde se odihnesc cei mai mari scriitori români

Ne putem aminti de Eminescu in diverse feluri, (re)citindu-i poezia marilor elanuri cosmice, poezia de dragoste, poezia mitologica, proza, dramartugia, textele jurnalistice etc. Astazi, am putea sa ne amintim de Eminescu si rostind, citind o « Rugaciune », a lui, a poetului, scrisa in cea mai simpla si frumoasa limba romana, incarcata de taina inimii sale si care ar putea fi a oricaruia dintre noi, in neobosita cautare a sensurilor vietii.

Mihai Eminescu,la Iasi
Mihai Eminescu,la Iasi

Poezia « Rugaciune » de Mihai Eminescu a fost publicata pentru prima data in volumul postum Poezii, editia a VI-a (1892) si poate fi interpretata ca o « marturie » a unui prea-plin sufletesc, in care s-au adunat deznadejdea, tristetea, cautarile sensurilor adanci ale lumii si ale vietii, neputinta, dorul de liniste, de nemurire, adica un « model al fiintei » :

Crăiasă alegându-te/ Îngenunchem rugându-te,/ Înaltă-ne, ne mântuie/ Din valul ce ne bântuie:/ Fii scut de întărire/ Și zid de mântuire,/ Privirea-ti adorată/ Asupră-ne coboară,/ O, maică prea curată,/ Și pururea Fecioară,/ Marie!/ Noi, ce din mila sfântului/ Umbră facem pământului,/ Rugămu-ne-ndurărilor,/ Luceafărului mărilor/ Ascultă-a noastre plângeri,/ Regină peste îngeri/ Din neguri te arată,/ Lumină dulce clară,/ O, maică prea curată/ Și pururea Fecioară,/  Marie! (Mihai Eminescu, Rugaciune)

Rugaciune, de Mihai Eminescu – Corala Sfantul Apostol Andrei:

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.