Muntenegru este un stat localizat în Europa de Sud – Est care se bucură de ieșirea la Marea Adriatică. Țările din proximitate sunt Bosnia și Herțegovina, Croația, Serbia și Kosovo. Muntenegru este privit drept o comoară neprețuită a Europei, din punct de vedere turistic. Cunoscut şi ca „Perla ascunsă a Mediteranei”, Muntenegru, deşi o ţară mică, oferă turiştilor satisfacţia petrecerii vacanţei într-un loc de o frumuseşe rară, beneficiind de o diversitate uimitoare, de la plajele cu nisip din cel mai fin şi soare îmbietor la munţi înalţi, cu lacuri de culoarea pietrelor preţioase.

Muntenegru a fost menţionat pentru prima dată în anul 1276, într-un document.

S-a numit Cernagora, iar apoi Montenegro. În Evul Mediu se numea Crna Gora, ţinutul fiind acoperit de păduri dese ce păreau negre. Crna Gora era numele unei regiuni restrânse a statului medieval Zeta şi se afla la poalele Muntelui Lovcen. Astăzi, Muntenegru este republică independentă. În urma referendumului din 21 mai 2006, îşi declară independenţa.

Orașele muntenegrene au o arhitectură bogată. Turiștii pot alege să viziteze:

Riviera Budva, numită după metropola turismului muntenegrean, Budva.

Budva este una dintre cele mai vechi aşezări de pe litoralul muntenegrean. Are o istorie de 2.000 de ani, ajungând până la greci. Există multă arhitectură antică ce vorbeşte de la sine. Plajele Budvei sunt recunoscute. Marea a lucrat timp de secole asupra liniei de coastă formând golfuleţe ovale pe plajele fine care se întâlnesc cu stânci abrupte de calcar. Plajele sunt acoperite cu un nisip fin şi sunt răspândite pe o lungime de coastă de 38 de kilometri

Tot pe Riviera Budva se află şi Sveti Stefan, un fost sat de pescari aflat pe o peninsulă. Acesta a fost transformat într-un oraş-hotel.

Orașul Ulcinj, un port istoric, cu o istorie piraterească. Oraşul Ulcinj este un oraş vechi, fortificat, cu ziduri masive care-i dezvăluie istoria zbuciumată. Linia de coastă are 32.70 km lungime, începând de la Stari Ulcinj. Sunt 18 golfuleţe săpate în stâncă, peninsulele Marjau şi Mandra şi plajele Valdanos, Plaja Mare, Plaja Mică, Plaja Doamnelor, Maiami, Copacabana şi Safari. Cea mai lungă plaje este Velika Plaza sau Plaja Lungă, cunoscută ca și „Copacabana” Ulcinj-ului. Se întinde de la Djerane Cape la Ada Bojana pe o lungime de 13 km, cu nisip fin cunoscut pentru proprietăţile sale medicinale şi terapeutice.

Este bogat în minerale, bun pentru cei suferinzi de reumatism sau alte boli. La mal, apa este foarte puţin adâncă. Regiunea Ulcinj este bogată în excursii, distracţii şi activităţi recreative de-a lungul coastei Muntenegrului în zone ca lacul Sasko, la Velika Plaza, pe nave naufragiate. Aici se poate practica și kite – surfing.

Herceg Novi, un oraș vechi de 700 ani, în care se află mănăstirea barocă Savina. În apropiere se află Herceg Novi Riviera și orașul Topla, unde a fost educat faimosul poet și preot Petar II Petrovic Njegos.

Turiștii se pot orienta către drumeții pe masivul Lovcen, unde se află Mausoleul Njegos sau pot admira mănăstirea Ostrog din secolul al XVII – lea, care a fost construită pe o stâncă verticală pe drumul dintre Danilovgrad și Niksic.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ