Se află situat pe strada Market, din oraşul Stellenbosch şi este mai mult decât un muzeu, este un univers al jucăriilor. Toate obiectele expuse sunt la scară miniaturală şi extrem de diverse. Datorită acestui fapt, muzeul Toy & Miniature este un obiectiv turistic care se adresează în egală măsură adulţilor şi copiilor. Absolut tot ce se află înăuntru este în miniatură, indiferent că este vorba despre păpuşi, jucării sau replici ale oraşului Stellenbosch şi chiar piese de mobilier specifice secolului al XIX-lea.

Muzeul Toy & Miniature este găzduit într-o clădire foarte veche, construită în secolul al XVIII-lea şi care, vreme îndelungată, a servit ca şi casă parohială. Se află chiar în spatele biroului de turism al localităţii.

Colecţiile muzeului Toy & Miniature spun povestea trecutului Africii de Sud, iar principalele secvenţe istorice sunt redate sub formă miniaturală. Vedeta muzeului este, fără îndoială, o replică a celebrului tren sud african „Trenul Albastru” care nu numai că este expus, ci se află în funcţiune sub forma unei jucării electrice.

A fost reprodus până şi cadrul, adică ruta reală a trenului. Traseul pe care Blue Train îl parcurgea a fost construit sub forma unei machete, astfel că vizitatorii mici şi mari pot să se bucure de punerea în funcţiune a trenuleţului. Acesta pleacă din oraşul Stellenbosch, redat la scară foarte mică cu ajutorul unor detalii uluitoare, trece prin munţii Karoo, traversează trecătoarea Matjiesfontein şi ajunge iarăşi în oraşul Stellenbosch.

În Africa de Sud, există un singur tren Blue Train şi reprezintă culmea luxului. Pasagerii îl descriu drept un hotel de cinci stele pe roţi de metal, din moment ce trenul dispune de dormitoare matrimoniale cu băi individuale având cadă cu jacuzzi, un salon de servit masa, saloane de relaxare pentru fumători şi nefumători. Toate compartimentele sunt dotate cu covoare foarte moi, iar ferestrele au pervazurile îmbrăcate în foiţă de aur. Evident, trenul pune la dispoziţia călătorilor un personal bine instruit, alcătuit din cei mai buni majordomi ai Africii de Sud.

Din pricina costurilor extraordinare, foarte mulţi oameni se mulţumesc să vadă cu ochii lor Blue Train în miniatură, în cadrul muzeului din Stellenbosch. De altfel, jucăria a adus atât de multă faimă acestui centru cultural încât turiştii asociază cel mai adesea numele muzeului cu numele luxosului tren.
Muzeul Toy & Miniature se află în grija unui curator care pare şi el desprins din lumea veselă şi fără griji a jucăriilor. Numele lui este Phillip Kleinhans şi este un om binedispus ce are foarte multe poveşti de dezvăluit vizitatorilor.

Primul lucru care sare în atenţie la intrarea în muzeul Toy & Miniature este o replică miniaturală a uneia dintre ultimele case de secol XVIII conservate în cadrul proiectului imobiliar Uitkyk. Acest proiect cuprinde ultimele trei locuinţe ce au dăinuit din anul 1788, când au fost construite. Ele au fost păstrate exact aşa cum au fost locuite, menţinându-se stilul arhitectural neoclasic şi mobilierul din lemn de esenţă tare. Căsuţa în miniatură care se află la muzeul Toy & Miniature este formată din parter şi etaj. Astfel că la etaj se găsesc trei dormitoare amenajate cu mobilă de secol XIX, iar la parter poate fi văzută bucătăria, un salon spaţios şi un soi de verandă închisă, tipică arhitecturii olandeze.

Bineînţeles, spre deliciul turiştilor, căsuţa este populată cu membrii familiei, redaţi sub forma unor păpuşi foarte mici îmbrăcate în stilul secolului al XIX-lea. Pentru alegerea păpuşilor cele mai reprezentative pentru acea epocă s-a organizat un adevărat casting. Toate păpuşile muzeului au trebuit să dea probe, iar cele care au fost alese au trecut printr-un proces de modificare a membrelor în ideea de a fi aşezate în poziţii dinamice. Grija faţă de detalii este uluitoare. Absolut tot interiorul casei de secol XVIII a fost reconstituit la scară miniaturală în cadrul muzeului Toy & Miniature: piese de mobilier, obiecte de decor, accesorii de genul pernelor şi păturilor decorative. Până şi masa a fost aranjată cu veselă tipică secolului al XIX-lea, iar farfuriile sunt… pline cu mâncare. Până şi serviciul de ceai minuscul a fost reprodus cu migală într-una din bucătăriile în miniatură ale acestui muzeu. Poate fi admirată chiar şi o bucătărie atât de micuţă încât încape într-o cutie de chibrituri. Aragazul este la locul lui şi deasupra lui fierbe un ceainic strălucitor. Alături sunt aşezate câteva oale de mâncare, iar deasupra aragazului stau atârnate câteva ustensile de bucătărie.

Sursa de inspiraţie a reprezentat-o o serie de artefacte aparţinând muzeului Village din Stellenbosch, artefacte care au fost împrumutate artiştilor provocaţi să le recreeze la scară foarte mică.

Într-o altă încăpere a muzeului Toy & Miniature pot fi admirate foarte multe păpuşi în vârstă de peste o sută de ani. Fiecare dintre ele este îmbrăcată conform modei epocii în care a fost creată, iar detaliile sunt, de asemenea, surprinzătoare. Unele dintre aceste păpuşi păstrează o urmă de îmbujorare, aşa cum le stătea bine tinerelor domnişoare pe vremuri.

Dintre păpuşile foarte vechi, păstrate din generaţie în generaţie înainte de a deveni parte a muzeului Toy & Miniature, face parte şi un ursuleţ aventuros. Pe nume Little Ted, ursuleţul mai are doar un singur ochi, sub forma unui năsturel, şi provine tocmai din Marea Britanie. I-a fost trimis cadou unei fetiţe pe nume Hillary Miller din Johannesburg, în 1950. A trăit mulţi ani fericiţi alături de stăpână lui, până în 1962, când a fost uitat din greşeală într-o cameră de hotel din Bloemfontein. După mai multe peripeţii, ursuleţul Little Ted s-a întors acasă şi nu s-a mai despărţit de Hillary Miller până în 2004, când a fost “scos la pensie” şi trimis muzeului pentru a face parte din colecţia de jucării istorice ale centrului cultural.

Dacă fetiţele se pot bucura de încăperea păpuşilor, băieţii au şi ei de descoperit numeroase atracţii la muzeul Toy & Miniature. Sunt expuse extrem de multe colecţii alcătuite din maşini de epocă, vagoane de tren, ambulanţe, motociclete şi maşini decapotabile. Există şi numeroase jucării sub forma animalelor, cele mai apreciate fiind ursoaicele Africii de Sud, împodobite la gât cu mărgelele tipice culturii Zulu. Evident, nu puteau lipsi din peisaj nici suliţele şi alte arme de luptă şi vânătoare folosite pe timpuri de sud africanii băştinaşi.

Muzeul Toy & Miniature dispune şi de o încăpere destul de lipsită de lumină unde au fost amenajate diverse ateliere de lucru în miniatură: un atelier auto, un atelier de cusut covoare şi o grădină interioară, unde sistemul de iluminare este programat să se aprindă şi stingă din două în două minute pentru a crea impresia de trecere a zilei şi venire a nopţii.

Absolut toate păpuşile şi jucăriile care alcătuiesc împreună colecţia muzeului Toy & Miniature sunt realizate manual.

Muzeul poate fi vizitat de luni până vineri între orele 9.00 şi 17.00 şi sâmbăta şi duminica între orele 09.00 şi 14.00. Din păcate, din luna mai a fiecărui an până în august, muzeul Toy & Miniature este închis publicului.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ