Unul din cele mai detestate personaje ale istoriei antice a fost împăratul roman Caligula. Chiar dacă acesta a fost la conducerea Imperiului Roman doar 4 ani, a reuşit să rămână întipărit în memoria poporului ca un conducător extrem de crud. Chiar şi aşa, se pare că nu tot ce ştim despre el poate fi considerat adevărat, din moment ce vine din surse suspecte. Aceasta pentru că cei care au scris cele mai usturătoare povestiri ale nebuniei sale, Suetonius şi Dio, au trăit zeci de ani după moartea împăratului.
Caligula nu era nici măcar numele său. În perioada romană, la fel ca şi în ziua de astăzi, părinţilor le făcea plăcere să-şi îmbrace copiii cu versiuni mici ale hainelor pentru adulţi. Aşa se face, că atunci când respectatul general Germanicus l-a luat pe fiul său Gaius în campanie, l-a încălţat cu încălţăminte de soldat sau „caligae”. Fie din afecţiune sau în batjocură, trupele lui Germanicus l-au numit pe băiat Caligula; aceasta ar fi însemnat „papucei”. Porecla a prins repede şi devine numele sub care avea să fie cunoscut de-a lungul istoriei.
De asemenea, povestirile despre incest au fost foarte mult exagerate. Suetonius a fost primul care a susţinut că împăratul ar fi comis incest cu surorile sale. Istoricul roman adăuga că acestea aveau loc chiar în timpul banchetelor, iar invitaţii şi soţia sa se adunau în jurul lor şi priveau. Dar toate acestea sunt scrise de către Suetonius la 80 de ani după asasinarea lui Caligula de către Garda Pretoriană.
Cronicarii anteriori, care chiar au trăit în vremea lui Caligula, mai ales Seneca şi Philo, nu menţionau nimic despre un astfel de comportament, asta în ciuda criticilor aspre la adresa împăratului. Chiar şi Tacitus, care în lungul său discurs o acuza pe sora împăratului, Agrippina (soţia împăratului Claudius) de incest cu fiul ei, nu face nici o menţiune despre un posibil incest cu fratele ei.
Potrivit lui Suetonius, în imoralitatea lui infinită, Caligula ar fi construit un pod plutitor peste Golful Baiae doar pentru a putea merge triumfător dintr-un capăt în celălalt. Cum nici o dovadă a existenţei sale nu s-a materializat vreodată, majoritatea istoricilor au respins povestea considerând-o doar un mit.
Cu toate acestea, începând cu anii 1920 şi până în 1930, dovezi ale stilului de viaţă extravagant al împăratului au ieşit la suprafaţa lacului Nemi. Aici, muncitorii au salvat două barje masive complet decorate cu marmură, pardoseli din mozaic şi statui. Una dintre epave a inclus o ţeavă de plumb care purta inscripţia „proprietatea lui Gaius Caesar Augustus Germanicus”. Din păcate, un incendiu provocat de obuzele Aliaţilor în 1944 a distrus în mare măsură barjele.
Caligula este adesea amintit ca un conducător egoist şi capricios, a cărui prostie a dus la slăbirea Imperiului Roman pe timpul scurtei sale domnii. Dar dacă ar fi să dăm crezare acestor caracterizǎri ale sale, atunci cum a fost cu putinţă anexarea unor noi provincii, extinderea spre vest şi formularea unui plan fezabil pentru cucerirea Britaniei?
Chiar dacă Caligula nu a putut să treacă mai departe de Canalul Mânecii pentru că a fost asasinat la scurt timp după, pregătirile sale pentru invazie i-au permis lui Claudius să înceapă cucerirea cu succes a Britaniei în anul 43 D.Hr.
Ideea conform căreia Caligula ar fi fost într-adevăr nebun poate fi adevărată într-o oarecare măsură. De vină, cel mai probabil, ar fi fost o afecţiune fizică. În ziua de astăzi, cei mai mulţi istorici resping ideea că împăratul Caligula ar fi terorizat Roma cu nebunia lui neînfrânată, vorbind la Lunǎ, ordonând execuţii arbitrare şi chiar încercând să-şi facă calul consul.
În primul rând, un astfel de comportament i-ar fi determinat pe senatori să-l înlăture de la putere imediat. Dar presupunând că împăratul ar fi fost aşa cum l-au descris cronicarii vremii, unii cercetători au sugerat că o boală l-ar fi făcut să devină dezechilibrat. S-a presupus că a suferit de epilepsie a lobului temporal, hipertiroidism sau chiar bloala Wilson (o tulburare moştenită care poate provoca instabilitate mentală).
O altă teorie pune toate excentricităţile şi nebuniile lui Caligula pe seama copilăriei sale. La momentul naşterii sale, împărat era Augustus, bunicul mamei sale. Înainte să moară, Augustus îl numeşte succesor pe Tiberius şi îl obligă să-l adopte pe Germanicus (tatăl lui Caligula). La puţin timp după moartea lui Augustus, Germanicus este trimis în provinciile estice unde şi el moare.
Acesta este momentul în care Agrippina, mama lui Caligula, îl învinuieşte public pe Tiberius pentru moartea soţului ei. Ca răspuns, Tiberius o închide iar aceasta moare de foame. Apoi îi închide şi pe cei doi fraţi mai mari ai lui Caligula care în cele din urmă mor în închisoare.
Caligula este cruţat şi trimis să trăiascǎ cu străbunica lui Livia. După 17 ani, Caligula este adoptat de către Tiberius, presupusul asasin al tatălui sǎu. Fiind forţat să-şi ascundă ura şi să-i arate respect lui Tiberius, cei mai mulţi istorici sunt de părere că situaţia l-a traumatizat în aşa măsură încât a trebuit să-şi verse ura pe cei din jur.
După cum am văzut, Caligula este un personaj complex ce poate fi greu înţeles, mai ales că nu există multe dovezi imparţiale.
