Se află în valea râului Aare, în apropiere de granița Elveției cu Germania, fapt pentru care este un oraș vorbitor de limbă germană. Aarau este atestat documentar în anul 1256, ca fiind o așezare întemeiată de o familie de conți elvețieni, a căror spiță se stinge însă înainte de finalul secolului, astfel că localitatea Aarau intră în posesia regelui Rudolf I Habsburg. În 1283, localitatea este ridicată oficial la rang de oraș.

De-a lungul secolului al XIII-lea, orașul Aarau se dezvoltă și extinde, iar construcțiile cu rol de apărare ajung să-l împartă în zonă centrală și suburbii. În secolul al XVI-lea, orașul Aarau intră într-o nouă perioadă de reconstrucție, apărând clădiri înalte și impozante. În același timp apar primele forme de industrializare ale orașului. De-a lungul secolului al XVIII-lea are loc o migrație a germanilor către Aarau, care începe să se afirme drept un centru industrial. În 1798, pentru câteva luni de zile, Aarau devine capitala Republicii Elvețiene. În prezent, acest oraș are funcția de capitală a cantonului Aargau.

Din punct de vedere turistic, orașul Aarau se mândrește cu înfățișarea unei localități cu aer medieval; specificul este asigurat de numeroasele streșini cu aspect unic ce pot fi vizitate în special în centrul vechi. Datorită acestor detalii de construcție, orașul Aarau din Elveția este cel mai adesea renumit pe plan turistic. Aceste streșini vopsite pe partea interioară, dinspre case, poartă denumirea de “Dacchimmel” și datează tocmai din secolul al XVI-lea, când această modă cucerise tot centrul orașului. Sunt cele mai renumite din întreaga Elveție.

Printre cele mai vechi obiective turistice ale orașului Aarau din Elveția se numără complexul Turnul Poarta de Sus, construit de-a lungul secolului al XIII-lea, apoi extins de-a lungul secolului al XV-lea, din dorința de a-l face cel mai înalt turn de apărare din împrejurimi. Tot atunci i s-a adăugat un enorm ceas, care încă funcționează și astăzi. Streașina este împodobită cu clopoței. Turnul a folosit de-a lungul sutelor de ani drept închisoare, unde își avea locuința și paznicul orașului. În prezent, este deschis vizitatorilor.

Clădirile actuale ale primăriei orașului Aarau datează și ele tocmai din secolul al XIII-lea. Au fost construite sub forma unui castel și a unui turn (cetatea Rore), înconjurate de mai multe castele micuțe, destinate membrilor familiei de conți Kyburg. Din secolul al XVI-lea, construcțiile au trecut printr-o fază de restaurare și extindere, pentru a deservi intereselor administrative ale orașului, funcție pe care și-au păstrat-o până în zilele noastre.

Din punct de vedere religios, orașul Aarau dispune de trei mari biserici: Biserica Catolică, Biserica Creștină Catolică și Biserica Reformată. Aceasta din urmă este și cea mai reprezentativă, datând tocmai din secolul al XV-lea. A fost construită în numai 6 ani de zile, iar printre materialele de construcție s-au numărat blocuri de piatră provenite din zidurile cetății Obergosgen, transportate de-a lungul râului Aare. Biserica Reformată din Aarau impresiona prin grandoarea celor 12 altare și a picturilor desăvârșite. Din prima jumătate a secolului al XVI-lea, biserica a căzut în dizgrație, fiind jefuită. A rămas astfel până în 1958, când autoritățile au decis restaurarea ei din temelie.

Din secolul al XVIII-lea, provine un obiectiv turistic absolut special al orașului Aarau din Elveția: tunelurile Meyers, pe cât de vechi și fascinante, pe atât de misterioase, din punctul de vedere al complexității lor. Tunelurile au aspectul unei adevărate lumi subterane și sunt opera lui Rudolph Meyer, un industriaș de renume ce conducea la acel moment o fabrică de textile. Tunelurile au fost săpate cu scopul de a transporta apa de la puțul orașului până la fabrică, însă au fost păstrate secrete, fiind descoperite abia aproximativ 150 de ani mai târziu. Pot fi vizitate de către turiști, în compania ghidului.

Spațiile verzi împânzesc orașul Aarau; peste tot se pot admira fie parcuri publice, fie grădini botanice. Până și curțile oamenilor se pot constitui în mici obiective turistice, de la distanță. Cel mai renumit parc al orașului se cheamă Roggenhausen și reprezintă o adevărată rezervație de animale sălbatice. Se întinde pe o suprafață de 15 hectare și de circa 100 de ani reprezintă una dintre atracțiile turistice majore ale orașului. Pot fi admirate animale dintre cele mai diverse: porci mistreți, căprioare, ponei, oi, iepuri. Datorită suprafeței generoase, turiștii pot face excursii. La dispoziția lor se află un restaurant cu terasă, un teren de joacă și trasee pentru scutere.

Arta este bine reprezentată în orașul Aarau. Se pot vizita câteva muzee absolut speciale: Muzeul de Artă, dedicat creațiilor și personalității arhitectului Herzog, Muzeul Naturama cu expoziții de plante și animale din zona râului Aare, Muzeul Pantofilor al companiei Bally Shoe.

Bucătăria locală este concentrată în jurul ciocolatei elvețiene. Reprezentative sunt ciocolățelele în formă de cuțit, ale brandului Mercur, dar și înghețata cu arome speciale. Se bea multă ciocolată caldă, mai ales că alcoolul nu prea se poate achiziționa din magazine. Se poate cumpăra cel mult bere. În puburi se vinde bere mănăstirească.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ